„vina ta e un lucru frumos”,
ii zise ea,
adunandu-se de pe jos,
si scuturandu-si parul incurcat,
a realizat
ca s-a oprit
din tremurat.
picioarele s-au incalcit si ele,
fara tagada,
si, rebele,
s-au asezat doar imprejurul lui.
tacerile erau de aur.
„hai sa mai batem azi un cui”.
el nu-si mai cere scuze pentru c-a gresit,
pentru ca a sustras
si a ademenit
zambete si sarutari furise,
nopti fara aer si fara vise.
„vina ta e un lucru frumos,
ajuta-ma sa ma ridic de jos,
sunt fara stalp si tremur azi in ploaie,
dar nu mai vreau sa ma mai scurg siroaie,
si nu mai vreau sa fiu doar lacrimi si tacere,
du-ma in tara unde-i lapte, unde-i miere”.
