Arhive etichete: matei

Orașul – partea I

Posted on by
Răspunde

Venea de departe. Atât de departe, și-n timp, și-n spațiu, încât mintea ei refuza uneori să-i spună exact de unde.
Au trecut peste ea și ploi, și soare, frigurile au atins-o, fără s-o impresioneze prea mult. Avea o mașină care uneori îi era umbrelă, alteori doar pat. Cam tare, murdară și neprimitoare, dar totuși mai buna decât praful de pe drum.
Mai avea puțină benzină în rezervor, era aproape noapte, dar gonea de nebună. Văzuse, cu puțin timp în urmă, un semn, așa că acum se îndrepta spre Aave. Un nume ciudat pentru un oraș, parcă intrase în altă țară, dar nu-și amintea să-i fi cerut cineva pașaportul. Oricum nu-l avea.
Ar fi vrut să știe cât e ceasul, exact. Radioul nu funcționa, iar la mână nu avea decât o brățară de piele ponosită și cam murdară.
În intersecție s-a oprit pentru o secundă (dar ce știa ea ce e secunda?), s-a uitat în stânga, apoi în dreapta. Ea ar fi mers tot înainte, ca omul care nu vrea să se hotărască, dar înainte nu era nimic. Nici pădure, nici deșert, nici zgomot. În dreapta era mai liniște și mai cald ca-n iad, în stânga nu părea că e nimic.
A făcut stânga.
A mers puțin pe-un drum de țară și mașina o cam zguduia în sus și-n jos. A mers vreo 10 minute (dar iarși, de unde ar fi putut ști că nu era mai mult?), până a ajuns la o fundătură. De acolo nu mai avea unde să meargă. A oprit mașina, a coborât din ea. Apusul parcă se grăbea s-ajungă pe pământ. Și-a pus mâna streașină la ochi, și s-a uitat în jurul ei. Numai boscheți neîngrijiți și ciudați, miros de iarba uscată de vară, parcă auzea și niște păsări… Nimic nu era prea sigur. A făcut o piruetă, și-a văzut de după niște crengi un acoperiș de lemn. Părea cam scund, și s-a uitat mai bine către el. A dat crengile la o parte, și a văzut că e de fapt un fel de colibă, un bordei de lemn, părăsit și stricat de vreme, pe lângă care trecea un drum.
Era ciudat, ea nu văzuse drumul și s-a speriat un pic, căci nu știa unde să meargă, dar acum a văzut clar că drumul ieșea de sub mașina ei și ocolea căsuța părăsită. Coliba nu era nici închisă, nici deschisă, doar că părea nelocuită. Ca și cum mulți ani cineva a stat acolo, și apoi brusc, într-o dimineață, s-a trezit în altă parte. S-a întors la mașinuța ei prăfuită, a pornit-o și a ocolit căsuța.
În spatele colibei era multă verdeață, de parcă pădurea și-ar fi dat întâlnire cu câmpia fix acolo, dar drumul era singur, fără case sau magazine, fără cale ferată sau urme de om. Copacii erau mari, dar nu erau deși, și iarba era multă, dar nu era înaltă.
În depărtare, parcă scria pe un panou Aave…

Pantofii rosii

Posted on by
7

Toti oamenii au o pereche de pantofi norocosi. Sau niste cercei. Un inel. O cravata. O rochie. O geanta. Un ceas.
Eu am pantofi. Pantofii mei sunt rosii. Au tocul inalt, si se leaga intr-un mod relativ sexy-discret pe glezna, facand-o sa para si mai subtire decat e. Pantofii mei rosii ma fac sa am mai multa incredere in mine, in special cand imi trec mana prin par. I-am cumparat de mult, cand inca nu aveam parul atat de lung, si-l vopseam intr-un blond spalacit si fara personalitate. De ani de zile, pantofii mei rosii mi-au tinut companie la interviuri si intalniri in oras, cu ei am cunoscut dragostea, cu ei am reusit s-o parasesc (e greu cand ai un smiorcait langa tine), cu ei am reusit sa obtin joburile mult-visate si sefii mult-visati.
Cu ei i-am omorat pe EI.
Nu mi se parea nimic iesit din comun. Adica, ce e asta sa-i infigi o clama in gat iubitului tau? Nimic. Ce e sa-i sectionezi artera cu un cutit? Nimic. Ce inseamna sa-i dai o supradoza de somnifere? Nimic. Ce inseamna sa-i strecori in supa pe care i-o duci la spital, dupa operatia de apendicita, un pic de otrava de soareci? Nu mi se pare nimic. Pur si simplu oameni care mor. Oricum nu meritau sa traiasca.
Pantofii mei rosii au fost acolo de fiecare data, m-au ajutat si mi-au purtat noroc. Dupa ce terminam treaba,
aveam un obicei: sa calc mereu peste trupul neinsufletit, sa simt cum mi se infunda piciorul in stomacul lui, cum mi se infige tocul in coastele lor. Sa stii ca mortii saruta mai bine ca vii, si parul lor e un pic mai moale. Pacat ca prind repede miros, mi-ar fi placut sa ramana ai mei pentru totdeauna si sa ma joc cu ei.
Din pacate, trebuia sa incep sa-i sectionez, ca sa-i pot arunca departe de oras, sa nu-i mai gaseasca nimeni, niciodata.
Pantofii mei rosii ma ajutau sa-ndeplinesc si sarcina asta teribila, pentru ca sincer mi se facea mila sa-i tai pe bietii barbati pe care i-am iubit o data. Le placea sa se scalde in sangele celor care m-au iubit, si intotdeauna calcau cu mandrie in el, facand sa sara stropi mici pe peretii mei albi. Pe mine ma enerva asta, si mereu le ziceam sa nu mai calce in sange, pentru ca mi-era lene sa curat dupa aia.
——————————————————————————————————-
Azi ma duc la politie. Cred ca mi-au gasit iubitii imprastiati prin tara, habar n-am. Au zis ca e ceva despre Matei. Matei e ultimul meu iubit. M-au intrebat cand l-am vazut ultima oara, si le-am zis ca acum 2 saptamani. Mi-au zis ca ai lui l-au dat disparut, si m-au rugat sa vin sa confirm daca e cadavrul lui. Le-am zis ca ajung intr-o ora, si au zis ca ma asteapta. M-am imbracat in rochia mea neagra, cu maneci trei sferturi. Mi-am pus pantofii rosii, si esarfa rosie la gat. Ochelarii de soare imi acopereau bine fata, iar geanta mea rosie continea actele si banii mei.
Am pornit pe jos, pentru ca pe jos ai timp sa vezi tot felul de oameni tristi si locuri triste. As fi vrut sa intru in starea aia plangacioasa si penibila pe care o au femeile de obicei, dar singurul lucru la care ma puteam gandi era ca…
Ha ha ha! Ce fraieri sunt! Cat de mult le-a luat ca sa-si dea seama! Imi venea sa strig in gura mare: eu i-am omorat! Eu am facut-o! Sunteti niste prosti ca nu v-ati dat seama!
In momentul acela, cineva a dat cu masina peste mine. Am simtit cum zbor, ca de pe o trambulina, si cum cad pe asfatul tare. Am simtit cum trupul mi se rupe in zece mii de bucatele mici, si cum fiecare bucatica inteapa alta bucatica, si ma doare. Inainte sa inchid ochii, mi-am vazut pantofii rosii: erau plini de sangele lor. Nu i-am curatat niciodata.