Mi-e dor de tine

Astăzi am vrut să te sun, pentru prima dată din noiembrie. Prima dată când chiar aş fi avut nevoie să îţi spun prostiile din viaţă mea. Prima dată când chiar n-am mai putut fără tine. Bine, au mai fost dăţi de astea cu greutate, când era greu să respir. Cu mama nu mai pot vorbi, e aşa departe de mine, şi amară că pelinul, şi eu sunt a nimănui.
Dar măcar mai am pozele de ultima dată, când tu zâmbeai şi ţi-am dus toporaşi. Ţi-am dus toporaşi şi căpşune, şi le-ai mâncat cu poftă, şi mi-a crescut inima de bucurie, pentru că tu nu mâncai niciodată căpşune sau fragi sau mure. Nu, le ţineai că să ne faci compot şi gem şi nu voiai să le mănânci vara niciodată.
Mi-e un dor de tine şi uşa aia nu se va închide niciodată. Şi e tare bine să rămână deschisă, măcar aşa ştiu că eşti cu mine.

Mi-ar placea…

Sa inventez cuvinte.

Sa simt gusturi noi.

Sa vreau mai mult de la mine.

Sa n-am nevoie de nori ca sa invat lectii.

Sa nu-mi fie rusine sa imi suflu nasul.

Sa rad de fiecare data cand incerc sa vorbesc atunci cand sughit.

Sa ma hotarasc ce prajituri imi plac.

Sa stiu din prima ce vreau sa imi spui.

Sa pot sa stau chiar si amortita in bratele tale.

Sa nu-mi pese de nimic dimineata.

Sa pot sa mananc branza in fiecare zi, dar doar din palma ta.