Intr-o lume grabita sa se vanda, in fiecare zi tot mai mult, ce-ti mai ramane de facut? Pai iti ramane sa incasezi tot ce-apuci, nu? Ka-chiiing!, cum ar zice Alexandru Unguru, si tare bine mai zice!

Cum sa incepi sa vorbesti despre un spectacol la care, de fapt, asistam zilnic, la care suntem protagonisti involuntari? Ka-chiiing, si sper sa nu uitam sa taiem factura, ca zilele DNA-ului nu par chiar atat de numarate.

Teatrul Mignon este, cred, daca nu ma inseala memoria, cam la fel de mare precum sala de teatru in care faceam repetitii in liceu. Nu e genul de loc unde sa mergeti in gasca mare, pregatiti sa va distrati la comun, si apoi la o bere. Intimitatea spectacolului, insa, creeaza o conexiune speciala (sau cel putin asa s-a vazut de la mine, din randul 1) cu actorii de pe semi-scena improvizata, si va garantez o permanenta integrare in piesa, lucru aproape imposibil pe o scena mai mare.

Ka-chiiing! incepe simplu, cu un Cristian Stanoiu la fluier si un Doru Gabriel Sandu la chitara, de o boemie simpatica si o aparenta naivitate incredibil de reala. Prezenta lor si, mai tarziu, a Luisei Juverdeanu la ceea ce cred eu ca e un flaut, ajuta la trecerile intre scenele principale si, cu putin dialog, dar foarte multa credibilitate, cei trei actori amatori leaga universul banului intr-un mod realist si sincer.

Alexandru Unguru, cel care s-a ocupat si de regia spectacolului, este, practic, singurul personaj constant, in afara de cei trei observatori de mai sus, singurul care nu resimte o schimbare de atitudine, comportament sau viziune, singurul care, atunci cand se transforma, din blazat devine… Praf de stele.

Alexandra Laura Badea ar trebui sa primeasca premiul de cameleonul serii. Transformari care de care mai credibile si incredibile, si nu doar de costum, ci si de gesturi, mimica si voce, par a ii fi foarte la indemana actritei care se metamorfozeaza in fiecare clipa sub ochiul judecator al unui public care pare sa nu aiba altceva de facut decat sa fie subjugat de forta ei interioara. Recunosc, rar mi-a fost dat sa vad o asemenea putere intr-un actor, si ii multumesc din suflet ca a stiut atat de bine cum sa parodieze o societate ahtiata dupa bani, consum si pacaleala constanta.

Va recomand Teatrul Mignon, in special din randul 1. Acolo se intampla multe – puteti gasi un discipol de-al lui I(i)sus, o fata care vinde tigari, sau poate una care vinde TOT, o fata „de meserie” sau o cersetoare, sau, daca aveti noroc, cineva care sa va daruiasca vise. Pe gratis. Ka-chiiing!

Multumesc Teatrului Mignon (Str. Hristo Botev, nr. 1) pentru gazduire si lui Alexandru Unguru pentru invitatie.