Ruin

You know when all your mistakes

Taste like the best choices?

They taste like coffee in the morning,

And some high spirit in the evening,

And they make you shiver,

And sweat,

And reconsider

All of your thoughts,

And wishes, and wants.

And you’ll lose all the plots

Just to have the chance

To choose again

The poorly poured wine

In the pursed lips

Of someone you loathe

As much as you loathe yourself.

Hackney

Words have a different meaning now,

Since I changed latitudes and longitudes.

Things I used to read a different way,

Now they all sound like home,

And they taste like happy to me.

It was long before I got here, and maybe it took me some time,

But now I’m here.

And here we are, both in the same space, time and universe,

Enjoying the words that connect all that we were,

We are

And we will be.

It’s like saints and sinners in the same purgatory,

Except that this purgatory is filled with happiness and smiles,

And we’re all so grateful to be here together.

We all have hope in us, for us,

For the whole wide world that’s been so treacherous.

And at the end of the day, we’re in all this together,

And we’re on the same page of the same story,

On the same side of the history.

I’m part of you, you’re part of me.

There’s no place where I want to be.

Selfish

Selfish is easy, easier than you might even think,

Smoking and drinking, aimlessly, carelessly,

And it always makes you think you’re on a brink

Of losing your head, your normalcy.

Repeat of repeats, binge living and watching,

Like being stuck on a carousel of feelings,

Where people keep on taking in the brainwashing.

We’re all just poor, trashy, weaklings.

Michael

For all the times when my body wasn’t mine,
Please remember
I was just a vessel,
A pathway to something better.
I had room to grow,
I was still this cookie dough
That legends talk about.
All I could do was
Resist and pout.
Now I’m not better,
And I’m not worse either.
I’m the same vessel,
With a little more stuff in me.
I still have room to grow,
And will probably do so
Until there’s no more room left.
Then this vessel won’t be as deft,
And things will spill,
And that’ll no longer be a skill.
Spillage becomes louder,
Spillage becomes death.
Spillage becomes chowder,
That’s when I’ll lose my breath.

Cea mai

Cea mai frumoasa e privirea conturata,
De negru si de gene-nconjurata.
Caldura din privire si ceata-nvolburata
As inghiti-o dintr-o data, toata.

Cea mai frumoasa e oja rosie.
Troneaza, sangerie, pe varful degetelor.
Troneaza sus, acolo, si nu stie
Ca vantul si cuvantul dor.

Cea mai frumoasa e-arcuirea
De spate tanar si de fata.
Nu trebuie sa-ti cauti tu menirea,
Caci o gasesti acolo toata.

Cea mai calda si fierbinte,
Ca pulpele si coapsele-adunate,
Nu se gaseste nici la sfinti si sfinte,
Ci doar in lume aruncate.

dialoguri

– tu esti tot ce puteam sa am mai bun
– nu sunt tot ceea ce puteam sa fiu
– pentru mine esti perfect
– iti fac rau si nu o meriti
– daca simti ca-mi faci rau, opreste-te
– nu vreau sa fiu asa cu tine
– dar cum vrei sa fii?
– nu stiu cum, dar lasa-ma sa fiu
– orice ai face, sa stii ca sunt aici
– nu pot sa cred ca ai atata rabdare
– un singur lucru il vreau de la viata
– care?
– inca n-ai inteles care?

As vrea sa cred…

As vrea sa cred. Sa muncesc. Sa nu ma las batuta. Nici calcata in picioare. Nici uitata. Nici zdrobita de altii. E ca si cum, uneori, mi-as dori sa fiu alta. Pentru ca de multe ori, uit sa cred. Nu stiu sa muncesc pentru mine. Habar n-am cum sa nu renunt. Inca n-am invatat cum sa ridic capul de sub piciorul altora. Nu stiu cum sa fac sa ma tina lumea minte. Si nici cum sa ma lipesc la loc dupa furtuni.
Momentele astea sunt rare. Am incercat, cat am putut de bine, sa-mi fac o viata careia nu stiu cum sa-i spun. Ideea e ca imi place sa ma uit in oglinda dimineata. Am incercat sa nu fac rau cu intentie si nici sa ma doboare relele facute cu intentie. Am incercat si de cele mai multe ori am reusit. Si dupa
aia imi dau seama ca sunt omul care am vrut sa devin. Ca drumul meu e incet, dar sigur. Ca pot sa fac mai multe decat credeam si-mi place sa depasesc limita.
Caut resurse si portite si de multe ori vin ele la mine in numar mare. Vreau sa fac lucruri multe si nu mi-e frica sa le incep. Vreau sa fac lucrurile bine, oricat de mult ar dura, si asta ma indarjeste mai tare. Ma supara esecul, dar doar pentru doua secunde, pentru ca imediat dupa aceea, incrancenarea mea se trezeste si lupta mai abitir cu tot.
Cu oamenii sunt slaba… E usor sa ma raneasca, si mi-e greu sa mi-i apropii. Daca vor sa plece, mi-e frica sa le zic sa stea. Sunt usor antisociala si sufar de mania persecutiei, de aceea STIU sigur ca oamenii au ceva cu mine.
Dar munca, lucrurile pe care le fac, le gandesc si le spun sunt cu mine tot timpul. Nu regret nimic, nici greselile, pentru ca dupa ele am invatat sa nu le mai fac. Nici munca, nici lipsurile. Nici oamenii care pleaca. Nici lucurile pierdute. Nici tacerile din noptile de iarna. Nici macar zilele petrecute la camin. Nici joburile urate pe care le-am avut. Nici excel-urile venite prost de la sefi si nici task-urile suplimentare.
As vrea sa cred ca nu regret nimic. Ca nu exista regrete. As vrea sa cred ca viata mea merge in sus, oricate obstacole ar fi in calea mea. As vrea sa cred ca, la final, nu voi regreta nimic si ca alegerile mele au fost cele mai bune. As vrea sa cred ca tot ce am acum voi avea si atunci, doar ca va fi de o mie de ori mai bine. As vrea sa cred ca te voi avea si atunci.