Daca-ar fi usor de spus,
Nimeni n-ar avea de plans.
Dar cum viata este greu,
Tot asa ma plang si eu.
Fetele e rele toate.
Te intreaba si socoate
De n-ar fi usor, pe bune,
Sa fugim de tot din lume.
Fara reguli si pretentii,
Cu zero idei si conceptii,
Caci eu am decat o viata
Pana maine dimineata.
Si-am uitat casa va spun:
Pentru vers platiti acum.
Cate-n lacrima si stele,
Imi plac versurile mele.
Stau cuminte si le-aleg
De parca mi le culeg.
Dintr-o mie de cuvinte,
Le-as avea pe toate-n minte.
Dar nu-i loc numai de ele,
Caci si cratimele mele,
Virgulele si suspansul
Sunt ca muzica cu dansul.
Nu le-aleg la intamplare,
Caci de-o fac, tare ma doare.
Stau si ma gandesc ce-anume
Astazi as avea a spune.
My dog ate my other dog
He ripped its eyes,
So here comes the fog.
The friendship lasted little time
And I forgot which one was mine.
Was it the little plushy pug,
Who stares at me,
But cannot see?
Or is it my stray cross-pup
I wonder… Not.
At war with the world,
If never enough,
And if i act tough,
Will you be the girl?
With no shelter
And no answer,
Even if i wanted to be a dancer,
I never felt better.
Cititorul meu fidel (thanks, mom!) stie ca tocmai a fost ziua mea. Cititorul meu fidel nu stie cat de traumatizant si ades-cauzatoare-de-stress e perioada asta (pre, during & post b-day).
In cazul unei femei (poate si in cazul unui barbat, nu se stie niciodata), scapi relativ lejer daca ii spui „cati ani faci? X?”, unde X = varsta pe care o arata/intuiesti/stii – 2. „-2” cel putin.
Persoana aia se va simti flatata si va topai de bucurie macar cateva zile, plus eventualele dati in care-si aduce aminte de „cadoul” tau. Ca asta e, in fond si la urma urmei. E un cadou de minus cativa ani, care te face sa te simti mai bine decat ciocolata aia de pe birou. (Ei, exagerez si eu, nimic nu-i mai bun ca ciocolata).
Partea proasta e ca uneori oamenii raman blocati. Anul trecut, mi s-a spus „Da’ cati ani faci? 24?”. Eu „Aaa, nuuu… Da’, ce, par de 24?”, cu inima batandu-mi tare in asteptarea unui „DA” mai sincer si mai hotarat decat cel de la starea civila. Anul asta, la fel. „Da’ cati ani faci? 24?”. Ah, si m-am simtit ieftina! Ca intr-o comedie trista, din aia in care razi tot filmul si la final iti dai seama ca M. Night Shyamalan a regizat chestii si de fapt ai trait intr-o burta de caracatita toata viata!
Ar fi frumos sa par mereu tanara. 24 e o varsta decenta, esti inca in plina ascensiune, nu ti-ai terminat visele si nici energia. Inca ai scuza „sunt prea tanar si nu stiu” pentru esecuri sau omisiuni. Inca e frumos sa stai in club pana la 4-5 dimineata, si e perfect normal sa adormi cu machiaj pe fata.
De la 25 incolo, simt ca trebuie (nu ca as vrea) sa fiu mai responsabila. Mai atenta. Mai sarguincioasa. La 27, deja mi se reproseaza ca stau incruntata cand citesc chestii, pentru ca incerc sa-mi canalizez atentia spre text, dar si spre solutionarea unor probleme. At the same time. E ca si cum cand ai 3 ani in plus, ai de 3 ori mai multe chestii de facut, toate in acelasi timp.
Mi-as dori sa par de 24 toata viata. Sper sa fiu unul din specimenele inzestrate. Dar in acelasi timp, daca spiritul si trupul meu sunt tinere, creierul trebuie sa fie vigilent, iar veghea nu iarta si aduce cearcane…
Bloggerii, atat de deschisi la chestii noi, stapanii indubitabili ai spatiului virtual, mi-au dat o idee nemaipomenita. Bine, sa nu exageram. S-a discutat despre stereotipuri, asa ca am venit intru intampinarea lor.
Sunt femeie. Blonda. Inaltuta. As zice ca arat ok, dar probabil nu ma crede nimeni. 27 de ani. Moldoveanca.
Nu-mi place rozul. Imi plac toate culorile.
Ma intreaba lumea daca citesc.
Raman oamenii un picut uimiti de faptul ca stiu sa desfac un calculator.
Nu m-am ratacit niciodata (nici macar prin paduri).
La Moldova am invatat sa vorbesc corect.
N-am crescut in noroi.
Nu ma enervez in perioada aia a lunii.
Imi place ciocolata, imi place inghetata. Nu-mi place inghetata de ciocolata.
Nu plang de fata cu alti oameni.
Daca ma intrebi acum daca vreau sa iesim si eu sunt in pijamale, in maxim o ora sunt dusata, imbracata si machiata. Bine, asta daca-mi fac curaj sa ies din casa (lene)…
Locul meu nu e in bucatarie, ci in pat, cu o carte, sau la calculator, citind prostii pe net. Daca nu-s acolo, ma gasiti in oras sau cu cainele la plimbare.
Daca-mi rup o unghie, nu plang, doar ca le tai pe toate la aceeasi lungime. Si apoi trec peste.
Abia la 26 si-un pic am descoperit fardurile si cosmeticele, dar nici acum nu-s obsedata de ele.
Rochiile, gentile si pantofii nu sunt totul!
Comediile siropoase sau de orice fel ma cam lasa rece. Paul Rudd este, totusi, my guilty pleasure…
Prefer oricand o cafea buna unui ceai bun.
A nu se lua in considerare afirmatia anterioara. Sunt moody rau.
Am caine si mi-e frica de caini.
Mi-e mai frica de oameni.
Cateodata cred ca nu-mi plac fetele.
De multe ori, nu-mi plac baietii.
Cel mai des, mi-as dori sa nu fie oameni pe lume.
Nu cred in Dumnezeul lui BOR, dar cred in Doamne-Doamne.
Stiu sigur ca atunci cand o sa am carnet (if ever), o sa fiu vitezomana.
Cred ca nu stiu ce-s alea stereotipuri… Si nici cum se folosesc.
Cat esti tanar, treci prin lucruri. Multe, putine, depinde doar de tine.
Esti tentat – sau nu – sa investesti in tine. Sau in scoala. Sau in prieteni. Sau in distractie.
Vrei sa faci – sau nu – parte din ceva mare.
Vrei sa-ti oferi timpul si energia, mintea si sufletul cuiva sau unui lucru care merita atentia ta. Sau nu.
Anii trec si, daca ai fost atent, te-ai umplut de experiente si idei si oameni si amintiri. Din ele, o sa poti fi capabil – sau nu – sa selectezi drumuri viitoare.
E absolut necesar sa stii sa scrii un CV pana la 25 de ani. Eu si acum tremur cand imi trimit CV-ul, pentru ca ma gandesc ca am ratat vreo chestie si rade persoana care mi-l citeste. Sau nu, daca am fost atenta. Ori daca persoana aia e neatenta si lipsita de interes.
E absolut necesar sa gasesti un echilibru pana la 25 de ani, presupunand ca ai mai lucrat pana sa termini facultatea/masterul. Sau nu. Daca n-ai lucrat, e greu si o sa ai senzatia ca esti usor derutat. Pentru ca esti.
E absolut necesar sa fi trecut prin dezamagiri. Pentru ca asta te intareste si te face sa vrei mai mult de la tine. Sau nu, daca esti un om atat de slab, care va renunta la prima adiere de vant.
E absolut necesar sa fii deschis la orice. Sa ai minute in care nu stii ce sa faci si sa primesti neprevazutul in viata ta. Sau nu, daca asta inseamna ca iti va da peste cap toate planurile si ecosistemul.
Incearca sa nu fii dator nimanui si, daca poti, sa ii faci pe altii sa iti datoreze chestii. Sau nu. Poti fi un ipocrit cu doua fete, care se foloseste de oameni, ca-i mai simplu, si un nepasator la problemele celor din jur.
Pe cat posibil, nu te pretinde vreun cunoscator al adevarurilor universal valabile, nu da sfaturi nesolicitate si nu raporta experienta ta la alte persoane. Sau nu. Fie ele unice sau la gramada, intamplarile din viata ta spune-le, ia aminte la ele, impartaseste-le altora, poate le vor servi de exemplu, chiar si negativ.