Review – Sa nu ma uiti

SavedPicture-20154614410.jpgSambata, 4 aprilie, am avut program. Cu prietenii de la In Culise, fireste. A avut loc avanpremiera spectacolului Sa nu ma uiti, cu acelasi Florin Fratila de care nu ma pot desparti, se pare.

Daca nu stiti cine e Florin Fratila, va spun sincer ca mai mare pacat artistic n-ati facut in viata voastra! Cum se duce totul dracu’ este spectacolul meu de suflet, iar prestatia lui acolo este absolut magica.

Nu cred ca trebuie sa specific ca aveam aceleasi asteptari inalte si de la Sa nu ma uiti, nu?

Sa nu ma uiti incepe intr-un mod neasteptat – cu violoncelul lui Bach, pe care il iubesc si il ador, si pentru mine e semn de mare iubire artistica. Din fericire, semnul asta nu e pacaleala – iubirea e in fiecare minut pe scena, la loc de cinste, gata sa te mangaie si sa te aline, in timp ce te tortureaza cu gratie divina.

Inceputul pare un pic dificil, Cosmina Soare lasand sa se vada cateva tremururi de emotie care par sa contribuie la autenticitatea povestii, in timp ce se incadreaza perfect in tabloul pe care il (re)prezinta.

Florin Fratila este genul acela de stea pe care nu o banuiesti, dar care arde intens, mocnit, cu ciuda si patima, cu ura si iubire, si omul asta incredibil asta imi transmite de fiecare data.

Cei doi actori par a expune doi poli ai aceluiasi magnet, cu o naturalete incredibila, care a miscat fiecare persoana prezenta in seara de 4 aprilie in Copper’s Pub.

Sa nu ma uiti mi-a dat o replica numai buna de tinut minte pe vecie:

Poate sunt un personaj arhetipal, dar nu sunt arhetipul insusi.

Si o „coloana sonora” la fel de bine aleasa ca si pana acum la spectacolele de la In Culise.

Universalitatea subiectului abordat de Stefan Caraman, la fel de actual astazi, ca si acum o suta de ani, face din Sa nu ma uiti o caricatura generoasa a vietii de cuplu, creionata din momente trase la indigo si reprezentative pentru lipsa de comunicare ce intervine odata ce se instaleaza rutina si obisnuita, odata ce romantismul dispare pe geam si comunicarea fuge grabita pe usa din spate.

La un spectacol cu doar doi protagonisti e mult mai simplu sa observi de pe margine egoismul omului, care cere neincetat dovezi de iubire, fara sa le ofere la randu-i, si e tare usor sa-ti spui ca tu nu vei fi asa niciodata – sa cazi, adica, in capcana pe care Stefan Caraman, fin observator al bubelor cotidiene, ti-o pregateste intre zambete si rasete.

Sa nu ma uiti are un leitmotiv care se contureaza rapid si care devine o mantra, un simbol al pacii intre doua caractere orgolioase, vicioase si, mai presus de orice, iubite, iar rezultatul final este ca dragostea este distrugatoare, puternica si permanenta, indiferent de cum ajungi la el.

Sa nu ma uiti va avea premiera pe 10 aprilie, tot In Culise, la Copper’s Pub, pe Hristo Botev, nr. 25. Va sfatuiesc sa nu-l ratati, pentru ca asemenea introspectii merita atentia voastra.

 

O părere la “Review – Sa nu ma uiti

  1. Pingback: Review - Guma de mestecat - Breathe Me InBreathe Me In

Lasă un răspuns