Un zgomot ciudat îi răsuna în urechi. Capul o durea și avea senzație că cineva îi ciocănește la ureche. A deschis un ochi, și lumina de-afară era prea puternică, l-a deschis și pe-al doilea și s-a convins că așa e.
Cineva bătea în geamul mașinii sale. Era o femeie îmbrăcată în alb, scundă, la vreo 50 de ani. Mara și-a dat seama că asta e șansa ei și a coborât geamul.
– Bună dimineața, i-a zis femeia, zâmbind larg. Se vedea că a fost o dată frumoasă, dar că cele 15-20 de kilograme în plus îi cam știrbeau farmecul.
– Bună dimineața, i-a răspuns Mara. Mă numesc Mara.
– Știu, ți-ai uitat rucsacul pe veranda mea. Sunt doamna doctor din Aave.
Mara s-a uitat curioasă la ea. Știa că adormise cu rucsacul în brațe, ce naiba? S-a uitat în brațele ei și nu era decât cămașa ei cu mâneca lungă, mototolită și un pic udă.
– Păi și… V-ați uitat așa în el, fără să vă pese?
– Mă gândeam că ai plecat deja, voiam să mă uit la adresă să ți-l trimit, dar apoi am auzit la magazin că ai înnoptat aici. Am venit să ți-l aduc.
Zâmbetul ei era sincer și dezarmant. Mara s-a înroșit și, neștiind ce să facă, a ieșit din mașină să-i mulțumească.
– De ce n-ai mers la hotel? N-ai bani? De ce n-ai mai stat o secundă până am răspuns?
Mara se gândea că-s prea multe întrebări pentru ora asta.
– Nu vă supărați, puteți să-mi spuneți cât e ceasul?
– Este ora 10.28. Femeia îi arătă turnul bisericii, cu ceas. Merge foarte bine, poți oricând să te orientezi după el.
– Vă mulțumesc.
– N-ai vrea să mănânci ceva? Chiar dacă nu ai bani, poți sta la mine, măcar pentru o masă caldă.
Uitându-se în jurul ei, Mara tot nu vedea oameni. Și foame îi era.
– Unde sunt oamenii de aici? Ieri când am ajuns părea un oraș pustiu.
Doctorița a început să râdă.
– Majoritatea sunt bătrâni, și se culcă devreme. Îi tot sfătuiesc să facă mișcare, dar ei nu vor decât vitamine și nu fac decât să mănânce și să doarmă 20 de ore pe zi. Nu te speria, sunt oameni buni, dar leneși.
Acum Mara râdea. I se părea amuzant să fie un oraș numai cu pensionari, care dorm și iau vitamine tot timpul.
– Aș mânca ceva bun, într-adevăr. M-am cam săturat de sandvișuri.
– Cred și eu, i-a răspuns doctorița. Să mergem.