printre căderi și întreruperi de putere,
doamne, îți cer să-mi dai durere,
și dintre tot ce n-am a-ți cere,
dă-mi doar zăpada ce nu piere.
și peste râuri, peste ape, de sub văi,
ascunde-mă de oameni și noroi,
transformă-mă în hume și gunoi,
pentru că știi că nu sunt animalul tău de soi.
dă-mi, doamne, tot ce nu pot cere de la ține,
în suflet nu am loc, și m-arde dorul de prea bine.
despre cuvinte nu știu mai nimic a spune, și fără ține
se lasă rece, gol, uscat în lume și în mine.

să simt cum explodez și cum renasc, și tu mă-nvii.
doamne, fără tine n-am suflet de copii,
n-am trup, n-am sânge, și tu nu mai vii.
eu te iubeam de mult, mai știi?