Arhive etichete: youtube

Muse – Madness

Posted on by
Răspunde

Review neasteptat (din lipsa de rabdare si din prea mult entuziasm). Madness are o zi pe YouTube. A fost pe repeat toata ziua. Comentarii pe marginea articolului de pe Wikipedia:

According to NME, „Madness” draws influences from Queen’s „I Want to Break Free”, George Michael’s „Faith” and some instrumental elements of his other hit I Want Your Sex.

During a preview on French site Jeuxactu, the song was said to resemble Depeche Mode and describes it as ‘calm, languid and sweet’. It is also said to heavily resemble the track „Undisclosed Desires” from the band’s previous album, The Resistance.

Can’t really see the resemblance, doar o tenta de Angels and Airwaves in aer, sunetul distant rock pe care-l au ei de fiecare data, sunet care vine cu goose bumps la pachet, si vocea lui Bellamy, la fel de sigura pe ea ca intotdeauna, indepartata si rece, si totusi calda si sfioasa.

Matthew Bellamy stated that the song started as a personal reflection after a fight with his girlfriend; and how after she had gone to her mothers house he began to realise „yeah, she was right, wasn’t she?”.

By now, he should’ve known that she’s always right. 🙂

In a separate interview, Bellamy stated the song was the band’s attempt to strip down the sound of the album, and that the song has its roots in 12 bar blues with gospel, soul and R&B influences. He went on to conclude that, „It’s the song I’m probably most proud of on the album for sure.”

Iar in ciuda fanilor pe care ii vor pierde cu acest album, ma bucura sa-l vad atat de mandru de ceea ce a facut. Pentru ca tot timpul vede alta cale, si chiar daca nu e apreciata de ortodocsi, ii vine ca o manusa.

N-am avut rabdare sa ma uit la clip. Am vazut ca e mostly un amestec de imagini haotice si mi se pare ca seamana la culori foarte mult cu „Time Is Running Out”.

Ca sunet, Muse s-a indepartat de ce faceau pana acum. Au imbratisat dubstepul si-l folosesc peste tot. Sound-ul e clear de alte sunete, iar repetitia lor poate deveni obositoare pentru fanii obisnuiti cu stadium anthems pline de energie livrate de Muse pana in 2009. Bine, dupa „The Resistance” am observat un curent intre fanii vechi, care si-ar fi dorit ca trupa sa aprofundeze directia aia mai mult. Pe mine, albumul din 2009 m-a lasat un pic indecisa, eu nefiind fana a muzicii fara cuvinte (intre timp, lucrurile s-au mai schimbat, dar nu de tot).

Mi-a placut cum a descris Matthew Bellamy albumul – „christian gangsta rap jazz odyssey, with some ambient rebellious dubstep and face melting metal flamenco cowboy psychedelia.” si am incredere in his mixing capabilities, asa ca abia astept sa vad cum suna.

„Madness” pare statica. Ar fi putut fi promovata si fara album. E o piesa care se descurca bine si singura si sunt sigura ca va reusi sa prezinte albumul exact asa cum e. E o piesa cu personalitate. In prima faza, pare usor inchisa, datorita ritmului cadentat si fix, fara prea multe inflorituri. Sunetele sunt putine, ritmul nu e elaborat, instrumentele ies in fata unul cate unul si ocupa bune bucati din piesa. Cel mai mult mi-a placut declaratia Rolling Stone:

Rolling Stone stated that the single sees Muse „swap bombastic bass brutality with wubby subtleties as Matthew Bellamy croons over a surprisingly gentle pop track.”

Desi n-as descrie bass-ul ca fiind brutal, the wubby subtleties sunt un pic mai mult de atat si piesa evolueaza si creste incet, dar sigur catre momentul cheie de la minutul 3:30, unde se intampla minuni:

And now I have finally seen the end
(Finally seen the end)
And I’m not expecting you to care
(Expecting you to care)
But I have finally seen the light
(Finally seen the light)
I have finally realized
(Realized)
I need to love
I need to love

Come to me,
Just in a dream
Come on and rescue me.
Yes I know, I can be wrong
Maybe I’m too headstrong
Our love is
(Ma-ma-ma-ma-ma-ma-ma…)
Madness

Spre asta creste toata piesa si merita sa asculti 3 minute si jumatate de dubstep-wannabe, pentru a simti energia asta. Goose bumps moment.

Albumul lunii august: Sigur Rós – Valtari

Posted on by
Răspunde


Citeam ceva despre Monarch Programming. Am ajuns la un articol despre clipul „Fjögur Píanó” al celor de la Sigur Rós. Islandezii canta de o mie de ani (de fapt, doar din 1994) si i-am evitat elegant pana anul acesta.
Am citit articolul de la Vigilant Citizen si am fost curioasa sa dau play.

Clipul piesei „Fjögur Píanó” este extraordinar de bine facut, ideea (pentru mine) generala fiind aceea de toxic relationship, mixed with drugs. Dar nu despre clip e vorba aici.

Fiind la serviciu cand am dat peste „Fjögur Píanó”, nu am avut la dispozitie decat YouTube-ul, so I kinda raped the play button.
Ajunsa acasa, insa, am luat albumul cu totul, i-am dat play o data, am intrat intr-o stare vecina cu goose bumps on the highest cloud si am fugit la dus.

„Valtari” (in engleza „Roller”) e cel de-al saselea material al trupei, lansat pe 23 mai 2012. Cred ca stiu ce faceam pe 23 mai 2012… 🙂

N-as putea sa descriu decat o stare generala a pieselor. O stare de surreal si ethereal si dreaming wide awake si floating si tot ce vrei. E o caldura care-ti raceste pielea si te arde din interior. E ca picatura de ploaie de vara, care nu e atat de rece si totusi pielea ta se face mii de brobonele mici,
perfecte. E soundtrack-ul perfect pentru o zi de vara. Sau o ploaie de vara. Sau o frunza calcata toamna in picioare. Sau prima ninsoare. Primul mugure pe o crenguta. Primul zambet. Ultimul zambet.

Tracklist (o sa pun in paranteze traducerea aproximativa, conform Wikipedia):

Ég anda (I Breathe) – imi aduce un pic aminte de space rock-ul celor de la Angels and Airwaves, usor metalic, propovaduitor, calmant si rece, vocea e atat de ciudata si totusi familiara, intreaga compozitie bate spre electronica fara sa fie impersonala; din partea mea, 9.5

Ekki Múkk (Not a Sound) – ma face trista, fara sa cad in depresie, ma face sa vreau sa fiu tinuta in brate, ma face sa vreau sa beau lapte cald, sa stau sub patura si sa respir doar liniste; un 9 curat

Varúð (Caution) – daca ar fi sa ma iau dupa titlul in engleza, piesa pare a cautionary tale spusa bland de o bunica, while gently stroking your hair; as zice un 8, pentru efectul usor impersonal pe care mi se pare ca il are

Rembihnútur (Tight Knot) – printre preferatele mele, fara sa stiu ca s-ar numi Tight Knot in engleza, am senzatia unei confesiuni intre 2 iubiti, care culmineaza cu sentimentele care coplesesc si in urma carora ramai ca o stanca izbita de valuri, neclintita, dar uda, un pic mai macinata si mai goala,
mai sincera si mai curata; nota 10 pentru energia pe care mi-o da de fiecare data (e oricum noua mea obsesie, s-ar putea sa fiu un pic biased)

Dauðalogn (Dead Calm) – e too dead, too calm, in ciuda unei compozitii (din punct de vedere tehnic) perfecte; pentru mine e prea trista si risc sa cad in depresie, drept urmare fac un slalom pe langa ea si ii dau un 7.5

Varðeldur (Campfire) – este una din piesele hauntingly beautiful, ai senzatia ca sunetele te coplesesc si te impresoara, ca din toate directiile vine mirosul de ger al Islandei, de care poti scapa doar la adapostul unui ceai negru fierbinte; ii dau un 10 (de fapt, as da un 11, daca as putea)

Valtari (Roller) – piesa care da numele albumului e mult prea rece si, desi construita practic in aceeasi directie ca restul pieselor, does not stand out si e prea distanta ca sa lege amintiri cu mine; 7.5?

Fjögur píanó (Four Pianos) – e grava, dar e sincera, e trista, dar parca are o raza de speranta, e sunetul care se propaga in aer si se sparge de tine, te invaluie, te cuprinde si te incalzeste si iti da un feeling de „home”; pot sa-i dau 11?

Albumul e wow. E un tot unitar care, desi are piese care ies foarte bine in evidenta, e destul de uniform incat sa-l percepi pe tot la fel, sa iti dea mereu aceeasi stare. Sigur Rós au colaborat cu mai multi regizori pentru clipuri de promovare a pieselor de pe „Valtari”, dandu-le mana libera si nepunand „STOP” in fata creativitatii. Mi-a placut acest experiment, care a facut si mai usoara acceptarea experientei Sigur Rós.
Sursa poza.

Albumul lunii mai: Marilyn Manson – Born Villain

Posted on by
Răspunde

Pe Born Villain îl aștept de mult, cam de când a plecat Tim Skold de la Manson și cam de când Twiggy a revenit, întru satisfacția vechilor fani. Ăștia vechii au crezut că Twiggy e ceea ce are nevoie formația, deși eu plângeam după sunetul dur al suedezului și îi ascultam albumele solo.

Manson a descris albumul în multe feluri, cel mai sexy atribut fiind „suicide death metal”, cel mai aproape de adevăr.
În fapt, albumul e standalone, nu poate fi legat decât probabil de tranziția lui Brian Warner ca persoană. Ascultându-l, simt nevoia acută a omului de oameni și poate că citesc mai mult decât e acolo, dar nicicând Manson nu și-a descris un album mai bine.

Born Villain debutează pervers cu „Hey, Cruel World…”, o colaborare violentă între Twiggy și Vrenna, oameni de bază în formație. Urmează single-ul „No Reflection”, copil sălbatic între cei 3 piloni (Manson, Twiggy, Vrenna) și „Pistol Whipped”, o piesă leneșă, cadențată și nesimțită.
Încep să răsară bijuteriile ascunse, pline de referințe obscure și mai puțin obscure. „Overneath the Path of Misery” – un strigăt dureros după ceva. „Slo-Mo-Tion”, furioasă, sexy, sălbatică, tristă, beată – amalgam de tot. „The Gardener” e vulgară și reală, dovada clară că între Twiggy și Vrenna se pot naște mulți copii. „The Flowers of Evil” e plină de metafore, la fel cum e și „Children of Cain”.

„Children of Cain” e o piesă specială, e creația lui Manson și îl auzi strigând pe toate cele 5 minute și 17 secunde. Merită doar ea timp special de ascultat, timp de meditat, timp de ucis, timp de sinucis… Trădare, trădare, de 3 ori trădare. A sinelui.

„Disengaged” – știu că e acolo, dar nu e memorabilă. Habar n-am ce să spun despre ea, deci probabil că nu merită cuvinte. „Lay Down Your Goddamn Arms” – în stilul industrial pur, cooperare între Twiggy și Vrenna, as usual, e dură, sinceră, violentă și pură. E cum ar trebui să sune Manson dacă ar fi un copil cuminte, cu guleraș apretat. Dar nu e.

„Murderers Are Getting Prettier Every Day” e un titlu demn de cancan, la prima vedere, dar la prima ascultare te lovește sunetul industrial care vine natural, la chemarea lui Manson. „Born Villain”, piesa care dă și titlul albumului, emană ceva western pentru urechile mele – aștept din clipă în clipă un duel între Manson și Manson. Îl aștept beat, cu țigara în colțul gurii, în ușa bodegii, cu o pălărie cu boruri largi și o vestă soioasă pe el. „Breaking the Same Old Ground” e o piesă anxioasă, nerecomandată deprimaților sau celor on the edge, o piesă supărat de sexy. „You’re So Vain”, în original a lui Carly Simon, colaborare cu Johnny Depp, este cea de-a doua piesă la care a făcut cover care-mi place (prima fiind Personal Jesus).

Citind review-ul, îmi dau seama că albumul poate fi catalogat drept „sexy suicide death metal”, with a hint of roughness and S&M, de ascultat într-o după amiază în care ești transpirat, obosit de lume, supărat, dezamăgit, o zi în care să îți vină să urli și să iei cuțitul și să nu știi ce să faci cu el.

Tracklist:

„Hey, Cruel World…” – 7
„No Reflection” – 8
„Pistol Whipped” – 8.5
„Overneath the Path of Misery” – 10
„Slo-Mo-Tion” – 10
„The Gardener” – 10
„The Flowers of Evil” – 10
„Children of Cain” – 10
„Disengaged” – 5
„Lay Down Your Goddamn Arms” – 9.5
„Murderers Are Getting Prettier Every Day” – 8
„Born Villain” – 8
„Breaking the Same Old Ground” – 8
„You’re So Vain” (featuring Johnny Depp) – 9

Sursă poză.

404

Posted on by
Răspunde

căutând putere sub borcanul cu miere,
m-am întrerupt din răsuflare
tocmai când aflam că doare…
ca stinghia şi pârghia şi tot ce nu-i al meu
rămas-am mută-n aer şi înăuntrul meu.
nu puteam să urlu şi nu puteam să mişc,
deschideam buza, fără să rezist,
nu puteam să intru-napoi în mine,
sângele meu a curs pe tine…

Albumul lunii aprilie: Kings of Leon – Come Around Sundown

Posted on by
Răspunde

Come Around Sondown e cel mai apropiat album (based on the number of plays) care merită titlul de albumul lunii. E apărut în toamna lui 2010 şi mult timp a trecut de atunci, dar pentru mine încă e actual.
Discuţia clasică în ceea ce-i priveşte pe The Kings e că sunt sellouts şi că se vând mai bine ca alţii, lucru care e motiv de ciudă, of course. Bineînţeles, toţi hipsterii se vor trezi să-ţi spună că ei ascultau KOL când erau cool, nu ca acum, când sunt nişte prostituate muzicale.
Dar asta e doar discuţia clasică… Pe mine una, nu mă interesează. As long as I like it, it’s ok. And I like it.

Come Around Sundown începe cu „The End”, care face parte din trilogia THE (The End, The Face şi The Immortals), printre cele mai bune piese. Triste, angoasate, reale, pline de sentiment, cu linii de bass şi tobe clasice, dar cu voce şi spirit şi tot ce-ar trebui să aibă un bărbat pe-o melodie. Sinceritate, cred. Ăsta e cuvântul cheie în ele.

„Radioactive” şi „Pyro” – comerciale, pentru că ceva trebuie să vândă albumul, de duzină, plictisitoare şi repetitive, dar cu ritm.

„Mary” – cică ar fi o cerere în căsătorie, as in „marry me”, dar nu bag mâna în foc… E o piesă bună şi a good play on words, dacă e adevărat.

Urmează două piese bune, „The Face” şi „The Immortals”. „The Face” e cea mai frumoasă declaraţie de pe album, reprezintă abandonul total într-o relaţie, într-o persoană, fără reţineri şi regrete stupide, aşa cum ar trebui să fie…

„The Immortals” e next, cu chitările ei rebele, o odă a tinereţii şi a şanselor furate, tot felul de curiozităţi ale oamenilor curajoşi. Un imn al tuturor care au ceva de dovedit, al tuturor care au fost călcaţi în picioare şi care vor să se ridice. Oh, and that bass… OMG!

„Back Down South” e that southern classic tune, ce-ţi aduce aminte de vară, iar dacă-i vară te face să vrei să mergi pe drumuri neumblate. O piesă simplă, care-ţi dă idei de umblat.

„Beach Side” e altceva, mi se pare că se leagă mult de greşelile din trecut, mult de regrete, mult de frustrări, de vise neîmplinite. As usual, I love its bass.

„No Money” e una din piesele care iniţial îmi sunau bine, eterna balada a cuplului lipsit de bani şi de griji. Tehnic vorbind, e o piesă foarte bună, dar subiectul ei simplu nu-mi mai spune nimic…

„Pony Up” e una din preferatele mele. One of my all time favorites. Începe cu un bass, care se menţine pe toată piesa, şi un ritm de chitară sălbatică. Nişte versuri stăpâne pe situaţie, ca să zic aşa, deşi n-ar fi exprimarea potrivită. It just feels like someone else is in charge. E o piesă ce ia controlul cu de la sine putere, are un ritm al ei şi ţi-l induce, fără să-ţi ceară părerea. The way it should be.

„Birthday” e, iar, una din piesele mele preferate. E o piesă sinceră, murdară, tristă, reală şi cum mai găseşte vreo cineva de cuviinţă. E un fel de „Milk” mai curată, dar tot perversă. Iar peste toate astea, e o declaraţie de dragoste. E superbă. And the bass line is…

„Mi Amigo” e cântecul perfect pentru o beţie. Probabil că, dacă aş fi bărbat, aşa aş vorbi cu prietenul meu (n-aş bea niciodată singură). Instrumentele sunt fenomenale pe piesa asta…

„Pickup Truck” e una din piesele de la KOL hauntingly beautiful. E aproape perfectă, simplă, numai bună pentru stat într-un balansoar, unde să ţii pe cineva în braţe (merge şi-un căţel/pisoi/orice, în lipsă de prezenţe masculine). Îmi aduce aminte de o toamnă caldă, poate un început de septembrie, în care lucrurile nu sunt tocmai clare, poate cineva e pe picior de plecare, sau cineva a înşelat, cineva nu mai doarme bine lângă tine, dar amintirile sunt încă frumoase şi calde…

Tracklist:

The End – 10
I don’t want the street lights
Laughing at the grave
He swears he’s gonna give it up
It’s never gonna be enough
I just wanna be there
When you’re all alone
Thinking about a better day
When you had it in your bones
This could be the end

Radioactive – 6

Pyro – 6

Mary – 7.5

The Face – 10
Beneath the dance hall lights, you seem a girl so sound
Lights up the ground
If you give up New York I’ll give you Tennessee
The only place to be (I wish somebody would give me Tennessee)

The Immortals – 10
Spinnin on the streets of stars
And ride away
Find out what you are
Face to face

Back Down South – 8

Beach Side – 7

No Money – 6.5

Pony Up – 9.5
I got a razor sharp mind that wants to cut you down
A little place in mind, maybe I could bed you down
Pony up we got a ways to go
Set me up my friend I’m running low

Oh if you take my hand I”m gonna get you outta here
The crash of bottles breaking and the swinging chandelier
In a rain of bullets and blood and snow
I saw the midnight coming and watched her go

In a rain of bullets and blood and snow
I saw the midnight coming and watched her go
Yeah I watched her go
I watched her
I watched her go
I watched her go

Birthday – 10
It’s in the way she often calls me out
It’s in the cut of your pretty gown
Your come on legs and your panty hose
You look so precious with your bloody nose

We’re gonna come together
We’re gonna celebrate
We’re gonna gather round
Like it’s your birthday
I don’t wanna know
Just what I’m gonna do
I don’t care where you’re going
I’m coming along with you

Walking her home with a grassy feel
Falling and laughing at the drinks we spill
Just one those nights that I have to share
Chasing the death without a care

Mi Amigo – 8.5

Pickup Truck – 9.5
Walk you home to see where you’re living around
And I know this place
Pour yourself on me and you know I’m the one
That you won’t forget

In your denim eyes I see something’s awry
And I see you’re weak
When he comes around I see you’re fixing to shine
And my face won’t speak

Kings of Leon înseamnă ceva pentru hipsterii frustraţi şi pentru femeile care-l iubesc pe Caleb, dar uneori chiar se ocupă cu muzica. Şi uneori, merită ascultaţi. Beyond „Sex on Fire”. They are so much more than that. Mi-aş dori să-i văd live măcar o dată…

Marilyn Manson – Speed of Pain

Posted on by
Răspunde

Piesa lui Manson în care mă regăsesc adesea… Nu ştiu de ce, şi parcă mă doare mai tare de câte ori o ascult. Don’t enjoy.

They slit our throats
Like we were flowers
And our milk has been
devoured

When you want it
it goes away too fast
Times you hate it
It always seems to last
But just remember when you think
You’re free
The crack inside your fucking heart is me

I wanna outrace the speed of pain for another day

I wish I could sleep
But I can’t lay on my back
Because there’s a knife
For everyday that I’ve known you

When you want it
it goes away too fast
Times you hate it
It always seems to last
But just remember when you think
You’re free
The crack inside your fucking heart is me

I wanna outrace the speed of pain for another day

Lie to me, cry to me, give to me
I would
Lie with me, die with me, give to me
I would
Keep all your secrets wrapped in dead hair
I hope at least we die holding hands
For always