Ma ploua noiembrie…
De fapt, nu ploua, nici noiembrie nu e, e atat de cald si plin de vara ca mi se incing talpile sandalelor pe asfaltul prafuit.
Au fost niste zile racoroase, mirosea a toamna apriga uneori, si apoi ma uitam pe geam la casa din fata mea si vedeam cum soarele se intindea lenes pe acoperis, lenevind ziua intreaga.
Am inceput sa dezvolt abilitati nestiute – visatul cu ochii deschisi, zambetul larg si sincer, ochii mari si sclipind de bucurie, gesturi, ganduri si vorbe de copil.
Visez lucruri si incep sa am dorinte, sa vreau sa fac lucruri, sa vad locuri, sa miros chestii, sa… Atat de multe!
Iar anul asta e prima data cand ploaia de noiembrie nu ma sperie, ci parca ma bucura, caci mi-ar da sansa sa ma ascund in casa sau in baruri pline de fum gros, mi-ar da sansa sa ma alint, mi-ar da
sansa sa vreau sa ma matai, sa vreau sa ma tii in brate, sa vrei sa ma tii in brate…
Ma ploua noiembrie…
Răspunde
