Cate-n lacrima si stele,
Imi plac versurile mele.
Stau cuminte si le-aleg
De parca mi le culeg.
Dintr-o mie de cuvinte,
Le-as avea pe toate-n minte.
Dar nu-i loc numai de ele,
Caci si cratimele mele,
Virgulele si suspansul
Sunt ca muzica cu dansul.
Nu le-aleg la intamplare,
Caci de-o fac, tare ma doare.
Stau si ma gandesc ce-anume
Astazi as avea a spune.
My dog ate my other dog
He ripped its eyes,
So here comes the fog.
The friendship lasted little time
And I forgot which one was mine.
Was it the little plushy pug,
Who stares at me,
But cannot see?
Or is it my stray cross-pup
I wonder… Not.
At war with the world,
If never enough,
And if i act tough,
Will you be the girl?
With no shelter
And no answer,
Even if i wanted to be a dancer,
I never felt better.
Cititorul meu fidel (thanks, mom!) stie ca tocmai a fost ziua mea. Cititorul meu fidel nu stie cat de traumatizant si ades-cauzatoare-de-stress e perioada asta (pre, during & post b-day).
In cazul unei femei (poate si in cazul unui barbat, nu se stie niciodata), scapi relativ lejer daca ii spui „cati ani faci? X?”, unde X = varsta pe care o arata/intuiesti/stii – 2. „-2” cel putin.
Persoana aia se va simti flatata si va topai de bucurie macar cateva zile, plus eventualele dati in care-si aduce aminte de „cadoul” tau. Ca asta e, in fond si la urma urmei. E un cadou de minus cativa ani, care te face sa te simti mai bine decat ciocolata aia de pe birou. (Ei, exagerez si eu, nimic nu-i mai bun ca ciocolata).
Partea proasta e ca uneori oamenii raman blocati. Anul trecut, mi s-a spus „Da’ cati ani faci? 24?”. Eu „Aaa, nuuu… Da’, ce, par de 24?”, cu inima batandu-mi tare in asteptarea unui „DA” mai sincer si mai hotarat decat cel de la starea civila. Anul asta, la fel. „Da’ cati ani faci? 24?”. Ah, si m-am simtit ieftina! Ca intr-o comedie trista, din aia in care razi tot filmul si la final iti dai seama ca M. Night Shyamalan a regizat chestii si de fapt ai trait intr-o burta de caracatita toata viata!
Ar fi frumos sa par mereu tanara. 24 e o varsta decenta, esti inca in plina ascensiune, nu ti-ai terminat visele si nici energia. Inca ai scuza „sunt prea tanar si nu stiu” pentru esecuri sau omisiuni. Inca e frumos sa stai in club pana la 4-5 dimineata, si e perfect normal sa adormi cu machiaj pe fata.
De la 25 incolo, simt ca trebuie (nu ca as vrea) sa fiu mai responsabila. Mai atenta. Mai sarguincioasa. La 27, deja mi se reproseaza ca stau incruntata cand citesc chestii, pentru ca incerc sa-mi canalizez atentia spre text, dar si spre solutionarea unor probleme. At the same time. E ca si cum cand ai 3 ani in plus, ai de 3 ori mai multe chestii de facut, toate in acelasi timp.
Mi-as dori sa par de 24 toata viata. Sper sa fiu unul din specimenele inzestrate. Dar in acelasi timp, daca spiritul si trupul meu sunt tinere, creierul trebuie sa fie vigilent, iar veghea nu iarta si aduce cearcane…
Iarna nu scriu o poezie,
Frigul ma-ngheata si se stie:
Cuvintele nu vin si nu am vers,
Caci tot ce e nu e de inteles.
Se duce totul si se-ascunde,
Si intrebari de as avea, mi s-ar raspunde.
Dar totul e ca-ntr-o adanca hibernare,
Iar lumea-ntreaga habar n-are.
Gandurile nu se aduna pe vreo foaie,
Lacrimile nu-mi curg siroaie,
Si tot ce-ar fi inspiratie si muza
Ma face sa rad si ma amuza.
Un scurt ghid, cu posibilitatea de expandare in viitor, in cazul in care cerintele o cer.
– a da jos = a downloada
– face sens = fortatul lui „make sense”
– ma dau pe net = netul e un tobogan
– „cum sa faci bani din …” – inlocuieste „…” cu advertising, net, blog, etc.
– „cum sa …” – caci se stie ca internautul e plin de intrebari, dar si plin de raspunsuri
– dreptul la libera exprimare / opinie = folosit cand expresorul / opinantul nu are argumente valide, clare si bine puse la punct, asa ca se foloseste de democratie
– am gugalit = am cautat pe Google
– seo = aici nu mi-am dat seama la ce se refera, dat fiind faptul ca majoritatea nu stiu ce vorbesc
– tweetmeet = locul in care se aduna pasaretul de pe twitter
– a urca pe net = a uploada chestii, spre folosul tuturor
– print screen – util si celor mai putin obisnuiti cu tehnologia, cat mai ales persoanelor care cred ca „o poza face cat 1000 de cuvinte”
– hater = persoana care uraste, in principiu, tot, fara drept de apel, argumente sau alte chestii normale
– troll = persoana care se hraneste cu nervii nostri, arunca pastile si inflameaza aiurea comunitati intregi
– usability = o chestie necesara unui site, dar care este un mister pentru oamenii care-l au
– reach – ?
– pitch = prezentare de marketing, dar nu sunt sigura (sunt blonda)
– bani = entitate virtuala la care spera utilizatorii de internet.
Bloggerii, atat de deschisi la chestii noi, stapanii indubitabili ai spatiului virtual, mi-au dat o idee nemaipomenita. Bine, sa nu exageram. S-a discutat despre stereotipuri, asa ca am venit intru intampinarea lor.
Sunt femeie. Blonda. Inaltuta. As zice ca arat ok, dar probabil nu ma crede nimeni. 27 de ani. Moldoveanca.
Nu-mi place rozul. Imi plac toate culorile.
Ma intreaba lumea daca citesc.
Raman oamenii un picut uimiti de faptul ca stiu sa desfac un calculator.
Nu m-am ratacit niciodata (nici macar prin paduri).
La Moldova am invatat sa vorbesc corect.
N-am crescut in noroi.
Nu ma enervez in perioada aia a lunii.
Imi place ciocolata, imi place inghetata. Nu-mi place inghetata de ciocolata.
Nu plang de fata cu alti oameni.
Daca ma intrebi acum daca vreau sa iesim si eu sunt in pijamale, in maxim o ora sunt dusata, imbracata si machiata. Bine, asta daca-mi fac curaj sa ies din casa (lene)…
Locul meu nu e in bucatarie, ci in pat, cu o carte, sau la calculator, citind prostii pe net. Daca nu-s acolo, ma gasiti in oras sau cu cainele la plimbare.
Daca-mi rup o unghie, nu plang, doar ca le tai pe toate la aceeasi lungime. Si apoi trec peste.
Abia la 26 si-un pic am descoperit fardurile si cosmeticele, dar nici acum nu-s obsedata de ele.
Rochiile, gentile si pantofii nu sunt totul!
Comediile siropoase sau de orice fel ma cam lasa rece. Paul Rudd este, totusi, my guilty pleasure…
Prefer oricand o cafea buna unui ceai bun.
A nu se lua in considerare afirmatia anterioara. Sunt moody rau.
Am caine si mi-e frica de caini.
Mi-e mai frica de oameni.
Cateodata cred ca nu-mi plac fetele.
De multe ori, nu-mi plac baietii.
Cel mai des, mi-as dori sa nu fie oameni pe lume.
Nu cred in Dumnezeul lui BOR, dar cred in Doamne-Doamne.
Stiu sigur ca atunci cand o sa am carnet (if ever), o sa fiu vitezomana.
Cred ca nu stiu ce-s alea stereotipuri… Si nici cum se folosesc.