Despre artisti

art-soulNu cred ca este om mai plin de dubii ca artistul. Poate doar indragostitul, dar si acela are macar siguranta sentimentelor sale.

Artistul nu are nici macar atat. Nu stie daca ce spune pe foaie poate fi iubit de om, si nu stie daca cineva il poate intelege, in insiruirea aia aparent aleatoare. Pictorul nu stie daca ce-ti arata e prea vulgar, sau poate prea cuminte, si nici cantaretul nu stie daca vocea lui te gadila in vreun fel la suflet.

Artistul este cel mai crunt critic al sau, pentru ca nimic nu are puritate 100%, nimic nu e la fel de bun precum si-a inchipuit el, si nimic nu doare mai tare ca incercarea nesfarsita de a ajunge undeva.

Si totusi, artistul nu poate trai fara dubiu. Pentru ca indoiala il mana sa fie tot mai bun, pentru ca certitudinea ca ceea ce e mai bun urmeaza, si inca nu a fost, si pentru asta, el trebuie sa se chinuie, o data si inca o data.

Artistul trebuie sa aiba suflet chinuit, pentru ca fara chinul asta launtric, artistul nu se atinge pe sine insusi. Si tot efortul asta il va duce sigur undeva, iar ce e mai frumos e ca artistul nu va sti niciodata.

Cand a ajuns unde trebuie.

Cand a facut ce trebuie.

Cand trebuia sa se opreasca.

Cand trebuia sa se odihneasca.

Artistul e un suflet fara pauze, un suflet care traieste prin sine insusi. Daca se opreste vreo clipa, artistul nu mai e artist si nu mai simte si nu-l mai doare. Si rostul lui pe lume e pierdut pe vecie…

Lasati artistii sa se indoiasca, dar nu ii macinati rautate. Pentru ca toate pe care le spuneti voi, ei si le spun de o mie de ori mai rau. Si uite-asa moare totul inainte de-a incepe…

Sursa poza.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.