Azi ii spunem La multi ani! lui Haruki Murakami. Imi aduc aminte si acum de ziua in care l-am descoperit, voind sa-l compar cu Ryu Murakami. Asa am citit pentru prima data La sud de granita, la vest de soare (publicata prima data in 1992, dar la noi a venit mai tarziu). Nu i-am citit toate cartile, doar In cautarea oii fantastice, Salcia oarba, fata adormita, La sud de granita, la vest de soare si in prezent inca mai citesc 1Q84.
Am remarcat felul ordonat in care decurge povestirea, modul in care, cu fiecare capitol, personajele isi mai dezbraca putin sufletul in fata ta, atentia deosebita pentru detalii atat de mici, memoria gesturilor si cuvintelor, felul in care personajele isi pun sufletul pe tava, modul in care cauta si cerceteaza semnele din fiecare cuvant, privire si gest. Totul mi s-a parut incredibil, Murakami povesteste atat de lin, de grav si de serios, se implica in soarta personajelor sale, e foarte atent la tot ceea ce li se intampla.
Lectura cartilor sale, desi solicitanta (prin multitudinea de detalii prin care esti silit sa treci), e atat de reconfortanta, pentru ca eu am senzatia ca e ca si cum m-as uita la un om care vorbeste cu sine insusi. E aproape un dialog absurd, caruia nu-i poti vedea logica decat daca esti in pantofii persoanei respective.
Murakami reuseste sa creeze din el alti oameni, diferiti si atat de similari, prin luptele lor, gandurile lor, sentimentele lor, emotiile lor. La multi ani!
