Cuvantul

Adanc si disperat,
Cuvantul mut
Cauta ce nu mi-a dat
Soarele care-a uitat
Sa mai apuna.
Ma-ntreb daca pacatele mi se aduna
Si stau la vorba,
Sub vreo stea aparte.
Off, doamne,
Cuvantul mi-e departe!
Si scormonit,
Si inlesnit,
Ingenuncheat pe sub carari ascunse,
Cuvantul asta mut si, poate,-un pic acrit
Sta la baza faradelegii nesupuse
Si racaie in mine
Ce nu a gasit in tine.
Iti spun eu – ce se-ntampla nu e bine!
Dar fara tinta, fara scop,
Si poate cu paharul gol, si fara dop,
Cuvantul meu se uita cum se scurge tot.
Eu n-am cu ce, dar vreau sa ma indop!
Si nu stiu, doamne, cum sa fac apoi,
Sa-ncapa-n mine amandoi:
Si bun, si rau,
Si liniste, si zarva.
Mai ca imi vine sa fumez o iarba.
Dar ce folos, ce mare nefolos:
Sufletul meu e tot pe dos,
Si doar cuvantul meu cel mut
Ramas-a arma singura,
Si il ascut…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.