Să spargem bule de săpun,
Să desenăm pe cerii-albaștri
Tot ce nu am învățat să spun,
Toata putoarea dulce de la aștri.
Să ne proptim în toți pereții,
Să ne dansăm și să ne bucurăm,
Să facem pe deștepții și isteții,
Și-apoi să plângem, să cântăm.
Totu-i miraj și trecător,
Și alb, și negru deopotrivă.
Sufletul și oasele mă dor.
Te las, mă duc să fiu bețivă.
M-am lasat asteptata,
Am stat pe pietre cocotata,
Am impletit amaruri si durere,
Fara soare si fara de placere.
M-am lasat pierduta,
Prin poteci, nepriceputa,
Am disparut de sub stele
Si-am aparut din nou sub ele.
M-am lasat coplesita
De negru si amar, si-acum, spasita,
Ma-ntorc la tine, sa te ating,
Sa ma aprind, si sa ma sting.
M-am lasat uitata,
Dar tu nu m-ai lasat aproape niciodata
Sa calc gresit, aiurea, langa tine.
Acum e soare si e bine.
i’ll go back
to the lion’s den,
and then
i’ll hold you, black,
inside my arms,
inside my heart.
and i’ll go back
to you,
to us,
to whatever that was.
and i’ll love you back,
and forth,
inside this heart
that holds you in.
let us begin.
în cuvinte vrăjite,
atât de-atent meșteșugite,
te am, te prind, te-adaug și te scad,
și nu mai am unde să cad.
în practici ascunse,
atente, murdare, nespuse,
te am, te caut, te-adaug și te fierb,
te prind în coarne de cerb.
în piele aprinsă,
cuminte, de tine stinsă,
te am, te iau, te-adaug și te păstrez.
azi fac din tine miez.
Eu n-am plecat la timp candva,
si de atunci tot stau la panda
sa vad daca se-apropie ceasul si, cumva,
sa fac ceva sa nu-mi mai cer osanda.
De-atunci ma uit mereu in zare,
si din ce spui aleg amarul,
pentru ca e mai simplu sa gandesc in departare,
soarta sa fie mai aleatoare ca zarul.
Si c-un picior voi fi mereu pe usa,
pentru ca mi-e frica de ce poate sa ma tina.
Nu vreau sa fiu mama, sora sau matusa,
cei care-s impotriva sa se-abtina.
Mi-e frica de ce n-am avut atunci si-acum
nu vreau sa ma arunc, si stau pe margini,
pentru ca nu stiu sa traiesc – nu mai stiu cum.
Viata mea are doar albe pagini.
E-n solduri de coapsa,
Ascunsa nevasta,
Si n-are cuvinte,
Nu are minte,
Si tot ce mai face –
Zambeste si minte,
Te lasa in drum,
Si n-as sti sa-ti spun
Ce maine urmeaza,
Dar chiar nu conteaza.
Cand ea e in cale,
Rusine, teroare,
Toata dispare,
Ramane doar jale
Si zambest ascuns,
Si par nesupus,
Si spune-mi, de vrei,
De mana s-o iei,
S-o tii langa tine,
Sa ma tii pe mine.
Poza.
Stiu cum e sa plangi mai bine decat stiu cum e sa razi,
Si am uitat cum e sa speri
Ca azi va fi mai bine decat a fost ieri.
Toti pasii mei se-ndoaie sub povara greului ce-l duc,
Si simt ca tot ce simt
Nu mai traiesc, nu mai apuc.
Se lasa linisti grele peste mine, si nu stiu
Nici cine sunt,
Nici cine-as vrea sa fiu.
Si daca din tot ce mi-a mai ramas de respirat eu as culege
Doar vise bune,
Eu de amar as vrea sa ma dezlege.
Dar azi nu e momentu-n care ma ridic,
Asa ca tac si mai suspin un pic.
Astazi eu vreau sa fiu nimic.
Poza.
