Vlad are un talent, pe care si-l blesteama de fiecare data cand are ocazia. Are o chestie el, nu stie cum, dar ii reuseste sa-si complice viata in moduri la care nici nu te-ai gandi, si Vlad se gandeste ca ar trebui sa fie tare mandru de afacerea asta, ca pana la urma nu-i iese nimanui viata complicata asa cum ii iese lui.

Bogdana, pe de alta parte, avea nemaiintalnitul talent de a te reduce la nimic. Asa si cu Vlad, sau cel putin asa i se pare lui.

Bogdana a venit in viata lui complicata ca in telenovele, s-a uitat la el pret de doua secunde si a doua zi sufletul lui a fost scrum. Acum, povestindu-si sie tampeniile astea langa dozatorul de cafea, Vlad are senzatia teribila ca a fost un bou, dar pana la urma, cine nu e, macar o data in viata?!

Asa ca-si trage umerii mai in spate, incercand sa mascheze o durere provocata de nopti albe si foarte, dar foarte multa bere, si se intoarce spre biroul lui, fara sa-si mai ia cafea.

In drum spre birou, Ana, colega lui noua si care e foarte draguta cu el si doar cu el, se opreste in fata lui, aproape sa-l darame cu bruschetea opririi ei. Oprire care pune stop, cel putin deocamdata, unui fir de ganduri ciudate care-l bantuie pe Vlad.

–          Vlad, te cauta Bogdana.

–          B… Bogdana?

Acum doua saptamani, chestia asta ar fi parut de vis, dar acum nu mai pare chiar asa… Plus ca sanii Anei parca dau cam mult pe-afara, si dintr-odata totul e foarte cald, iar pantalonii taaaaaare stramti…

Ana se uita inocenta la el, fara a parea sa vada tumultul unui suflet de barbat parasit de femeia sa preferata. Ana se uita la el, stiind ca vrea sa fie ea urmatoarea preferata, dar fara sa stie ca n-are nicio sansa. Ma rog, Vlad si problemele lui interminabile.

–          Da, Bogdana a zis sa mergi la ea in birou, sa-i duci nu stiu ce analiza. Ai cumva 1 leu sa-mi iau si eu o cafea?

Vlad se uita la Ana cu niste ochi mari si decafeinizati brusc.

–          Aaa, pai sa stii ca am, dar am doar pentru mine. Dar ti-l dau tie! striga Vlad brusc, privind spre decolteul generous al Anei.

Un zambet mare se intinde pe fata Anei, in timp ce intinde mana dupa bancnota de 1 leu pe care Vlad o scoate, mototolita, din buzunarul din fata, cam fix de-acolo de unde lucrurile incepeau sa explodeze.

–          Aaa, pai sa stii ca e cam mototolita, imi cer scuze. Stii ce? Mai bine bag eu bancnota in aparat, ca sa nu mai pui si tu mana pe ea.

Ana face niste ochi mai mari decat cei doi sani pe care-i detinea pe nume propriu, dar gura ii ramane inchisa, intr-o uimire muta. Asa ca alege sa aprobe incet, pe silent, dand din cap, in timp ce-l urmeaza pe Vlad inapoi spre aparat.

Vladut asta se opreste in fata aparatului, usor tampit, cu bancnota sifonata si umeda intre degetul mare si cel aratator, si totul, incepand cu buzunarul in care a stat leul si terminand cu mana lui, tremura ca o frunza batuta de soarta. La 2 centimetri de fanta in care se introduc banii, o voce bine cunoscuta se aude.

–          Vlad! Vino aici! Imediat!

Dupa amiezile sunt salbatice in orasul asta. Odata ce vine vara, lucrurile se precipita atat de mult, iar timpul devine atat de confuz, incat nimic din jurul tau nu te mai descalceste din locul asta.

Verile de aici sunt pline de praf si de femei, de suflete goale, sperante desarte, vise neimplinite si taceri ascunse in piatra orasului.

Vlad e un om ca oricare altul, dar Vlad inca mai crede ca e special. De trei luni isi cauta un job nou, pentru ca locul in care lucreaza acum nu mai e ce vrea. De fapt, in orasul asta mereu simti ca nu e locul tau unde esti, si mereu te zbati sa te muti de-acolo, sa ajungi in alta parte, unde visele sunt mai aprige si iarba e mai verde. Dar orasul asta e atat de aiurea, incat atunci cand ajungi in acea alta parte, realizezi ca nu e cel mai bun lucru care ti se poate intampla.

Asa si cu Vlad.

S-a zbatut sa ajunga in corporatia asta de unde se chinuie sa fuga acum, dar lucrurile par mai dificile de facut, asa ca ramane sa se vada cu ea in fiecare zi la bidonul de apa pe care-l impart cu restul biroului, sperand ca niciunul din ei nu va ceda si va sparge o tacere ciudata.

Ea e Bogdana. Mama lui Vlad i-a zis sa nu se incurce cu o femeie cu un nume atat de masculine, dar cumva ochii ei albastri au contat pentru el mai mult decat sfatul mamei sale. Asa ca a invitat-o pe Bogdana in oras, sa se bucure de ochii albastri si in timpul liber, nu doar la birou.

Prima lor intalnire a fost frumoasa – ea avea o rochie alba, care stralucea pe pielea ei bronzata. Abia se intorsese de la mare, asa ca parul ii stralucea, auriu, in razele soarelui de oras prafuit, si sandalele ei romane se impleteau pe un picior subtire de fata tanara.

Bogdana, in afara de faptul ca avea un nume puternic, mai era si mai mare decat el. Avea 32 de ani, desi nu-i dadeai mai mult de 25, si avea un zambet molipsitor. Vlad cam uitase cum se zambeste, dar cu ea chestia asta nu mai parea atat de dificila.

Un frappe si o bere rece i-au legat pentru o seara.

Un sarut si o palma i-au despartit pentru totdeauna.

Vlad scutura din cap, la amintiri din astea triste. Incearca sa uite care din ei a fost mai bou si mai prost, si ocoleste cu mare spor bidonul de apa pus la comun. Daca nu s-ar fi intamplat ce s-a intamplat, ar fi fost inca impreuna cu Bogdana, dar asa…

De 3 luni cauta un alt job, in alt loc – strain lui si strain Bogdanei, pentru ca nu mai suporta sa o priveasca.

Continuarea, data viitoare.