eternally

i’m just a tiny spec of soul,
forgotten in this rotten world,
i smell of lie and lies and i am whole,
with all my golden treasures and my heart purled,
i give you life and i give you trust,
and if you must,
i’ll give you me,
eternally.

acasa

casele mele inca nu s-au construit,
n-am caramizi, si nici mortar,
cimentul mi s-a intarit doar pe picioare,
si-as vrea sa fug departe,
dar ma doare
sufletul
ca poate vantul si cuvantul
imi vor stramba din nou
zambetul
atat de rece si pustiu.
eu ratacesc si inca nu stiu,
n-am casa, loc de atarnat de oase,
n-am liniste, dar poate
le voi gasi candva pe toate.
cu tine, fara tine, nici ca-mi pasa.
eu doar vreau sa fiu din nou acasa.

pictures

you sending me pictures
while you cuddle her
and stay on her floor,
and in the morning
you knock on my door
with a coffee in hand.
why can’t i understand?
you sending me pictures
means nothing but that.
it’s in the smiles and the features,
in the phone that you tap
with fervor and ardor.
you sending me pictures
is wrong
while you cuddle her.
sleep on her floor
and knock on her door,
stop borrowing time
from this soul of mine.

vise

uneori adun vise in solnite sparte,
dar ca sa vezi, ele nu stau,
se duc departe,
si eu raman inchisa intr-o casa goala.
daca tu pleci,
pe mine cine ma mai scoala?
caci somnul meu e dus adanc, departe,
caci pleoapele mi le-am lipit azi noapte,
caci cantecul ce imi canta de dimineata
e azi alarma care ma trezeste de la viata.
ah, am zis eu „viata”?
voiam sa zic de moarte,
dar azi nici asta nu ne mai desparte…

Pic.

în ultimele zile

în ultimele zile, doar la sfârşit de lume mă mai pot gândi.
şi nu am linişte,
nu am nimic,
n-am zvâc, trăire, pace sau cuvinte,
şi toţi mă-ntreabă de nimic.
în ultimele zile le-adun pe toate, şi tot îmi ies cu minus.
dar oare câte minciuni de bine am tot spus,
la ceas de seară, la apus,
tăcut, grăbit, cu zarvă-n buze?
mai e ceva pe lume să m-amuze?
în ultimele zile, ultimele ore, ultimele minute şi secunde
mă dumiresc de faptul că trăim degeaba,
cuvintele tot trec pe lângă noi,
şi uite,-mi bate-n uşă ceasul de apoi…
în ultimele zile-ar trebui să şi răspund
la uşi şi întrebări şi strigăte de noapte.
dar nu mai am putere şi m-ascund,
de bine, rău, de fapte toate.

alegeri

e-ntotdeauna la ceas de seară,
cu gust de bere amară
şi transpiraţia din dansul de aseară,
cu amintiri de astă-vară,
cu gânduri care n-ar mai trebui să apară.
şi e-ntotdeauna pe la miezul nopţii,
ora la care alţii-şi mângâie nepoţii,
tu-ţi pierzi pe undeva chiloţii,
deasupra ta sunt avioanele, piloţii,
şi noi suntem iar praf cu toţii.
e-ntotdeauna fără speranţă, fără succes,
simt cum din mine ies
cuvinte fără sens şi fără înţeles,
spuse degeaba, mult şi des,
pentru că tare prost am mai ales.