e-ntotdeauna la ceas de seară,
cu gust de bere amară
şi transpiraţia din dansul de aseară,
cu amintiri de astă-vară,
cu gânduri care n-ar mai trebui să apară.
şi e-ntotdeauna pe la miezul nopţii,
ora la care alţii-şi mângâie nepoţii,
tu-ţi pierzi pe undeva chiloţii,
deasupra ta sunt avioanele, piloţii,
şi noi suntem iar praf cu toţii.
e-ntotdeauna fără speranţă, fără succes,
simt cum din mine ies
cuvinte fără sens şi fără înţeles,
spuse degeaba, mult şi des,
pentru că tare prost am mai ales.