Ce grele lanturi
Si pacate grele!
Ce foame mi-e de ele
Si de bratari cu strasuri.
Tarana sunt
Si in tarana ma ascund
Cand nu mai am cuvant
Si nici lacrimi sa plang.
Sireturile ma sugruma.
In mana iau un pumn de huma,
Ma spal cu el si ma zoiesc.
Usor, setea mi-o ostoiesc.
Cu rataciri si umbre-adanci,
Capul mi se loveste intre stanci.
Si ma zdrobesc, si ma-ngenunche…
Azi, n-am ramas decat paduche.
Ma-mpiedic de foi si de cuvinte,
Tot ce-i in mine n-are minte
Si n-are gura sa vorbeasca,
N-are suflet sa traiasca.
Ma scald in nevoi
Ar zice in noi
Batranii si marea, plini de noroi.
Si azi ne plimbam de mana, in doi.
As vrea sa iti spun de n-am cuvinte
Tot ce din mine se desprinde,
Tot ce devine real si suspina,
Cum cresc eu din tine, tulpina.
Adica vine toamna. Toata dupa amiaza a mirosit a toamna, si tu mirosi a toamna, de dupa ploaie si abur de cafea (da, da, stiu ca e ness, dar pentru mine e cafea).
Stau langa tine si numar de cate ori iti bate inima, si imi place ca m-am ascuns in tine, departe de lume, de ploi si de nori.
Gandurile dau navala, dar nu le alung, si langa rasuflarea ta pot sa adun cuvinte precum „te iubesc”, „te vreau”,
„intotdeauna”.
Adica vine toamna. Si mie imi place toamna, ca e lunga, vine cu paturi calde, cu perne moi, cu cani portocalii si rosii de cafea proaspata. Vine toamna si stiu ca o sa stau mai mult la tine in brate, si o sa impletesc pe mana ta, serpuitor si rece, si o sa-mi incalzesc picioarele intre ale tale.
Adica vine toamna…
Stii cum se naste focul?
Cum se zvanta si se face vapaie?
Sangele meu curge siroaie,
Si-n mine se intrerupe jocul.
Tot ce rasuflu si umplu,
Plamanul meu uscat,
Pamantul meu curat,
Si totul e simplu.
Stii cum se naste cuvantul?
Cum se intrupa si scutura-n buza?
Tremurul lui ma amuza,
Cand vine de dimineata cu vantul.
Tot ce exist si respir si traiesc,
Perdeaua tacere,
Lacrima durere,
Astazi ma caiesc.
Eram copil si cautam sa ma sperii. Si visele mele de noapte se adunau in zorii zilei, izbucnind fierbinte a frica. Miroase totul a vampiri si ura, si mortii vii care-si agita unghiile in carnea mea.
Eram fata si-mi crestea parul, si monstrii de sub patul meu ma trageau in genuni. Pantofii mi-i pierdeam, alungata de lupi fiorosi.
Uitam sa-mi spun rugaciunile, gandindu-ma ca un diavol rosu ma impunge cu furca lui. Mi-e frica de pacate, mi-e frica de lupta, de constrangeri, de retineri. Mi-e frica de soaptele din noapte, si de tanguitul zorilor. Mi-e frica de zborul liliacului si de tacerea pisicii negre de pe acoperisul tau.
Imi place sa-mi fie frica si urasc sa tremur. Sa mi se faca pielea gaina, sa traiesc sacadat intre doua respirari intretaiate.
Acopera-ma si tine-ma in brate, cu tine toate dispar.
Norii tai sunt din vata de zahar,
Seara cu patura nu pot sa m-acopar,
Tresar si stupida rad intr-o barba
Si-mi caut jucaria pierduta in iarba.
Cuvintele sar ca stropii razleti,
In tine caut sucuri sa ma dezveti
De aer si munte si mare adanca,
De suflet si nori si de stanca.
Esti pus intre nori, sa-i visezi albi si pufosi.
Cadouri uitate – nu poti sa-i mirosi.
Tacerea mea gusta tot ce nu-mi poti spune,
Iar astazi vreau sa ma lepad de-al meu nume.
Iubito, nu ca nu te-as vrea,
Cand seara se lasa lunga si grea,
Si cand camasa iti cade pe podea,
Tare te-as vrea, goala, asa…
Sa-ti simt pielea fina
Si-apoi de gaina
Sub mangaierea blajina
Cu respect si cu stima…
Cu tine as sta
Toata viata, asa,
Doar daca s-ar termina
Viata mea dimineata.
Nu-s pentru tine,
Nici pentru ele – doar pentru mine!
As vrea sa stiu ce zace in sine,
Sa meditez la nemurire si la bine.