Cum m-a făcut Mariţa să ţin dietă

Într-o după amiază, Secretul Victoriţei se anina lejer pe gardul care era Mariţa. Era cald şi frumos şi doar o fătucă aşa frumoasă că Mariţa şi-ar fi permis să-şi deschidă ochişorii la orele acestea înaintate.

Mariţa se puse de se întinse graţios prin pat, grohăind uşor şantiereşte când şi-a adus aminte de celebra întrebare „Ce ţi-e, mamă, când te-ntinzi?”.

Soarele năpădea prin casa ei cu iz de cămin de Regie, aşa că duse mâna graţioasă la ochişorii ei albaştri de Moldova, pentru a citi ceasul. Eh, normal că Mariţa nu s-a prins să-l citească din prima (încă-i mai lipseau ceasurile cu afişaj digital), dar măcar îl citeşte mai repede ca la început. Mânuţa ei de Mariţa era împodobită doar cu o Fosilă, da’ ce şi-ar mai fi dorit un Vaşeron din ăla! Bine, momental nu şi l-ar fi putut permite, aşa că îşi scruta ces’şorul aşa cum putea ea mai bine.

Mariţa dete la o parte păturica şi lenea şi se ridică din pat. Secretul Victoriţei şi Fosila atârnau de pe ea, căci deh! Ca să şi le permită, trebuia să sară nişte mese pe săptămână, cam vreo 20 aşa.

Căsuţa ei cu aspect de Regie era mică (nu era că şi cum ar fi stat la Meriot!), dar era ok. Măcar avea baie în cameră! Bucătărie n-avea, dar ceaiul poţi să-l faci şi la un fierbător Filips. Nu putea să meargă prea mult prin casă, căci era riscul de-a se lovi de pereţi (semi-pseudo-garsonieră ei avea vreo 20 mp de toţi, din care cel puţin 50% era spaţiu ocupat de hăinuţe şi pantofiori).

Aşa a învăţat-o mămica ei de-acasă – o fetiţă ca ea are hăinuţe şi pantofiori şi gentuţe şi e frumuşică foc. Doar că mămica ei de acasă nu ştie că la Bucuresti se zice „frumi” şi „dimi” şi „cu_plă” şi nu ştie că rochiţele şi fustiţele se fac greu, din sudoarea minţii altora.

Ce-i drept e drept, Mariţa este o fetiţă frumi. ‘Năltuţă şi blonduţă şi cu ochişorii albaştri, slăbuţă şi nu tocmai ne-profitoare (dar asta mai mult din pricina că e uşor inadaptabilă în faţa unei vieţi de muncă serioasă), Mariţa a colecţionat hăinuţele ca pe bărbaţi. Sau bărbaţii ca pe hăinuţe, e tare greu de zis.

Hăinuţele, ca şi bărbaţii, o descoperă şi îi arată cele mai bune
puncte şi linii şi alte categorii de forme ce ţin de geometria corporală a unei domnişoare stilate. Iar dacă ştiu ceva sigur, acel ceva e că natura simplistă a Mariţei va considera că vorbeşte invidia din mine. Pentru că-s grasă şi n-am haine frumoase, şi m-am gândit că uite-aşa voi deveni o a doua Mariţa.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.