Am downloadat recent un clip, crezand ca e varianta oficiala a melodiei „Everything” de la Lifehouse, dar era o mini-piesa de teatru. Recunosc, m-a impresionat, cu toate ca tema religioasa is really not my stuff. It kinda made me cry (though I acted though). E o punere in scena foarte actuala, iar jocul actorilor, desi n-a fost chiar the best, a reusit sa transmita mesajul.
Eram in scara blocului cand un fluture orb, iritat probabil de lumina chioara a unui bec murdar, se trezi captiv in mainile mele. Si, pentru prima oara, nu mi-a fost frica de zbaterea lui necunoscuta, de aripile lui prafuite cu acel nu-stiu-ce infiorator…
L-am tinut intre palme si, cu cat il tineam mai mult, cu atat imi dadeam seama ca mi-era frica de adevar…
Captiva, ca si el, intr-o pseudolibertate care mai mult ma incatusa, mi-era frica de el pentru ca era imaginea mea in oglinda… Psihicul meu e tot atat de fragil ca si aripa lui scuturata de stele, iar viata mea e tot atat de efemera ca si culorile-i triste.
Doar soarta imi e putin diferita.
Soarta lui e sa se arunce in gol si sa incerce sa zboare…
Soarta mea e sa merg si sa incerc sa raman in picioare…
Saltul lui, avantul lui catre lumina dureaza atat de putin, e ca o curba ce se frange brusc, sub coasa vietii… El nu se incapataneaza sa creada ca va supune viata, el nu incearca o data si inca o data sa se ridice…
Noua nu ne piere pofta de viata, chiar daca ea ne loveste cand e mai greu. Orbiti suntem de speranta, precum e fluturele din palma mea orbit de lumina…
Pentru ca el a inteles misterul, am zis ca e mai bine sa-l las sa se avante in orbire, iar eu sa caut cheia.
Am deschis palmele incet si l-am invitat sa zboare…
In fiecare seara ne intalneam.
Undeva, la geamul meu, locul lui era mereu rezervat, ca un fel de “first row” la spectacol.
Undeva, dupa geamul meu, lumea mea si lumea lui coexistau.
In fiecare seara, cand aparea prima stea, lumile noastre se sarutau.
Mereu il visam. Il chemam atat de des, incat nici nu-mi mai batea in geam ca sa intre.
Undeva, la geamul meu, o data cu intunericul, venea si el.
De cand il stiu, n-a lipsit o data. De cand il stiu, niciodata nu m-a lasat sa astept. De cand il stiu, sarutul lui a avut intotdeauna gust de sange.
In fiecare seara vine si se aseaza pe patul meu.
De fiecare data, se intampla acelasi lucru.
Eu dorm si totusi nu dorm, cu ochii tinta la geam. Din cand in cand ma uit la ceas.
In fiecare seara mi se pare ca o sa intarzie. Mereu ma sperii ca poate n-o sa vina. Mereu ma gandesc ca a gasit pe alta.
In fiecare seara vine. Aproape la aceeasi ora.
Nu chiar cand apare prima stea. Am spus asta ca sa sune bine. Are mereu treaba pana la 11:14.
La 11:14 apare mereu. Am mutat ceasul langa geam, ca sa pot vedea cum trec secundele.
In fiecare seara vine. In fiecare seara se aseaza pe patul meu. In fiecare seara ma mangaie pe mana.
Imi da putin patura la o parte, si apoi se uita sa vada ce carte mai citesc.
Soarbe putin din ceaiul meu. Musca un pic din prajitura facuta de bunica.
In fiecare seara gusta cate putin din ce e in jurul meu.
In fiecare seara ma gusta cate putin.
Sarutul lui ma ademeneste. Duhoarea de sange mi se pare dulce.
Sarutul lui e sarat si rosu, si eu as vrea sa nu se mai joace cu mine…
El doar se aseaza pe pat in fiecare seara…
In fiecare seara ne intalnim.
In fiecare seara se aseaza pe patul meu, si tot in fiecare seara ma mangaie pe mana.
In fiecare seara, sarutul lui e un pic mai sarat si mai insangerat.
Se aseaza iar pe patul meu.
Imi mangaie mana.
Imi da parul putin la o parte.
Se uita la el si-mi zice ca e dezordonat. Imi bea iar ceaiul, iar prajitura bunicii e un pic rosie de la sangele de pe buza lui.
In fiecare seara face asta.
In fiecare seara ma intreb cand o sa se termine…
Cum vine seara, vine si el.
La 11:14, e la geamul meu. Se uita lung la mine, de parca m-ar fi cautat o viata intreaga.
Se uita la mine, si fara sa-mi dau seama se aseaza pe patul meu.
Mana mea se cutremura – el e atat de rece!
Imi da putin parul din ochi. Imi zice iar ca e dezordonat.
Ma uit la el, mi se usuca gura.
Incerc sa beau putin ceai, si-mi dau seama ca mi l-a baut el pe tot. Prajitura bunicii i-a facut sete, probabil.
Nu mai e sange pe buza lui de jos.
Nici nu-mi dau seama cand a trecut timpul…
E 11:15.
E deja pe patul meu. Imi da patura la o parte. Imi saruta mana, si ma inteapa.
Nu ma musca.
Ma inteapa inima cand il vad.
O ia razna, si gandurile se aglomereaza, si nu mai au loc in capul meu…
Imi da parul din ochi.
Imi zice ca-i place parul meu dezordonat. Ca se simte ca si cum as fi facut dragoste cu el.
Azi imi da putin ceai printr-un sarut sarat. Prajitura a mancat-o iar pe toata.
S-a facut dimineata. Nu stiu cand a disparut si nu stiu cand o sa se termine toate astea…
In fiecare seara a venit la mine.
Era la 11:14 in fata geamului meu.
De fiecare data s-a uitat la mine lung, si ma cuprindea dorul numai cand imi aduceam aminte de privirea lui.
Venea pe patul meu, si se aseza atat de usor, ca nu-l simteam.
Imi dadea patura la o parte, se uita la cartea pe care o citeam, si imi mangaia mana. Nu indrazneam sa zic niciun cuvant…
Se uita la parul meu. Il ciufuleam in fiecare seara, ca sa ii placa. Sa creada ca am facut dragoste cu mine. Sa cred ca am facut dragoste cu el…
Mi-l aranja, isi plimba mana prin parul meu, si era bine. Era liniste.
Lua o picatura din ceaiul meu. Musca din prajitura facuta de bunica. In fiecare seara facea asta. Si-mi zicea ca-i plac mult de tot.
N-am inteles niciodata ce-i placea : eu, ceaiul sau prajitura?
Deodata, un sarut dulce-sarat se aseza pe buza mea. Deodata, sangele incepea sa curga mai repede si sa ma inunde. Deodata, era mai liniste ca niciodata…
Nici nu-mi dadeam seama cand pleca…
Si nu stiu daca imi doream sa se termine.
Azi n-a venit.
E 11:15.
Nu e la geam.
Ma gandesc ca i s-a intamplat ceva.
Ma gandesc ca poate a gasit alta.
Ma sperii. Ma panichez.
Nu trebuie sa ma sperii, totusi. Poate a avut treaba.
Ma invart in pat, incerc san u ma uit la ceas.
E 11:28.
Deodata, parca il simt.
E 11:29.
Il vad la geam.
E ciudat. Are o privire ciudata.
Se uita lung la mine, si simt cum i se face foame.
Alerg la geam, dar e deja langa mine. Ma intorc si ii intind prajitura.
Se uita lung la ea, si imi da peste mana. Prajitura cade, si eu nu stiu ce sa fac. Nu credeam ca e asa inalt.
E ciudat. Se uita cam ciudat la mine. Parca ar fi crud. Sau rau.
Dar eu stiu ca nu e rau. Daca era rau, nu venea in fiecare seara la mine, nu?
Se uita ciudat la mine.
Si-mi zice ca parul meu arata ca parul unei tarfe.
Cred ca n-am auzit eu bine. Sigur visez, m-a luat somnul.
Ma ia de par.
Cred ca-mi place, in timp ce ma doare. Imi zice ca fetele cuminti nu arata ca si cum abia ar fi iesit din patul unui barbat.
Totusi, cred ca ma confunda.
Mi-a strans tot parul la spate. Ma musca de gat.
Cred ca ma doare. Si sunt sigura ca nu-mi mai place.
Parca dureaza de mult…
Oare cand s-o termina?
In timp ce cad, vad prajitura bunicii pe jos…
Nici n-am apucat s-o gust…
Era o dimineata rece si fierbinte in acelasi timp.
Soarele se strecura molcom printre masini si crengi de copaci si oameni grabiti sa mearga la lucru.
El statea intr-o masina, la stop, fumand agasat o tigara cu filtru.
Parea un domn in varsta, cu nevasta si copii acasa, destul de respectabil, de altfel.
Se holba la traficul incredibil din fata lui.
S-a scarpinat, si si-a deranjat parul putin grizonat la tample.
Din greseala, scrumul de la tigara a cazut pe camasa lui impecabila. Incercand sa se scuture, a inceput sa injure, pentru ca tocmai atunci si-a gasit semaforul sa se faca verde.
Cu ochii tinta in jurul lui, isi da seama ca era cat pe ce sa loveasca o pustoaica aiurita cu masina.
A pus o frana brusc, la limita.
Fusta fetei s-a ridicat si s-a lasat in jos la fel de repede.
Abia atunci si-a dat si ea seam ace s-a intamplat, si a deschis larg ochii ei caprui.
S-a uitat speriata in jur, si buza de jos s-a frant intr-un fel de suras invers.
Domnului din masina i s-a facut mila de ea si s-a uitat zambind catre ea. Pentru ca iar s-a facut rosu, a scos putin capul pe geam si a intrebat-o:
– Domnisoara, sunteti in regula?
Fata a molfait doua cuvinte, sau poate trei, si s-a uitat speriata la el. Cum traficul nu dadea semne ca ar putea s-o ia din loc, tipul a coborat si s-a dus la ea. A intrebat-o daca e lovita, si s-a oferit s-o duca totusi la spital.
– Nu se poate, ma scuzati. Intarzii la ore si apoi ma cearta mama… si n-as vrea sa se supere iar pe mine… Fata avea o privire foarte speriata.
Domnul din masina s-a gandit ca e totusi mai bine s-o duca la spital, asa ca a luat-o usor de dupa umeri, si a urcat-o in masina.
In timp ce ii inchidea portiera, se gandea “Sacalii astia deja se uita cu ochi ciudati la mine. E drept ca e cam ciudat sa iei asa pe cineva in masina, dar saraca e cam speriata. Cine stie ce scorpie o fi maica-sa…”
Domnul a inchis portiera si s-a reasezat la volan. Traficul nu inaintase deloc. Cu coada ochiului, se uita la pustoaica de o varsta cu fiica-sa. Statea cu capul intr-o parte si parea ca doarme. Semana cu ceva sau cineva foarte ciudat, cu toate ca buza ei mica si parul carliontat o puteau incadra in categoria de ingerasi.
Avea un ten foarte curat, “Nu ca fii-mea, care foloseste toate prostiile ca sa se unga pe fata…” si, uimitor pentru o fata de varsta ei, purta o rochie. Adica ce mai… Toate fetele poarta blugi, chiar si femeile in varsta. Fata avea un aer ciudat de Alice in Tara Minunilor, dar cu toate astea era ceva in ea care o facea sa nu mai semene deloc cu Alice…
Domnul se uita la funda ei, era mare si alba, putin intr-o parte, si se asorta perfect cu dantela fina care se zarea pe sub rochie. Cu ocazia asta, observa ca avea niste ciorapei albi si niste pantofiori atat de draguti, incat ai fi zis ca are pe locul din dreapta o papusa foarte mare.
Masinile au inceput sa se miste, cam greu, dar claxoanele isi faceau treaba, iar unii recurgeau si la injurii, pentru ca niciodata nu e de ajuns doar un claxon.
Pustoaica a tresarit, si s-a uitat speriata la el. Si-a pipait rochia, si apoi parul, si s-a uitat din nou la el. Ochii ei pareau un pic umezi, “probabil din cauza fricii” isi spuse domnul, si erau atat de mari si de o culoare atat de calda, ca el n-a putut decat sa-i zambeasca.
– Intinde-te, te rog. O sa te duc la spital. Cred ca ai un fel de soc, sunt sigur ca nu te-am lovit, dar vreau sa ma asigur ca esti bine.
Pustoaica s-a uitat la el, si cred ca i-a zambit.
Domnul i-a zambit la randul lui, si s-a uitat la ea in timp ce frana.
Privirea i-a ajuns din nou la picioarele ei. Pareau atat de mici si fragile, ca ale unui copil un pic mai mare, si parea atat de draguta. I-a zambit din nou.
Se tot uita la picioare, si fugea inapoi la ochi, apoi la par, iar rochia ei cu tenta de Alice il fascina de-a dreptul.
In mintea lui era un fel de haos, pentru ca fata era atat de ciudata si totusi atat de placuta, si se gandea cum s-o duca mai repede la spital. In tot acest timp, se ruga ca semaforul sa mearga si mai greu, ca s-o mai pastreze langa el.
A intrebat-o daca vrea sa asculte muzica, si ea a dat putin din cap, fapt care n-a facut decat sa-i dezordoneze putin carliontii, intr-atat cat sa-i stea si mai adorabil.
Domnul s-a aplecat putin, ca sa umble la radio, si a observat ca si picioarele fetei miroseau intr-un fel ciudat, a vanilie si a capsune, si ca de fapt fata mirosea atat de dulce, incat a uitat ce post de radio cauta…
O frunza , adusa de nu stiu unde, i-a cazut fetei pe picior.
Ea a luat-o cu doua degete, intr-un mod atat de sublime, ca domnul a ramas interzis. A suflat-o pe geam, si s-a intors zambind catre el. Domnul a simtit ca i se taie picioarele…
Brusc, nu mai avea aer.
Masina i s-a parut, pentru un moment, extreme de stramta.
Domnisoara a intins o mana spre radio, cred ca voia sa dea un pic mai tare.
In acelasi timp, domnul isi cauta bricheta.
Din greseala, mainilor lor s-au atins.
Din greseala, domnul a inceput sa tremure.
Brusc, si-a odihnit mana pe genunchiul fetei…
Brusc, ziua nu s-a mai terminat si, la fel de brusc, fata i-a zambit pervers.
Semana din nou cu fiica-sa.
M-am trezit azi, ca de obicei, plictisita si adormita dinainte sa ma dezmeticesc prea bine din somn. M-am trezit la fel de obosita ca atunci cand m-am culcat, si totusi am ramas treaza. Am baut o gura de apa, m-am dus la baie, m-am spalat pe dinti, pe ochi, si am revenit in pat. Am aprins monitorul si am avut o tentativa de a vedea un film de groaza – Craddle Of Filth (cel mai prost slasher movie ever), dar am renuntat la el, sperand totusi la filmele cu zombie care sunt pending la downloaduri. Apoi m-am gandit ca pana termin de luat eu filmele alea cu zombie, ajung batrana… Asa ca m-am intors pe partea cealalta, si am incercat sa adorm la loc.
M-a trezit bunica-mea, sa-mi zica ca mi-a pus bani pe card, sa ma duc la dentist. I-am zis si eu “saru-mana” si m-am trezit definitiv.
Dupa o oarecare chatuiala pe mess, m-am gandit ca e totusi cazul sa ma duc la doctor, asa ca m-am imbracat cat mai comod si am incercat sa-mi fac curaj (urma sa las niste bani acolo, totusi… and I love money). Am ajuns la cabinet, am asteptat vreo 5 minute, si apoi am intrat la taiere. M-a frezat si m-a plombat, si mi-a luat si banii pe asta… trista, dar cu toate astea, nu mai putin superba, asa cum sunt eu de obicei, m-am indreptat pe jos spre casa, meditand la filmele mele de groaza, in speranta ca poate, totusi, s-a intamplat vreo minune si o sa pot sa ma uit macar la unul.
Cum ma plimbam asa, melancolica, si meditand la filmele mele de groaza, am observat cu stupoare (ha ha!) ca cerul senin s-a transformat subit intr-un mesager al furtunii (v-am dat gata aici, nu? ). Eee… cum si in mintea mea ma exprim foarte poetic, n-am putut sa nu remarc culorile deosebite ale cerului, chiar imi placea amenintarea ce plana atat de linistita asupra noastra… Si m-am gandit (ca deh, sunt fire practica) sa o tai prin Carrefour, pentru ca, in cazul in care ma prinde ploaia, sa fiu cat de cat acoperita. Numai ca eu, cand dau de magazine, acolo raman blocata. Asa ca am inceput sa ma plimb pe la diverse magazine de pantofi , haine, lumanarele parfumate (imi place atmosfera, ce sa zic?), si am constat cu stupoare si regret (ha ha!) ca ploua de rupea!!! Zgomotul ploii pe acoperis nu era prea linistitor, noroc ca hypermarketul ala e destul de mare ca sa pot face cate ceva prin el… Asa ca am ales sa ma mai plimb o tzara.
Intr-un final, inevitabil de altfel, am ajuns in celalalt capat al magazinului. Nu m-am putut abtine sa nu remarc in sinea mea dispozitia ciudata a oamenilor, oarecum similara a celor din Dawn Of The Dead (varianta 2004), si sa nu profit de asta ca sa ma amuz. Ca deh, eu gasesc motive de amuzament si in cele mai grotesti situatii (nu ca ar fi vreo calitate sau ceva, aceasta remarca e doar cu scop informativ).
Era o femeie mai mult decat grasa, imbracata in rosu (desi dumnezeu stie de ce ar alege o asemenea fiinta sa iroseasca o culoare asa superba pe un corp mai mult decat hidos de mare), care se sprijinea pe un carucior plin varf si isi facea vant cu niste servetele de unica folosinta, atat de transpirate si imbibate cu grasimea ei incat nu-mi venea sa cred ca a mai ramas ceva grasime pe biata femeie.
Era un nene in varsta, care m-a urmarit in magazinele de bijuterii (o manie de-a mea, ce pot sa fac?), si se tot uita la exponatele pe care le-am atins, si le lua, le pipaia, isi monta ochelarii oribili pe nas ca sa le vada mai bine… Brrr! Abia m-am abtinut sa nu-i zic “nu cumva vrei sa mi le cumperi?”. Ce sa zic? Multi oameni in pauza de masa, multi oameni cu treaba, copii zvapaiati, fete care in lipsa de umbrele isi cumparau cercei si-si vopseau parul, lume ciudata, amalgam de fete si de suflete.
Prin geamurile de sticla nu se vedea absolut nimic, dar era atat de liniste, o tacere pe care doar ploaia o spargea monoton si surd. Linistea aia se auzea ca si cum ceva din “negura” avea sa vina sa ne ia pe toti, ca si cum avertiza intr-un fel de pericolul ce pandea dincolo de geamurile alea fragile. Evident, mi-am tras o palma (evident, in minte, nu pe bune – ar fi zis lumea ca-s nebuna), si mi-am zis ca ma uit la prea multe filme de groaza. M-a bufnit rasul, pentru ca tocmai ma imaginam “doamne, cum ar fi sa ma uit la poze si sa vad fantome? (ha ha!) si cum ar fi sa existe vampiri? sau sa o ia unul din oameni razna si sa inceapa sa scoata ochii astora din jur, ca sa nu mai vada “raul”! asta ar fi si mai amuzant”. Apoi am ajuns la concluzia ca sunt un pic sarita de pe fix pentru ca ma amuza tot felul de lucruri macabre si am incercat sa ma inchei la sireturi.
Cineva a tipat.
O mana s-a lipit de geam.
Si sangele care o imbraca neuniform era si el pe geam.
Un om si-a lipit fata de partea celalalta a magazinului si cei dinauntru s-au tras inapoi toti o data, ca si cum ar fi fost o singura fiinta.
Un copil a inceput sa planga, iar eu nu ma gandeam decat ca ma enerveaza.
Si copilul, si glumele proaste.
Doar daca le fac eu. Atunci sunt bune. Logic!
Sunt ale mele!
Langa mana, a mai aparut o femeie. Zgarie geamul si ma sperie.
Ne-a speriat pe toti…
Din jurul ei, din ceata aia stupida a ploii, au inceput sa apara tot felul de trupuri.
Care de care mai moarte, care de care mai viciate, care de care mai pline de sange.
Ploaia nu mai zicea nimic de secunde bune, si as fi avut nevoie de sunetul ei strident sa ma aduca la realitate.
In jurul trupurilor s-au adunat tot mai multe trupuri…
La geam nu mai era aproape nimeni…
Viu.
barbatii te vor moale, revistele te vor ferma.
unii te vor feminina si ciufulita, iar celelalte te vor aranjata si machiata la 3 dimineata.
unii te tin in brate si te incalzesc, macar din cand in cand, si doar daca le permiti, celelalte stau pe raft si astepta ca praful binevoitor sa se aseze si pe ele…
cu unii poti sa-ti bei cafeaua de dimineata si chiar sa mananci pranzul, dar celelalte iti dau sfaturi cum sa te infometezi mai bine, in speranta ca vei gasi pe cineva care sa faca lucrurile alea cu tine…
unii te strang in brate, asteapta sa le spui cate o prostie si chiar sa le mai arunci o farfurie in cap, dar celelalte stau cuminti, si nu reactioneaza nici la cel mai mare necaz al tau si n-o sa stie niciodata ce sa-ti spuna cand iti moare pisica…
unii te iau peste picior, si te calca in timp ce danseaza cu tine, si poate chiar mai vin beti acasa, dar e important ca ajung inapoi, fie si cu taxiul, caci celelalte n-o sa stie niciodata sa iti spuna o gluma ca el, sau sa rada de nasul tau rosu cand esti racita…
si in mod sigur n-o sa invete sa te iubeasca sau sa iti faca micul dejun dimineata.
Sa zicem ca personajul meu principal s-ar chema Eva. Chiar Eva Adam.
Intr-o buna seara, intinsa in patul ei de-acasa, cu un strain in spate, o blonda planturoasa si cu picoare lungi isi fuma nonsalanta tigara, ultima din pachet. Fuma, si rotocoalele de fum o invaluiau discret, ascunzandu-i varsta pe care o stia prea bine.
40.
Cifra rotunda, si totusi imperfecta pentru o femeie. Cel de lamga ea mormaia ceva de bine…
”…mmm… ce bine a fost… ”
… Dar ea nu-l lua in seama si se gandea la ale ei.
”Am dus o viata frumoasa…”, isi zicea.
”Oare?”, se intreba, ironic, dramul de constiinta din ea…
”Ei bine, poate nici chiar asa frumoasa, dar interesanta si palpitanta.”
Inevitabil : ”Oare?!”…
Toate prietenele ei erau maritate de 20 de ani, cu copii mari si implinite in cariera.
Eva – tot secretara cu fusta scurta si decolteu generos a ramas, numai ca a tot schimbat sefii, cand aflat sotiile lor de ea… De aceea s-a simtit mereu o intrusa, un personaj pasager. O frustrata a vietii de familie.
Se uita din pat in casa.
Eva e fericita posesoare a unei garsoniere aranjata cu mult bun gust si destinata aproape exclusiv jocurilor amoroase.
Zambeste pe sub teoretica mustata si-si stinge nonsalanta tigara…
”Asta e un adevarat cuibusor de nebunii…”, la fel de stilat si atragator ca si posesoarea, dar si foarte discret si impersonal. Niciunul din iubitii Evei nu i-a daruit vreodata ceva, niciunul nu si-a lasat amprenta asupra casei sau a Evei, nici macar mirosul… In aer pluteste doar mirosul de tigara si de parfum antitabac. Se anihileaza reciproc, asa cum amantii Evei s-au anihilat reciproc.
In niciunul n-a crezut, pe niciunul nu l-a iubit, si azi isi da seama ca nici macar nu i-a dorit.
…Dar nici ea n-a vrut sa fie crezuta sau iubita. Si nici n-a fost. Asa ca nimic n-a lasat urme in sufletul ei.
De la amantii tineri a invatat sa profite, de la cei chei, batrani si burtosi a invatat cum sa mimeze, de la cei cu bani a invatat sa cheltuie… Numai ca niciunul n-a invatat-o sa se bucure, sa fie fericita… Frumusetea ei a ramas doar o masca, iar zambetul ei – fortat.
In patul ei se simte miscare… necunoscutul s-a trezit si a inceput sa o sarute in ceafa; habar n-are ca Eva a implinit 40 de ani in noaptea asta… Nici nu stie cum o cheama. A agatat-o intr-un bar intunecat si plin de fum, si nici nu s-a chinuit sa-i retina numele. E destul ca a ramas in patul ei si ca poate pleca dimineata, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Trezit din somn, el incearca s-o convinga ca o iubeste si ca ii va oferi o noapte de neuitat.
Plictisita, Eva se intoarce spre el, dar aratarea ce devine la lumina slaba a tigarii il sperie pe barbatul de langa ea. Plansa si cu rimelul curs pe obraji, cu riduri adanci si cearcane vinete, fascinanta blonda pare o bunica… Tanarul se sperie:
-Semeni cu mama, spune el incet, suparat si furios pe asemanare… Ma simt oribil, aproape incestuos, de parca m-as fi culcat cu ea…
-Da’ ce e, draga? Nu stiai ca n-am 20 de ani?
-Ba da, dar n-am crezut ca esti baba! remarca el rautacios.
-Baba, baba, dar observ ca-ti place…
-Aaa… nu chiar, spuse el, malitios.
Cu un rictus, Eva ii arunca:
-De fapt, nu a fost exact cum ma asteptam. Performantele tale lasa de dorit… Nu pot spune ca am simtit ceva, remarca ea, crezand ca ii atinge punctul sensibil.
-Pai daca ai simtit prea mult pana acum, babo, ce sa mai simti acu’? spuse, si incepu sa rada prosteste.
Eva il impinse jos din pat, iar el cazu cu tot cu cearsaf. Se uita manios la femeia goala ce se intindea dupa tigarile si bricheta de langa veioza. Isi aprinse tigara, si la flacara brichetei, parea hidoasa; nu mai avea nimic din femeia care-l cucerise cu 3 ore inainte…
-Alea sunt tigarile mele, ii zise tanarul.
-Si asta este casa mea, asa ca te rog sa pleci, ii spuse Eva, apoi se apleca si-i sufla cu nesimtire fumul in fata…
-Taratura! maraie nemultumit individul, si scutura din cap.
-Poftim, zise Eva, domnul caine a latrat?
-Mars! o repezi el si, fara sa-si dea seama, ii trase o palma.
Eva tipa, usor surprinsa, dar nu mai zise nimic.
-Am impresia ca-ti place-asa… Poate vrei si-un bici?
Eva inlemnise si se uita la el; isi cauta pe fotoliu cureaua si mormaia ceva de ”las’ ca-ti fac eu tie felul… catea… ti-o fac, sa nu ma uiti toata viata!… steoarfa!”.
Mana ei deschise un sertar al noptierei, de unde scoase un pistol mic si negru, lua apoi tigara si o duse la gura, iar pistolul il ascunse sub ea. El se intorcea cu o curea lata, din piele…
-Hai, sa o facem ultima data… vrei sa te leg cu ea sau sa te bat? Spune ce vrei si-ti fac! Se urca in pat si-i desfacu picioarele cu violenta. Ea si-a scos tigara din gura si-l arse cu ea pe piept.
-Du-te-n ma-ta! urla el.
Atunci Eva isi scoase pistolul si trase… Trase de 3 ori… Trase pana cand lacrimile i se oprira.
Se sterse la ochi si cobora din pat. Aprinse lumina si-l vazu intins pe jos, balacindu-se in sange… Nu avea mai mult de 25 de ani si era insurat. Se uita la verigheta si i-o scoase. O invarti si citi :
-”De la Mihaela, cu dragoste, pentru sotul meu, Adrian”… Deci te cheama tot Adrian, si pe ea tot Mihaela… Numai de voi am parte oare?!
In minte ii veneau buluc amintiri uitate de vreo 20 de ani…
Era tanara, la liceu…
Nu avea nici 18 ani si nici nu arata prea bine… Nu semana deloc cu femeia care este…
Dar un Adrian a fost. Inalt, brunet, cu zece ani mai mare, profesor de fizica, si insurat pe deasupra. Cu o Mihaela, chiar…
In fine… poveste veche. S-au iubit – a fost prima ei iubire, primul ei barbat, prima fericire si prima dezamagire. Nu aveau nicio sansa – pe ea au exmatriculat-o, pe el l-au dat afara, el a dat divort, iar ea a facut un avort… Tragic in toate sensurile.
Dupa ce lucrurile s-au potolit, si-a reluat studiile, si apoi s-a angajat ”la facut cafele si batut la masina”.
Dar nu l-a uitat pe Adrian niciodata. Oricat i-au oferit directorii, si italienii, si turcii, ea a acceptat totul pe moment, dar nu si l-a scos din suflet…
Acum, cu ochii la celalalt Adrian, un gand i-a incoltit… Ia un pix si o bucata de hartie si asterne grabita:
”Ai fost primul si ultimul meu barbat, marea mea iubire si marea necunoscuta a vietii mele. Amintirea ta m-a ajutat sa trec peste toate. Acum, ca te-am regasit, pot sa-ti multumesc.
Iti multumesc ca mi-ai distrus viata, sansa la fericire.
Iti multumesc ca m-ai lasat sa-mi distrug viitorul.
Daca n-o fi sa ne mai intalnim, multumesc, Adrian, si La multi ani, Eva!”
Pistolul mai rasuna o data, scurt si-nfundat in linistea noptii.
Lumina se revarsa peste 2 trupuri, amandoua goale, amandoua insangerate, iar intre ele trona o verigheta de aur, stralucitoare si rotunda.