scrisoarea

ti-am citit din scrisoare,
fara sa stii cat ma doare
sa vad atatea cuvinte pe-o foaie
care-mi frang inima, ma indoaie.
si nu stii pustiul din mine, ma arde,
e ca atunci cand citeam dintr-o carte,
deserturi urate, aride, departe,
ecouri fara lumina, si sparte.
si nu am cum sa te-ntorc inapoi,
si stiu ca de-acuma nu mai suntem in doi.
tot ce tacerea n-a spus intre noi,
sunt mirosuri uitate de morti si strigoi.
ai zis ca iubesti doar amintirea.
pe mine deloc, asta e stirea.
incerc sa nu plang, dar ma pierd cu firea,
apa asta adanca aduce si nemurirea…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.