Bogdana n-a fost intotdeauna mare si tare, ba dimpotriva. Cand era tanara, era chiar mica si moale. Bataia de joc a cartierului, cu un tata betiv si o mama curva, cu frati mai mari care stiau deja ca din droguri si fetite poti obtine bani si cu surori mai mari care deja procurau banii aia.
Nu stiu cum s-a facut, ca Bogdana n-a reusit niciodata sa adere la viciile familiei ei. Atata doar ca, urata de ei si respinsa de restul lumii, s-a vazut la marginea cercurilor, in aparenta mari, dar in esenta foarte mici. Si cumva chestia asta a motivat-o pana intr-acolo incat a ajuns cineva smecher.
Cineva-ul asta smecher s-a luptat cu lumea si cu toti, dar intotdeauna cu ea insasi, pentru ca nu avea dusman mai mare sau mai aprig. Furia ei nerecunoscuta cu voce tare, tremurul mainii atunci cand gresea ceva, privirea pierduta in cercuri mari de oameni, hotararea cu care lua decizii – toate s-au nascut si crescut in ea din nimic, ca un caracter proaspat pe o planeta stearpa.
Cand a cunoscut-o Vlad, Bogdana deja era crescuta si inraita. Oamenii o lovisera destul de tare, dar nu atat de tare precum a facut-o ea.
A invatat ca viata e dura, asa ca s-a decis sa-i dea o lectie. Pe gratis – ceea ce, in lumea ei, e o mare realizare.
A calcat pe toate cadavrele disponibile, si cand n-a mai avut cadavre, si-a facut rost de altele proaspete. Barbatii au fost in viata ei multi, si fiecare din ei o oprire necesara. Asta s-a intamplat constant pana cand Bogdana n-a mai avut nevoie de opriri, ci doar de cuceriri. Dupa aceea, barbatii au devenit niste versiuni mai slabe ale barbatilor care au fost opririle ei pana atunci, si pe cei care s-au transformat in cuceriri a stiut sa-i tina la distanta, sa ii modeleze si sa-i captiveze, fara ca vreunul din ei sa realizeze. Fara ca ea sa vrea sa fie ceva mai mult.
