I had once a war for sale,
A war with flowers
And a war with you,
But all my dreams have gone so stale,
Since I was left here without you.
And now I’m weak,
And frail,
And stupid,
Since I was shot by the Cupid,
And now all that’s left of me
Is just heartache, misery.
Everything is broken verse
In this stupid universe.
All that’s left behind is this:
Garbage with a hint of bliss.
si mi-ai furat o bicicleta.
ai pus-o-n fata portii,
ma pacaleai ca e racheta,
si ca ghiceste unde vreau s-ajung.
nu am stiut ca drumul e atat de lung.
avea o roata, si-aia stramba,
saua-i lipsea, defecte sa-mi ajunga!
nu am stiut sa o repar si, poate,
ti-am dat ‘napoi doara pe jumatate.
in loc de spite si ghidon,
ti-am luat o apa la bidon.
in loc de beculete colorate,
ti-am dat doar faruri de la aro, sparte.
si-mi pare rau ca eu m-am pacalit asa,
cu bicicleta ta pe jumatate, fara sa.
imi pare rau c-am insistat sa returnez
ceva facut de-o jumatate de chinez.
Gandeam in culori,
pierduta in nori,
si stii si tu prea bine ce tare ma dori
cand tot ce respiri
e praf de iubiri,
uitat-ai tu oare
de tot ce-i sub soare?
Gandeam ca e bine,
stand langa tine,
urmand cu un deget stingher de la mine
un trup nestatornic.
Esti un datornic!
Degraba si multa dobanda.
Inima ta e prea mica s-ascunda.
Gandeam doar in linii,
in cercuri. Strainii
tot imi spuneau ca-i departe, sovinii
spuneau si ei cuvinte desarte,
dar fara vorbe si valuri sparte,
se-aduna pe plaja,
si-mi stau de straja
doar frici nenumite.
Mi-e dor de iubite.
Ceaiul merge mana in mana cu poezia si frumusetea, cu linistea si bucuria. E simplu sa il gusti si sa il simti, si are povesti de spus. Nu sunt mare fan ceaiuri aromate, dar sunt fan al povestilor si al rozmarinului, asa ca am acceptat sa particip la evenimentul de lansare al ceaiului Sarbatoare de Primavara de la Fares, un ceai in editie limitata, care aduce surprize in fiecare cutie.
Sursa poza: Fares.
Mi-a placut povestea oamenilor de la Fares, spusa printre imagini cu campuri de lavanda si vorbe despre flora spontana care ajunge in canile noastre dimineata (sau seara, dupa gust) si mi-a placut tare mult ideea de a sarbatori primavara cu un amestec de sapte plante medicinale din inima Daciei. Plantele alese pentru a compune ceaiul acesta bogat si aromat natural au fost apreciate inca din timpurile dacilor si au fost prelucrate prin metode care respecta valoarea acelor vremuri. Pana si locul in care se afla culturile spune cat de mult inseamna pentru cei de la Fares traditia, caci toate plantele din ceaiurile lor sunt nascute in inima Daciei, langa Sarmisegetusa.
Ceaiul meu de primavara are armurariu, rostopasca, rozmarin, scai vanat, sulfina, sunatoare si valeriana, iar pentru fiecare dintre noi cutiile cu ceaiul Sarbatoare de Primavara vin cu o surpriza inedita – cate un magnet de frigider simbolizand fiecare din plantele ce compun ceaiul.
Pe 31 martie m-am apropiat de trecut, gustand din remedii vechi si crezute pierdute, remedii pe care Fares le-a cultivat cu drag si le-a ascuns in cutiute bine ticluite ce-si au loc in dulapioarele noastre de acasa si de la birou. In cutiutele astea bine ticluite gasim povesti de dinainte de Traian, povesti incepute de Andrei Farago in 1929 in Orastie, „La Leul de Aur” (prima farmacie, consemnata in 1697), povesti care n-au incetat, indiferent de valtorile vremilor prin care trecem… Fares a definit, probabil, traditia, iar acum ne cucereste prin inovatie.
minciuni despre cafele ude,
si nu e nimeni sa m-asculte,
si nu e nimeni fara nume,
iar lumea asta n-are nume.
si stiu ca sunt o redundanta,
in ochii tai sunt o sectanta,
si-mi place cand ma minti frumos,
cand lingi noroiul de pe jos.
minciuni de suflet cald si bun,
eu nu stiu de unde te adun,
nu stiu cand binele e rau,
si astazi totul e al tau.
si stiu ca n-am nimic a spune,
stiu ca pamantul meu nu are nume,
stiu ca tot ce-am nascut mai ieri in tine
e bine, dar nu vine de la mine.
Am omorat un suflet pentru tine.
Era amar, stiai deja prea bine,
Dar nu-ti pasa de el, si nici de tine,
Si gandul iti era la concubine.
Diverse plaiuri si gramezi semete
S-au adunat sa te dezvete
De gesturile arogante si marete
Si de cafele fara politete.
Am batucit pamantul asta lat,
Am incercat si-am suspinat
Tot incercand sa dau ce n-am de dat,
Doar castigat-am cupa cu cacat.
Diverse ganduri, negre toate,
Ascunse dupa ploape-n noapte,
Imbracate doar in vanturi, soapte,
Trei jumatati si inc-o parte.
Am cautat ce n-am avut de ingropat
Si nu am dat, si n-am furat,
Si tot ce-n lumea ast-am adunat
Ti-am dat ‘napoi, cu sufletul curat.
Diverse amintiri din viata mea
Le retraiesc, desi n-as vrea,
Privind pe geamul fara stea,
Si ma intreb de ce nu vrea sa stea.
O, siguranta fara nume,
Pamant uitat asa anume,
In epoca straina, fara glume,
Eu am uitat sa mai traiesc in lume.
Sometimes I feel like I am feeling too much, sometimes I feel like I am thinking too much. There’s never enough of one kind in me, and there’s always something that’s missing deep down inside. I’m not sure if all these feelings and all these thoughts are what I am supposed to live right now, but they are the only thing I have for myself, so I try to get by.
I try to get by past the indifference and past the heartache, past the people that hurt me, past the people that weren’t honest. Past all of those who didn’t have the balls to say things to my face, and past those who had the balls to say something mean and gratuitous, without a real base.
I try to get by past the people who take „please, forgive me” for granted, as they take me for granted. Past the people who think that, if I ever felt something towards them, that feeling will still be here forever and they can play that card anytime they wish.
I try to feel, without feeling too much, and I try to think, without overthinking. But this is all I am good at – overzealous feeling coupled with a big paranoid brain that never sleeps. And I can handle that, but can you handle me?!