Umerii au fost cândva goi,
Rotunzi şi albi,
Plini de copilărie şi iubire.
Acum atârna spre pământ,
De la prea multe cicatrici
Căci prea mulţi idioţi au fost aici.
Ei m-au scutit de vorbe şi cuvinte,
M-au apărat de dumnezei şi cele sfinte,
De proştii care umblă-n lume
Şi de păcate fără nume.
I-am tot întors spre oameni răi
Care nu aduceau doar ură şi noroi,
Ei clar îşi căutau un nou război
Şi căutau să facă praf din noi.
Acum sunt veştejiți şi oropsiți,
Dar eu sunt încă tânără şi în putere
Acum nu-mi pasă de tâmpiţi,
Dar vreau să-i vindec de durere.
Vreau să le mulțumesc şi să-i sărut,
Să-i apăr eu acum, atunci nu am putut,
Şi să le spun că viaţa grea s-a terminat.
La naiba,-i 6, alarma a sunat….