Muzica

Muzica e pentru orice. Asa cum in filme avem soundtrack-ul care mentine echilibrul psihologic al personajelor, asa trebuie tratata muzica si in viata reala.

De multe ori aud fraza „I can relate to that!”, auzind o piesa. Uneori sunt eu persoana care o gandeste.

Am muzica pentru plans. Muzica pentru ras. Muzica de dormit. Porn music. Sexy music (which is different). Angry music. Drive-insanely-fast music. Sports music. Muzica de stat. Muzica de facut treaba. Muzica de linger.

Cineva mi-a zis o data ca toata viata mea e un soundtrack. Si da, este. Si am nevoie de sunetele astea, si am nevoie de cuvintele de pe ele, si am nevoie de toata galagia lor, ca s-o acopar pe cea din mine, si pe cea de-afara, si pe cea din lume…

Muzica nu e galagie. E sentiment. Si imi place cand mi se zbarleste pielea. Imi place cand simt ca inima imi bate mai repede si respiratia mi se intretaie, ca dupa o fuga lunga. Iar uneori ma intreb daca fug de mine, atunci cand fug in muzica…

Muzica nu e galagie. Deschide ochi si deschide inimi si, in timp ce ma inchid in mine mai adanc, simt cum ma deschid, mai pura si mai fara pata.

Muzica nu e galagie. E suflet si e putere si, daca nu e putere, ti-o da, ti-o arunca cu totul si te loveste cu ea, fara mila si fara tagada.

Cum as putea sa ignor strigatele din muzica, tacerile lungi si suferintele aprinse? Ma simt atat de atinsa de tot ce e nota, tot ce e cuvant, si-mi place s-o absorb in mine secunda cu secunda, pana ce toata fiinta mea devine sunet. Si stiu ca, orice s-ar intampla, muzica e acolo, perete intre mine si lume, caci lumea mea e departe si lumea mea e sfanta si lumea mea-i curata. Aici nimic nu e negru, e liniste si pace si sunt acasa.

Trezire

Ca si cum m-as plimba prin taceri,
Ca si cum te-as cauta in incaperi
Si neumblat, si nestiut, atat de amortit,
Tot rasuflandu-te, am adormit…
Ma scalda sudoarea si strigatul,
In linistea grozava-i nesfarsitul
Si totul curge pe sub ploaia aburinda,
Naravul nu, dar parul mi-l tot schimba.
Caut iertare, impiedicandu-ma de bolovani.
De ieri si pana azi trecut-au ani.
Ma ustura in suflet si ma macina
Gandul ca ploua pe sub streasina.
Ca si cum te-as cauta in incaperi,
Ca si cum m-as plimba prin taceri,
Umblat, stiut si amortit
Azi m-am trezit.

Albumul lunii ianuarie – Ceremonials

Albumul lunii ianuarie a fost, pentru mine, Ceremonials. Florence + The Machine reușește să facă ceea ce puțini ajung să facă: un al doilea album, cu mult mai bun decât primul.
Ceremonials este foarte bine închegat, atât de “together”, piesele curg dintr-una în alta, fără rimul obositor al unui album house. Piesele în sine sunt ca niște incantații, au un ritm aparte, e ca și cum aș asista la un ritual când le ascult. Vocea lui Florence Welch e, probabil, printre puținele lucruri din muzică din ultimii ani (nu, Lana Del Rey nu se pune).
Dacă ar fi să răspund la întrebarea ce simt când ascult muzica ei, răspunsul e atât de complex, încât probabil aș bâigui ceva neinteresant, precum: mi se face pielea găină, se face liniște în lume, am senzația că plutesc, am senzația că nu mai sunt eu. Din păcate, nu sunt decât un biet om, așa că nu-mi rămâne decât să o ascult în continuare.
Am ascultat Ceremonials în timp ce citeam 1Q84, a lui Murakami. Cartea e și ea o fărâmă de misticism, așa că nu cred că aș fi putut alege altceva mai bun ca să mă transpună în universul respectiv. Acum, de câte ori ascult Never Let Me Go, mă gândesc doar la Fuka-Eri și pendularea ei zbuciumată între ceva și altceva. De câte ori ascult Leave My Body, nu pot decât să mă gândesc la The Little People și vaselele lor de pe pământ. De câte ori ascult No Light, No Light, mă gândesc la orașul pisicilor. De câte ori ascult Only If For A Night, nu mă gândesc decât la Tengo și Aomame. Și de câte ori ascult All This And Heaven Too, mă gândesc la…
Albumul e extraordinar, și mă bucur că Florence Welch a reușit să depășească sălbăticia primului album, Lungs, a reușit să crească și să evolueze. Versurile sunt extraordinare, ar putea foarte bine să fie imnuri sau cântece de rugăciune sau ritualuri păgâne sau the calling of mothership sau ce vreți voi. Pentru că, dacă nu asculți și versurile, o parte din sclipirea albumului se pierde în cotidian.
Tracklisting:
1 – Only If for a Night – 9.5
2 – Shake It Out – 8
3 – What the Water Gave Me – 7
4 – Never Let Me Go – 10
5 – Breaking Down – 8
6 – Lover to Lover – 8.5
7 – No Light, No Light – 8
8 – Seven Devils – 7.5
9 – Heartlines – 7.5
10 – Spectrum – 7.5
11 – All This and Heaven Too – 10
12 – Leave My Body – 10
Notele date de mine pieselor pot strica puțin din bucuria ascultării. Luate separat, sunt puține piesele care stau bine în picioare, dar ascultate împreună reușesc să creeze ceva ce e foarte greu de găsit acum. Unitatea albumului e dată tocmai de faptul că, împreună, piesele fac totul. Nu recomand ascultarea lor separată.
PS: se pare că și Florence Welch e o mare păpușa Illuminati.