A patra scrisoare

Paul. Aş vrea uneori să ştiu pe unde eşti, să ştii că îmi pasă. Visez uneori că eşti mort, te visez uneori palid, şi-mi zâmbeşti strâmb. Aş vrea să ştiu că eşti bine, şi că oriunde ai fi, te gândeşti din când în când la mine.
Bobo mârâie şi el, noaptea, în somn, probabil te visează. Vine şi se cuibăreşte la pieptul meu, cum făceai tu când erai răcit, şi-mi vine să urlu. Câinele nu mă ajuta deloc, pentru că uneori în privirea lui văd cum te caută şi el.
Aş vrea măcar sa nu mai visez nimic, să am un somn lin, ca moartea, măcar să nu mă mai chinui, să nu mă sperii că ţi s-ar putea întâmpla ceva.
În momentele astea, mi-aş dori chiar să ştiu că e cineva lângă tine, care te iubeşte, şi că, indiferent dacă mai e sau nu loc pentru mine în sufletul tău, eşti bine.
Mi-e dor de tine, Paul. Tu te mai gândeşti la mine?

A treia scrisoare

E frig. E al dracului de frig. Mi-am făcut un ceai, şi l-am tras mai aproape pe Bobo. Mârâie, plăcut surprins de faptul că-l bag în seamă, şi s-a întins lângă mine. E cald şi moale, exact aşa cum ar fi trebuit să fie un căţel, şi ceaiul are gust de vanilie.
M-am încălţat cu şosetele tale, şi am tras pe mine ploverul tău. S-a făcut un pic mai cald, şi mi s-au înroşit obrajii. Aburii ceaiului îmi vin pe faţă, şi mi se pare că mă învigorează. Bobo e un dulce, şi-mi linge obrajii, de-acum încălziţi de la ceai. Mi-e atât de dor de tine, mă doare pieptul şi nu-mi dau seama dacă e din cauza răcelii, sau din cauză că nu mai eşti.
Mi-am dat seama că nu am zahăr în ceai, şi trebuie să-l scutur pe Bobo de pe mine. Merg uşor, abia calc în şosetele tale, şi fac gălăgie deloc. Ploverul tău stă un pic departe de mine, dar e destul de moale şi pufos, şi se compensează cu asta, nu? În fond, tot de aia îţi plăcea şi ţie. Am găsit lângă zahăr o sticluţă ciudată. Nici nu ştiu când şi de ce a ajuns acolo, cred că unul din noi a pus-o din greşeală. E otrava aceea pentru gândaci. Mai ţii minte când am luat-o, şi nu dădeai cu ea prin casă, doar ca să râzi de mine şi să vezi cum mă supăr? Ai plecat. Otrava a rămas. În ceai e tot dulce. E aproape plină – căci n-am avut noi mulţi gândaci de omorât. Ceaiul îmi tremură în mână, totul e ca într-o pâclă densă. Bobo latră la mine, şi n-am timp să-l liniştesc… Bobo, nu mai linge din st…

Adio, Paul. Mă întreb pe unde eşti, a câta oară pe ziua de azi?