in mainile tale ai stras, marunt, tot universul,
pana ti le-a uscat, si frant, si implinit cu riduri,
si nu stiu daca vreo clipa eu am adus un pic de fericire
in tine,
caci imi aduc aminte de lacrimi si iubire,
de dimineti cu soare si omleta si de tine.
au trecut anii peste noi, si mainile tale parca au obosit mai mult,
strangand in pumnii mici franturi de viitor,
monezi ascunze drept cadou,
imbratisari atat de calde cand ma indreptam spre nou…
si zambetul tau nu o sa-l uit, strigatul tau de bucurie,
cand m-ai vazut tu pentru prima data venind in noaptea neagra si pustie
de undeva departe, „fata mea-i acum la facultate”,
si toata mandria ta se aduna in catea cuvinte simple.
eu doar raman cu dorul, tu cu suferinta,
dar stii ca nu mai e mult, o sa ne revedem curand.