Trust is like a mirror, she said.
E ciudat cum, dupa un an in care nu m-am gandit deloc la asta (am un articol in draft), ma loveste gandul fix in seara asta.
Lumea mea un amalgam de chestii si oameni, ganduri si emotii, cadouri si bucurii, multe meritate, sau nemeritate. Nu m-am hotarat inca.
Trust is like a mirror, she said.
Am spart-o sau nu, e doar crapata si atat? Nici nu stiu stadiul in care e.
Si daca l-as sti, cu ce m-ar ajuta?
Adica, din tot ce-am fost si-am devenit, nu sunt nimic si sunt doar crapaturi?
Ma sufla vantul in ceafa. Ma indreapta spee directii necunoscute, de care mi-e frica.
Oare ce cale sa aleg? E ca si cum cuvintele nu au directie si sentimentele nu au sens.
Oare asa a fost dintotdeauna?