Carti si citit

E Valentine’s Day, stiu, o sarbatorim sau o uram, fiecare cu ce-i place. Dar, daaaaaaaaaaaaaaar…

As usual, ma dau pe net si citesc despre filme si carti si alte chestiuni culturale. Si eram cat pe ce, dar cat pe ce! Sa incep o noua carte.

Nu pun la socoteala faptul ca profilul meu de Goodreads arata ca momentan citesc 8 carti. Mai am vreo 2 incepute pe langa astea, dar am ramas la primele pagini, pentru ca mi s-a stricat Kindle-ul. More on that, later.

Tocmai ma gandeam sa ma apuc de citit Animal Farm, pentru ca George Orwell merita citit in orice forma si, daca tot am facut efortul de a citit 1984 de peste 10 ori, as putea sa continui si cu alte romane.

Dar brusc am realizat ca n-ar fi o idee buna. Gaseam un site online unde pot citi cartea sau o luam de undeva, nu asta e problema mare. Problema mare e ca accesul facil la orice forma de literatura (ieri, spre exemplu, am citit o tona de epigrame, just because), ma face sa ma comport ca un copil cu ADHD.

I don’t commit to books like I used to. Sau nu, de fapt. I was committed to The Hobbit. Pana am inceput Damnation Alley. Bineinteles, am inceput si Cinder, cateva randuri doar, dar oricum… Si mai am o carte de pe Kindle inceputa (si nici macar nu-s in stare sa imi amintesc care anume), si seria The Walking Dead si am inceput si Buffy – Season 8 pe iPad.

My Assholes didn’t Finish First. My Hunger Games are still hungry. Shadow of Night e sortita nefinalizarii, spre linistea mea eterna. La Priest sunt mai departe de volumul 4 de foarte mult timp. Cyberpunk e si el in curs de injumatatire a volumului de munca. Doar Kafka on the Shore a ramas lectura constanta in ultimele 3 zile.

Faptul ca am asa usor acces la carti si dispozitive pe care sa le citesc ma face sa ma intreb daca o sa mai simt vreodata chestia aia cu „abia astept sa ajung acasa sa termin cartea”. Pentru ca acum citesc in pauza, de pe un site sau altul, pe drum citesc de pe telefon, acasa de pe iPad si Kindle.

Si cand ma gandesc ca acum vreo 2 saptamani ma gandeam sa recitesc Shogun si Pasarea-Spin…

1Q84

1Q84. Haruki Murakami. Carte nouă, citită pe Kindle.
Când o citești, îți dai seama ce disciplinat e Murakami. Câtă răbdare, memorie, suflet e în toată cartea. Cum poți să scrii 3 volume despre 2 oameni, alternând un capitol despre ea, un capitol despre el? Câtă răbdare să ai să faci toate scenele în oglindă, pentru a le da greutatea necesară? Câtă răbdare să ai, să fii bărbat și să memorezi atâtea mărci de haine și pantofi de damă? Câtă memorie să ai ca să-ți dezbraci personajele treptat, la multe pagini depărtare de la ultima “dezbrăcare”, și să le dezvălui sufletul și secretele așa cum se debracă ceapa de foițele ei? Cam pe-aici s-au sfârșit întrebările mele. Au urmat mirările.
De ce e așa direct în vorbire, mai ales când sunt lucruri grave de zis? Murakami are gravitatea unui copil care nu înțelege un lucru rău pe care îl vede. Fiecare scenă de sex, fiecare violență, fiecare descriere a zonelor intime și a părului pubian de toate felurile – toate sunt parcurse cu inocența firească a unui copil care întreabă “tu ce ai acolo?” când te vede gol.
Tot citind cartea, ajunsesem să cred că momentul final – regăsirea dintre boabele verzi și plictisitorul profesor Tengo – nu va avea nicicând loc așa cum îl speram. Credeam că personajele sunt sortite unei treceri banale, în fugă, unul pe lângă celălalt, așa cum s-ar întâmpla în mod normal în viață.
1Q84 e ca și cum te-ai uita la paginile lui 1984, din altă dimensiune, printr-un geam care are pictat Persistenţa memoriei a lui Dali. Totul e suprarealist, totul se destramă, nimic nu are sens. Și cred că de aceea cartea este foarte bine scrisă, pentru că deși tot timpul ai impresia că Tengo și Aomame luptă degeaba, finalul fericit e chiar neașteptat. De mult nu m-am mai bucurat de un final fericit, care să fie și scris bine.
PS: aceste vorbe nu se vor a fi o recenzie, ci doar niște păreri. Cartea merită mai mult decât o recenzie – merită citită.

Haruki Murakami – 63

Azi ii spunem La multi ani! lui Haruki Murakami. Imi aduc aminte si acum de ziua in care l-am descoperit, voind sa-l compar cu Ryu Murakami. Asa am citit pentru prima data La sud de granita, la vest de soare (publicata prima data in 1992, dar la noi a venit mai tarziu). Nu i-am citit toate cartile, doar In cautarea oii fantastice, Salcia oarba, fata adormita, La sud de granita, la vest de soare si in prezent inca mai citesc 1Q84.

Am remarcat felul ordonat in care decurge povestirea, modul in care, cu fiecare capitol, personajele isi mai dezbraca putin sufletul in fata ta, atentia deosebita pentru detalii atat de mici, memoria gesturilor si cuvintelor, felul in care personajele isi pun sufletul pe tava, modul in care cauta si cerceteaza semnele din fiecare cuvant, privire si gest. Totul mi s-a parut incredibil, Murakami povesteste atat de lin, de grav si de serios, se implica in soarta personajelor sale, e foarte atent la tot ceea ce li se intampla.

Lectura cartilor sale, desi solicitanta (prin multitudinea de detalii prin care esti silit sa treci), e atat de reconfortanta, pentru ca eu am senzatia ca e ca si cum m-as uita la un om care vorbeste cu sine insusi. E aproape un dialog absurd, caruia nu-i poti vedea logica decat daca esti in pantofii persoanei respective.

Murakami reuseste sa creeze din el alti oameni, diferiti si atat de similari, prin luptele lor, gandurile lor, sentimentele lor, emotiile lor. La multi ani!

Review – Kindle Touch Wi-Fi

Prima dată când m-am jucat cu un Kindle (așa-numitul Kindle Keyboard sau Kindle 3), mi se părea greoi și enervant, nu-mi plăcea cum se schimbau paginile, iar e-ink-ul… Nu înțelegeam what the fuss was about. L-am avut câteva zile și, deși îi vedeam utilitatea, nu prea mă înțelegeam cu el. Am revenit la cititul pe telefon sau pe monitor, pentru a continua lecturile de vară.

Prin noiembrie au apărut pe Groupon ofertele la noul Kindle (Kindle 4), la un preț special – 379 de lei. Am văzut și câteva review-uri, și parcă ar fi meritat banii aștia. M-a bătut un gând să-l cumpăr, dar apoi m-am răzgândit, mi-era frică să nu fie vreo țeapă. A venit Crăciunul, a venit și Moșul, și o dată cu el a venit și Kindle-ul meu. Un Kindle Touch, de care m-am bucurat enorm. Pe data de 24, cât am făcut curat și toate alea, l-am lăsat să-mi citească, folosind funcția Text-to-Speech. Din păcate, când am vrut să-l scot din stand by, am observat că butonul de power nu mergea. M-am uitat pe forumuri, pe review-urile de pe Amazon, și se părea că nimeni n-a avut problema mea – toată lumea comenta despre poziționarea butonului și mai ales despre faptul că se putea atinge prea ușor (și deci, închide aparatul). L-am trimis înapoi la Amazon, care au fost drăguți să mi-l schimbe cu unul nou, cadou care a venit fix de ziua mea. De atunci, îl butonez în continuu, și nu mă mai satur de el.

Cel mai mult îmi place funcția Text-to-Speech (mă repet, știu). E utilă când fac treabă sau când mă culc, seara, în locul unui film. Este distractivă, pentru că nu toate cuvintele sunt pronunțate ca lumea, dar bănuiesc că e din cauză că numele japoneze (citesc 1Q84 de Haruki Murakami) sunt mai ciudățele. În română se produce distracția maximă – mai ales dacă sunt și diacritice – vocea metalică pronunță grupurile de litere aproape ca în engleză, și e funny. For a minute or two, că după aia devine enervant.

Cele mai lăudate funcții ale sale sunt ecranul e-ink, bateria, touchscreen-ul, Amazon-ul de unde poti lua cărți, Wi-Fi-ul, 3G-ul (unde e cazul – la mine nu e și nici nu-i duc lipsa). Ecranul e-ink e chiar special, mie mi se pare că răspunde mai bine decât la Kindle 3, e mai rapid, mai fluent – face el un pic de ghosting (rămâne o umbră a paginii anterioare, dar nu e deranjant). Cărțile se văd perfect pe el, nu reflectă lumina, nu îmi obosesc ochii – nu m-au durut deloc cât am citit pe el, e posibil să ai probleme dacă lumina nu e prea puternică (spre exemplu în autobuz).

Bateria ține – eu îl pun în fiecare seară să-mi citească până dimineață, și de pe 5 ianuarie (suntem în 9 acum) nu a ajuns nici la jumătate. Nu ascult muzică la el, deși am spațiu, pentru că am ustensile care sunt mai bune, dar sunetul e clar – sau cel puțin așa pare la Text-to-Speech.

Touchscreen-ul e foarte ușor de utilizat, răspunde foarte repede, mă așteptam să fie greoi, dar am fost plăcut impresionată.

De pe Amazon poți lua cărți, pe bani sau gratis, dar nu știu să vă explic exact care e procedeul, pentru că aveam deja niște cărți în plan și încă n-am purces la shopping. Mai sunt site-uri care dau cărți gratis pentru Kindle, cele mai notabile fiind Project Gutenberg, Polirom și Nemira (asta e doar din auzite, eu m-am uitat și nu mi s-au părut prea gratis).
Wi-Fi-ul merge, 3G-ul bănuiesc că merge. Browser-ul e cam incompetent pentru gustul meu, dar e util, dacă chiar nu ai altceva la îndemână. Un mare minus – YouTube-ul nu e functional pe Kindle.

Pentru utilizatorii de Kindle 3, va fi probabil enervant faptul că nu pot folosi landscape-ul. Am înțeles că e din cauză că ecranul e împărțit în 3 și landscape n-ar putea să “refacă traseul”. Mie una nu mi se pare deranjant – n-am citit niciodată cărțile de-a latul.

Ce se vede când îl conectezi la calculator? PC-ul ți-l vede ca memorie flash (ca un stick usb), se pot pune cărți pe el direct, cu copy/paste, sau prin Calibre (mai sunt și alte progrămele, dar acesta își face treaba până la capăt). Bonus: cu Calibre, vă puteți abona la ziare și reviste și apoi le veți primi direct pe Kindle (asta e din auzite, nu testată de mine personal).

Câte ceva depre aspect… E un aparat ușor, micuț, nemaipomenit pentru o domnișoară. Ecranul are 6 inch, e un e-ink cu multi-touch (touch-ul e bestial, sincer mă așteptam să răspundă greu, dar cel puțin când tastez cuvinte întregi mă înțeleg parcă mai bine decât cu iPhone-ul), datul paginii e foarte smooth (și mie una mi se pare că e mai user-friendly decât Kindle 3).

Are 213 g, 17.2 x 12 x 1 cm ca dimensiuni, o mufă micro usb, un jack standard de 3.5 mm, cablul de date vine în pachet, dar fără priza de perete (nenecesară aș zice eu, pentru că cine are un device de genul ăsta, are și laptop/calculator), produsul vine ambalat într-o cutie simplă, maro.

Kindle Touch e mic și are nevoie de protecție, mai ales pentru ecranul care mi se pare foarte sensibil. Până acum, n-am găsit încă o husă/copertă care să mă mulțumească măcar la aspect (că scumpe mi se par toate) – mi se par oribile (ori prea negre, ori prea țipătoare, materialul pare ieftin, un fel de carton/imitație de plastic urât). Plus că majoritatea au închidere magnetică, și am înțeles că în trecut au stricat niște aparate cu husele astea, iar eu nu vreau să risc. O să încerc să găsesc o husă/pouch de tabletă de 7 inch drăguță, grosuță și rezistentă pentru Kindle-ul meu.

Ce-mi place? Ecranul, Text-to-Speech, sunetul destul de clar, faptul că poți mări/micșora fonturi (la PDF-uri nu se poate), suportul Amazon (se pot trimite cărți pe mailul de la Amazon, cu subiectul Convert, și le primești înapoi în format mobi), Calibre (un soft foarte util), aparatul e ușor și foarte comod de ținut în mână, touchscreen-ul care reacționează foarte rapid.

Minusuri? Avem. Browser-ul e cam împiedicat, YouTube-ul nu merge (nu suporta Flash), unii ar zice că e aiurea că nu are landscape.