Dacă le-adun pe toate de mi s-au întâmplat,
Va spun adevărat
Că nu-i nimic mai curat
Decât un suflet care-a rătăcit o viaţă-ntreagă,
Nu e nimic mai curat şi mai adevărat
Decât faptul că sunt bleagă.
Dar azi e ultima zi dintr-un an care ne-a stors,
Ne-a chinuit şi ne-a întors,
Ne-a rebegit şi pribegit,
Şi uite că suntem acum
Şi mai puternici,
Mai frumoşi,
Mai tineri, mai colţoşi,
Întrebători
Şi, poate, doritori,
Şi sigur visători.
În 2017 vom ajunge pân’ la nori.
Pic.
e-ntotdeauna la ceas de seară,
cu gust de bere amară
şi transpiraţia din dansul de aseară,
cu amintiri de astă-vară,
cu gânduri care n-ar mai trebui să apară.
şi e-ntotdeauna pe la miezul nopţii,
ora la care alţii-şi mângâie nepoţii,
tu-ţi pierzi pe undeva chiloţii,
deasupra ta sunt avioanele, piloţii,
şi noi suntem iar praf cu toţii.
e-ntotdeauna fără speranţă, fără succes,
simt cum din mine ies
cuvinte fără sens şi fără înţeles,
spuse degeaba, mult şi des,
pentru că tare prost am mai ales.
în înghețata mea e praf și păr,
resturi de ochi verzi arși de soare,
îmbrățișări uitate dimineața pe răcoare,
miros de munte și ienupăr.
și vreau s-o returnez, dar ea de fapt n-a fost a mea,
nu are gustul înghețatei pe care-l știu eu demult,
și-oricum eu am mâncat prea mult,
nu-mi trebuie deloc din înghețata ta.
drumuri departe, drumuri aproape,
dar n-am cuvinte sa-ti spun ce ma desparte
de degete de copil, priviri de barbat,
comportament de femeie si foame de bestie.
si toate-s in tine, sparte de mine,
reflectate de tacerile pe care le las sa tina prea mult,
nascute din durerile pe care le-am adunat demult…
stii ca-ntre noi doi te-aleg tot pe tine.
in mainile tale ai stras, marunt, tot universul,
pana ti le-a uscat, si frant, si implinit cu riduri,
si nu stiu daca vreo clipa eu am adus un pic de fericire
in tine,
caci imi aduc aminte de lacrimi si iubire,
de dimineti cu soare si omleta si de tine.
au trecut anii peste noi, si mainile tale parca au obosit mai mult,
strangand in pumnii mici franturi de viitor,
monezi ascunze drept cadou,
imbratisari atat de calde cand ma indreptam spre nou…
si zambetul tau nu o sa-l uit, strigatul tau de bucurie,
cand m-ai vazut tu pentru prima data venind in noaptea neagra si pustie
de undeva departe, „fata mea-i acum la facultate”,
si toata mandria ta se aduna in catea cuvinte simple.
eu doar raman cu dorul, tu cu suferinta,
dar stii ca nu mai e mult, o sa ne revedem curand.
am cuvinte scrise-n carne,
si sapi in mine nefacute gauri
de suflet si privire verde.
mai stii povestea de demult, ce nu se vede?
am cuvinte care sunt rani adanic,
si zgurmi in mine nestiute drumuri
de-albastru cer de nepatruns.
mai stii cumva ce ti-am ascuns?
am cuvinte amare, goale si prea multe,
si cauti in ele acoperis
de ploaia care tulbura fiinta-mi toata.
mai stii tu la-nceput, cand eram netoata?
pic.
i’m in the settling business,
because my life is never my own,
never myself,
and i will never grow,
but all the colors i’ve shown
believe me, they’re real,
and they help me heal,
be it with scars and faded lucks,
be it with love or jaded fucks.
i’m in the settling business,
because my life is never my own.
this clock is ticking,
my blood keeps dripping,
and all of the times i spent away
brought me here, this day,
to tell you that i don’t own me.
my life was never mine,
i’ve given it to people who never had the time
to make themselves better.
i am the settler.
pic.
