Un loc pe săptămână

Niciodată nu am fost fan SUA și nici n-am visat să le calc pământul. În ultima vreme, însă, parcă m-am îndrăgostit de New York.
Nu știu dacă vina o poartă serialele (Friends și How I Met Your Mother) sau piesa de la Snow Patrol care mi-a bântuit urechile în ultimele săptămâni, dar am început să caut poze cu Marele Măr.
Îmi place că e alive chiar și noaptea, sau mai bine zis, mai ales noaptea. Că-ți dă impresia de mare, de nemărginit, de libertate, de anonimitate și de putere. Vorba cântecului, if I can make it there, I’ll make it everywhere.
Aș vrea să-l vizitez pentru o lună, într-o vară haotică, să mă plimb pe străzile lui excentrice și noaptea să mă uit la lume de sus.

Cel mai frumos e New York-ul văzut de sus.

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8.

Haruki Murakami – 63

Azi ii spunem La multi ani! lui Haruki Murakami. Imi aduc aminte si acum de ziua in care l-am descoperit, voind sa-l compar cu Ryu Murakami. Asa am citit pentru prima data La sud de granita, la vest de soare (publicata prima data in 1992, dar la noi a venit mai tarziu). Nu i-am citit toate cartile, doar In cautarea oii fantastice, Salcia oarba, fata adormita, La sud de granita, la vest de soare si in prezent inca mai citesc 1Q84.

Am remarcat felul ordonat in care decurge povestirea, modul in care, cu fiecare capitol, personajele isi mai dezbraca putin sufletul in fata ta, atentia deosebita pentru detalii atat de mici, memoria gesturilor si cuvintelor, felul in care personajele isi pun sufletul pe tava, modul in care cauta si cerceteaza semnele din fiecare cuvant, privire si gest. Totul mi s-a parut incredibil, Murakami povesteste atat de lin, de grav si de serios, se implica in soarta personajelor sale, e foarte atent la tot ceea ce li se intampla.

Lectura cartilor sale, desi solicitanta (prin multitudinea de detalii prin care esti silit sa treci), e atat de reconfortanta, pentru ca eu am senzatia ca e ca si cum m-as uita la un om care vorbeste cu sine insusi. E aproape un dialog absurd, caruia nu-i poti vedea logica decat daca esti in pantofii persoanei respective.

Murakami reuseste sa creeze din el alti oameni, diferiti si atat de similari, prin luptele lor, gandurile lor, sentimentele lor, emotiile lor. La multi ani!

Review – Kindle Touch Wi-Fi

Prima dată când m-am jucat cu un Kindle (așa-numitul Kindle Keyboard sau Kindle 3), mi se părea greoi și enervant, nu-mi plăcea cum se schimbau paginile, iar e-ink-ul… Nu înțelegeam what the fuss was about. L-am avut câteva zile și, deși îi vedeam utilitatea, nu prea mă înțelegeam cu el. Am revenit la cititul pe telefon sau pe monitor, pentru a continua lecturile de vară.

Prin noiembrie au apărut pe Groupon ofertele la noul Kindle (Kindle 4), la un preț special – 379 de lei. Am văzut și câteva review-uri, și parcă ar fi meritat banii aștia. M-a bătut un gând să-l cumpăr, dar apoi m-am răzgândit, mi-era frică să nu fie vreo țeapă. A venit Crăciunul, a venit și Moșul, și o dată cu el a venit și Kindle-ul meu. Un Kindle Touch, de care m-am bucurat enorm. Pe data de 24, cât am făcut curat și toate alea, l-am lăsat să-mi citească, folosind funcția Text-to-Speech. Din păcate, când am vrut să-l scot din stand by, am observat că butonul de power nu mergea. M-am uitat pe forumuri, pe review-urile de pe Amazon, și se părea că nimeni n-a avut problema mea – toată lumea comenta despre poziționarea butonului și mai ales despre faptul că se putea atinge prea ușor (și deci, închide aparatul). L-am trimis înapoi la Amazon, care au fost drăguți să mi-l schimbe cu unul nou, cadou care a venit fix de ziua mea. De atunci, îl butonez în continuu, și nu mă mai satur de el.

Cel mai mult îmi place funcția Text-to-Speech (mă repet, știu). E utilă când fac treabă sau când mă culc, seara, în locul unui film. Este distractivă, pentru că nu toate cuvintele sunt pronunțate ca lumea, dar bănuiesc că e din cauză că numele japoneze (citesc 1Q84 de Haruki Murakami) sunt mai ciudățele. În română se produce distracția maximă – mai ales dacă sunt și diacritice – vocea metalică pronunță grupurile de litere aproape ca în engleză, și e funny. For a minute or two, că după aia devine enervant.

Cele mai lăudate funcții ale sale sunt ecranul e-ink, bateria, touchscreen-ul, Amazon-ul de unde poti lua cărți, Wi-Fi-ul, 3G-ul (unde e cazul – la mine nu e și nici nu-i duc lipsa). Ecranul e-ink e chiar special, mie mi se pare că răspunde mai bine decât la Kindle 3, e mai rapid, mai fluent – face el un pic de ghosting (rămâne o umbră a paginii anterioare, dar nu e deranjant). Cărțile se văd perfect pe el, nu reflectă lumina, nu îmi obosesc ochii – nu m-au durut deloc cât am citit pe el, e posibil să ai probleme dacă lumina nu e prea puternică (spre exemplu în autobuz).

Bateria ține – eu îl pun în fiecare seară să-mi citească până dimineață, și de pe 5 ianuarie (suntem în 9 acum) nu a ajuns nici la jumătate. Nu ascult muzică la el, deși am spațiu, pentru că am ustensile care sunt mai bune, dar sunetul e clar – sau cel puțin așa pare la Text-to-Speech.

Touchscreen-ul e foarte ușor de utilizat, răspunde foarte repede, mă așteptam să fie greoi, dar am fost plăcut impresionată.

De pe Amazon poți lua cărți, pe bani sau gratis, dar nu știu să vă explic exact care e procedeul, pentru că aveam deja niște cărți în plan și încă n-am purces la shopping. Mai sunt site-uri care dau cărți gratis pentru Kindle, cele mai notabile fiind Project Gutenberg, Polirom și Nemira (asta e doar din auzite, eu m-am uitat și nu mi s-au părut prea gratis).
Wi-Fi-ul merge, 3G-ul bănuiesc că merge. Browser-ul e cam incompetent pentru gustul meu, dar e util, dacă chiar nu ai altceva la îndemână. Un mare minus – YouTube-ul nu e functional pe Kindle.

Pentru utilizatorii de Kindle 3, va fi probabil enervant faptul că nu pot folosi landscape-ul. Am înțeles că e din cauză că ecranul e împărțit în 3 și landscape n-ar putea să “refacă traseul”. Mie una nu mi se pare deranjant – n-am citit niciodată cărțile de-a latul.

Ce se vede când îl conectezi la calculator? PC-ul ți-l vede ca memorie flash (ca un stick usb), se pot pune cărți pe el direct, cu copy/paste, sau prin Calibre (mai sunt și alte progrămele, dar acesta își face treaba până la capăt). Bonus: cu Calibre, vă puteți abona la ziare și reviste și apoi le veți primi direct pe Kindle (asta e din auzite, nu testată de mine personal).

Câte ceva depre aspect… E un aparat ușor, micuț, nemaipomenit pentru o domnișoară. Ecranul are 6 inch, e un e-ink cu multi-touch (touch-ul e bestial, sincer mă așteptam să răspundă greu, dar cel puțin când tastez cuvinte întregi mă înțeleg parcă mai bine decât cu iPhone-ul), datul paginii e foarte smooth (și mie una mi se pare că e mai user-friendly decât Kindle 3).

Are 213 g, 17.2 x 12 x 1 cm ca dimensiuni, o mufă micro usb, un jack standard de 3.5 mm, cablul de date vine în pachet, dar fără priza de perete (nenecesară aș zice eu, pentru că cine are un device de genul ăsta, are și laptop/calculator), produsul vine ambalat într-o cutie simplă, maro.

Kindle Touch e mic și are nevoie de protecție, mai ales pentru ecranul care mi se pare foarte sensibil. Până acum, n-am găsit încă o husă/copertă care să mă mulțumească măcar la aspect (că scumpe mi se par toate) – mi se par oribile (ori prea negre, ori prea țipătoare, materialul pare ieftin, un fel de carton/imitație de plastic urât). Plus că majoritatea au închidere magnetică, și am înțeles că în trecut au stricat niște aparate cu husele astea, iar eu nu vreau să risc. O să încerc să găsesc o husă/pouch de tabletă de 7 inch drăguță, grosuță și rezistentă pentru Kindle-ul meu.

Ce-mi place? Ecranul, Text-to-Speech, sunetul destul de clar, faptul că poți mări/micșora fonturi (la PDF-uri nu se poate), suportul Amazon (se pot trimite cărți pe mailul de la Amazon, cu subiectul Convert, și le primești înapoi în format mobi), Calibre (un soft foarte util), aparatul e ușor și foarte comod de ținut în mână, touchscreen-ul care reacționează foarte rapid.

Minusuri? Avem. Browser-ul e cam împiedicat, YouTube-ul nu merge (nu suporta Flash), unii ar zice că e aiurea că nu are landscape.

Mai mare sau mai bătrână?

Este prima dată când lucrez de ziua mea. De obicei, ori nu am serviciu, ori îmi iau liber toată săptămâna. De data asta, m-am hotărât să fiu mare și să merg la birou. I will man-up!
Dacă m-ar întreba cineva ce-mi doresc, n-aș ști ce să cer pentru mine. Am atâtea lucruri pe care le vreau (sau nu), atâtea lucruri de care am (sau nu) nevoie, iar cele care-mi lipsesc nu cred ca îmi pot fi oferite în dar.
Aș vrea să învăț să fiu un pic mai bună și mai blândă, să învăț să fac mai multe, să fiu mai creativă, să vorbesc mai mult (de multe ori, îmi e rușine și/sau frică), să fiu mai curajoasă. Astea sunt cadouri pe care nu le pot primi de la nimeni, poate doar cineva care să ajute pe drumul până acolo. Vorba cântecului, drumul e lung…
Nu pot să-mi doresc un drum ușor, pentru că altfel m-aș plictisi probabil, dar pot să-mi doresc un drum de pe care să învăț, să cunosc, să apreciez și să folosesc. Un drum nu neapărat palpitant, ci mai degrabă folositor. Ca omul care îmi doresc să devin.

Concert IAMX – a little review

Toată lumea care mă cunoaște știe foarte bine că îmi plac concertele. Îmi plac concertele FOARTE MULT. Astea și cu Buffy sunt probabil cele mai mari plăceri ale mele – în materie de entertainment.
Ok. Aseară am fost la IAMX. Sponsorizat de Beck’s, cu Monarchy în deschidere – but who cares?

N-am citit prea bine mailul de la organizatori, așa că m-am prezentat la locul faptei de la ora 18.30. Am stat în picioare câteva ore, dansând pe David Bowie, Lykke Li, Pet Shop Boys, Morrissey, The Cure și Editors (din ce-am recunoscut eu). A fost ok – pentru warm up.

A urmat concertul celor de la Monarchy, undeva între ora 20 și 21. Nu am ascultat Monarchy până atunci, de ce să zic prostii, și primele piese sunau bine. Chiar foarte bine. Așa că în primă fază i-am catalogat ca fiind ascultabili spre ok. După care am realizat că sunt ca muzica house – nu-ți dai seama ce piesă e, când se termină una și începe alta, chestii din astea care mă irită. Așa că nu mi s-au mai părut atât de tari. Abia așteptam să se termine, mă enerva faptul că erau cam țepeni pe scenă și am o vagă bănuială că solistul nu cânta live – too much autotune of some sorts…

Ăștia au plecat. Pauză vreo 20 de minute, să strângă strângătorii cabluri și aparate. Then, IAMX!

IAMX este o persoană ciudată, o experiență care iese din tipare, pe care, oricât ai vrea s-o încadrezi undeva, nu prea poți. Așa că ori îți place, ori nu. Trebuie să fii în starea lui de agitație permanentă, trebuie să ai senzația aia că trebuie să cauți ceva și nu știi ce, trebuie să te macine ceva, ca să-l poți simți.

Poate părea ciudat unora care nu ”simt” muzica, dar eu îl percep ca pe un om care suferă foarte mult și care reușește să-mi transmită starea aceasta. E un adevărat artist, care muncește atât pe scenă, cât și în afara ei.
Am fost uimită de energia lui și de modul în care se mișca așa rapid de la un instrument la altul.
Spre rușinea noastră, n-a avut un public demn de prestația lui. Am fost un public static, pe o rază de 10 metri în jurul meu, doar eu și încă doi oameni știam versurile și cântam o dată cu el.

A fost, totuși, artist până la capăt, a cântat aproape tot setlistul, în afară de I Salute You Christopher, de pe noul album, și Commanded By Voices, pe care a înlocuit-o cu Skin Vision. La piesele mai lente nu a avut succes, deși mi s-a părut că acolo a pus mai mult suflet. Publicul a rămas inert aproape tot timpul cât a durat concertul. Mi-aș fi dorit să fi fost mai plini de viață, să aibă parte de un public viu. Din fericire, asta nu l-a oprit și IAMX a dat pe scena de la Romexpo 110%.

Mi-a plăcut energia transmisă de cei de pe scenă, mi-a plăcut că nu m-am simțit singură, deși eram printre puținii care cântau cu ei, mi-a plăcut că mi-au amintit cum e să fii jos, mi-a plăcut că m-au făcut să-mi amintesc cum e să fii om.

Am ajuns să iubesc Bring Me Back A Dog și Music People, piese pe care nu le iubeam înainte. Kiss And Swallow a fost genială, la fel și Ghosts Of Utopia și Fire And Whispers. My Secret Friend și Tear Garden au fost geniale, ca întotdeauna. Think Of England mi-a accentuat sentimentul de singurătate și o să o evit în continuare, deși este o piesă superbă. Am așteptat sfârșitul cu nerăbdare, pentru că la final urma să cânte Spit It Out – preferata mea. A fost superb, epic, magnific, și orice alte epitete descriptive ar mai fi de zis pentru a înțelege cât de mult mi-a plăcut piesa asta!

Pentru necunoscători, setlistul complet de la București a fost:

1. Music People
2. Volatile Times
3. Nightlife
4. Ghosts of Utopia
5. My Secret Friend
6. Tear Garden
7. Fire & Whispers
8. Think Of England
9. Bring Me Back A Dog
10. Nature of Inviting
11. Cold Red Light
12. Kiss and Swallow
13. President
14. The Alternative
15. Skin Vision
16. Spit It Out

Câteva mostre:

PS: Sper să mai vină la noi.