Review: Scrisori catre Rita – The Show

scrisori catre ritaN-am scris niciodata despre piese de teatru, si cu atat mai putin n-am facut un review complet al unei piese de teatru, dar sper ca entuziasmul din seara aceasta sa ma ajute sa transpun ce se intampla in Scrisori catre Rita – The Show.

Invitatia a venit din partea teatrului In Culise, si am acceptat-o aproape pe negandite, pentru ca de mult le urmaream activitatea, in special cursurile de teatru pe care le au disponibile. Am ales o piesa neconventionala, pentru ca voiam sa vad oameni si caractere aflati la extreme, atat pe scena, cat si in public, si sa am parte de reactii de pe toata scara emotiilor, nefiltrate si pure.

Scrisori catre Rita – The Show reuseste sa faca fix asta. Actul de pe scena e vulgar, direct, dureros, amuzant si sincer, e cam cum am vrea noi sa fim, daca n-am fi atat de incordati si imbatraniti de canoane impuse de altii.

Din distributie face parte Andreea Stafie, care este superba si suplineste rolul de iubita, amanta inchipuita, inger presupus si respiratie pierduta. In cuvinte putine, Andreea da viata mai multor personaje, si isi domina scenele prin prezenta electrizanta si gesturile ei ireale si aeriale.

Alaturi de ea, Stefan Nistor il joaca pe Nic Labis, personajul imaginat de Stefan Caraman, un fel de parodie fara poezie, dar cu foarte mult umor, foarte dezinvolt si canibalic, face din personajul tau un arhetip al zilelor noastre – pasionat de blog, pasionat de comunicarea cu cineva, oricine, fie chiar si o femeie imaginara, macinat de probleme triviale si condus de cel mai inutil cap disponibil, Nic capata profunzime doar cand vorbeste. Si atunci cand o face, nu iese niciodata ceva poetic.

De regie s-a ocupat Cristian Bajora, si de muzica, din ce am inteles, chiar Stefan Nistor (si i-a iesit un superplaylist). Decorul este minimalist, lasand actorii sa se transforme si sa evolueze, sa-si spuna povestile murdare si sa-si expuna gandurile sincere in fata unui public deschis. Atmosfera e perfecta pentru luna decembrie, o luna a povestilor si amintirilor, si replicile lui Nic intaresc adevaruri deja universal valabile – la KFC se intampla iubire, stickul cu melodii preferate a luat locul casetei cu mixuri, shaorma are gust de p*zda si un capot nou poate schimba mentalitati.

Daca sunteti nehotarati si nu stiti daca sa vedeti piesa, raspunsul este „mergeti sa o vedeti”. O sa va dispara din reticente si retineri, si o sa plecati de-acolo razand. Pentru exemplificare, piesa incepe chiar asa:

Ti-am scris un email.
– Sa te f*t!
Tu mi-ai raspuns:
– Asa e frumos?!

Si continua, savuros, cu:

Am luat o sticla de Cola de 2 litri, am ragait de 2 litri jumatate.

Imi cer scuze pentru limbajul licentios, Scrisori catre Rita – The Show m-a invatat cu prea multa libertate.

3 comentarii la „Review: Scrisori catre Rita – The Show

  1. Pingback: Review - Ghengbeng - Breathe Me InBreathe Me In

  2. Pingback: Review - Clinica Sinucigașilor - Breathe Me InBreathe Me In

  3. Pingback: Prietenie - pe scena si cu scena - Breathe Me InBreathe Me In

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.