Alive

I keep inside definitions of what I should be. I should be good. Better. Stronger. More assertive. Resilient. Stubborn until I reach perfection. And above else, I should be feeling.

But that’s the problem, with the feeling. I try to pry open my heart, my mind, my body and my soul, to make room for something more. I project these aspirations onto other people, people I know how wrong are for me, and yet, I chose to think that no, maybe it’s my fault.

But in the end, it is not. I am not at fault for chosing the wrong people and failing. However, I am fault when I force myself to feel. This is beyond allowing yourself to be happy, it is forcing yourself. Some days I realize just that, but on other days it feels like I’m picking at old scabs, and I can feel the warm blood pouring out of me, and I’m stuck in the spiral of shame, guilt, frustration, stubborness, and self hate.

I’m not sure how I should manage all of this, but choosing intentionally the wrong persons, knowing that they will never, ever respond or understand you, it’s a slow death sentence of the soul. And my soul has been through enough death, thank you very much. I’d really like to see how it’s like to be alive.

din câte

din câte întâmplări m-ai adunat,
suflet de ghenă,
uşor de colectat,
pierdut în spaţii, timpi, păreri,
fără de viitor,
fără dureri
şi fără ieri?
din câte vase amorţite m-ai cules,
vase de lut,
de plastic mai ales,
vase zdrobite, oase-ntregi
de mâine,
de degete betegi.
din câte amintiri de nicăieri,
din toate veştile de-alaltăieri,
din toate sufletele de ieri,
eu n-am nimic, ce naiba îmi mai ceri?

2017

Dacă le-adun pe toate de mi s-au întâmplat,
Va spun adevărat
Că nu-i nimic mai curat
Decât un suflet care-a rătăcit o viaţă-ntreagă,
Nu e nimic mai curat şi mai adevărat
Decât faptul că sunt bleagă.
Dar azi e ultima zi dintr-un an care ne-a stors,
Ne-a chinuit şi ne-a întors,
Ne-a rebegit şi pribegit,
Şi uite că suntem acum
Şi mai puternici,
Mai frumoşi,
Mai tineri, mai colţoşi,
Întrebători
Şi, poate, doritori,
Şi sigur visători.
În 2017 vom ajunge pân’ la nori.

Pic.

alegeri

e-ntotdeauna la ceas de seară,
cu gust de bere amară
şi transpiraţia din dansul de aseară,
cu amintiri de astă-vară,
cu gânduri care n-ar mai trebui să apară.
şi e-ntotdeauna pe la miezul nopţii,
ora la care alţii-şi mângâie nepoţii,
tu-ţi pierzi pe undeva chiloţii,
deasupra ta sunt avioanele, piloţii,
şi noi suntem iar praf cu toţii.
e-ntotdeauna fără speranţă, fără succes,
simt cum din mine ies
cuvinte fără sens şi fără înţeles,
spuse degeaba, mult şi des,
pentru că tare prost am mai ales.

înghețata

în înghețata mea e praf și păr,
resturi de ochi verzi arși de soare,
îmbrățișări uitate dimineața pe răcoare,
miros de munte și ienupăr.
și vreau s-o returnez, dar ea de fapt n-a fost a mea,
nu are gustul înghețatei pe care-l știu eu demult,
și-oricum eu am mâncat prea mult,
nu-mi trebuie deloc din înghețata ta.

gelozie

drumuri departe, drumuri aproape,
dar n-am cuvinte sa-ti spun ce ma desparte
de degete de copil, priviri de barbat,
comportament de femeie si foame de bestie.
si toate-s in tine, sparte de mine,
reflectate de tacerile pe care le las sa tina prea mult,
nascute din durerile pe care le-am adunat demult…
stii ca-ntre noi doi te-aleg tot pe tine.

curand

in mainile tale ai stras, marunt, tot universul,
pana ti le-a uscat, si frant, si implinit cu riduri,
si nu stiu daca vreo clipa eu am adus un pic de fericire
in tine,
caci imi aduc aminte de lacrimi si iubire,
de dimineti cu soare si omleta si de tine.
au trecut anii peste noi, si mainile tale parca au obosit mai mult,
strangand in pumnii mici franturi de viitor,
monezi ascunze drept cadou,
imbratisari atat de calde cand ma indreptam spre nou…
si zambetul tau nu o sa-l uit, strigatul tau de bucurie,
cand m-ai vazut tu pentru prima data venind in noaptea neagra si pustie
de undeva departe, „fata mea-i acum la facultate”,
si toata mandria ta se aduna in catea cuvinte simple.
eu doar raman cu dorul, tu cu suferinta,
dar stii ca nu mai e mult, o sa ne revedem curand.