Orașul – partea a VIII-a

Dimineață s-a trezit înainte de 8. Încă nu se distingea ceasul, dar frigul dimineții era acolo. A așteptat un pic, să se trezească orașul. Se uita la oamenii care se ignorau reciproc. Nu-și dădea prea bine seama, dar din mașină părea că treceau unii prin alții. Nu-și vorbeau deloc, nici măcar nu se salutau. Azi nici macar foame nu-i mai era.
S-a dat un pic jos din mașină, ca să se întindă, dar când a ieșit din mașină a văzut-o pe doctoriță. Îmbrăcată tot în alb, femeia avea același zâmbet blând ca în prima zi. Venea în direcția lor. În mână avea rucsacul lui Matei.
Mara s-a strecurat înapoi în mașină. Doctorița venea spre mașina bărbatului sosit cu o seară în urmă. Cum i-a făcut și Marei, a început să ciocănească în geamul mașinii noi, ignorând-o pe cea veche.
Bărbatul s-a trezit, speriat, din cauza ciocănelilor în geam. A ieșit din mașină, părând bucuros că mai vede pe cineva în oraș. Doctorița îi adusese rucsacul.
Mara se uita la străin (încerca să-și amintească numele lui), voind parcă să-l cunoască. A vrut să-i spună s-o aștepte, că vrea și ea să meargă la doctoriță, voia să-i spună că orașul e ciudat și bătrân și ceasul nu le merge bine, dar îl vedea pe Matei (și-a amintit numele lui) cum mergea cu doctorița spre casa ei. Și nu putea să facă nimic.
S-a trezit după ora 14. Matei se simțea relaxat, dormise foarte bine. Și-a întins puțin picioarele sub cearșaf, lăsând să-i scape un sunet care aducea a mormăială. I-a prins somnul.
S-a dat jos din patul mare – nu părea folosit. Și-a luat hainele care-l așteptau pe un scaun, s-a îmbrăcat în grabă, dorind să o întrebe pe doctoriță câte ceva.
Mara auzea pe cineva strigând în depăratare, fără să distingă a cui era vocea sau pe cine striga.
Matei se plimba disperat prin toate camerele casei albe, cu veranda curată. Era trecut de ora 14, dar cerul părea închis și violent. Nimeni nu era pe stradă, magazinele erau închise toate. Matei se uita în jurul lui și nu știa la ce se uită.
Mara îl aștepta să iasă din casa albă, dar întunericul se lăsase deplin peste oraș. Nu știa unde e Matei.
Oarecum triști și surprinși, Mara și Matei s-au dus la culcare, fiecare în mașina lor.
A doua zi, nimeni nu-l mai vedea pe Matei. Aave era mort din nou.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.