In dimineata asta am fost nesimtita…

Uneori oamenii ma vor percepe altfel. In dimineata asta am fost nesimtita.

In traficul din Bucuresti de multe ori ajungi sa circuli pe scara autobuzului sau tramvaiului. Usile se inchid, lipite de spatele tau, pentru ca soferul sa le redeschida 2 secunde mai tarziu. Peste tine vine o silueta de peste 50 ani (tinerii sunt mai nepasatori si nu se vor ingramadi intr-un autobuz/tramvai/metrou deja plin) care incepe sa se indese in tine.

Te intorci spre ea si ii explici ca nu e loc in fata, ca suntem sardinele RATB-ului, dar silueta nu achiteaza decat miscari de impingere, nicidecum vorbe sau intelegere. Ajungi cu picioarele in pozitii nenaturale, cautand ceva de care sa te tii si autobuzul porneste, iar tu ramai cu respectiva silueta in spate.

Urlete si haos…

Silueta e o doamna respectabila, of course, cum altfel. Cel putin ea crede ca e si ca e perfect normal sa te inghesui intr-un autobuz cu capacitatile depsite deja cu cel putin 50%. Asa ca va purcede in a te impinge si va incepe sa-ti infiga in picioare genunchi si sacose, cum altfel.

Respectabila are cel putin 50 de ani, dar la respect si bun simt e zero barat. Daca incepi sa explici ca nu e loc, pentru ca nu e, nu pentru ca nu vrei, pur si simplu te ignora. Te ignora si continua sa-ti infiga in spatele picioarelor niste genunchi ososi si sacose pline cu dumnezeu stie ce.

Explicatiile cu „Va rog frumos, nu va impingeti ca nu am unde sa avanseZ” sunt degeaba. Nu primesti nici macar privirea rautacioasa a pensionarului ce regreta comunismul, doar niste picioare si eventual coate.

In momentul in care silueta unei doamne respectabile de cel putin 50 de ani va ceda nervos, va urma fix ce am prezis. Urelte si haos.

Pentru ca, nu-i asa, tineretul e nesimtit si eu sunt nesimtita, pentru ca nu vreau sa ma dau in fata, pentru ca nu o inteleg, pentru ca sunt nesimtita iarasi, ca sunt ipocrita (aici m-am ofticat si i-am sugerat un DEX, pentru ca mi s-a parut ca nu cunoaste cuvantul), pentru ca sunt nesimtita din nou, ca doar nu ma mananca oamenii.

Acum, va rog sa ma intelegeti. Mie nu prea-mi plac oamenii. Nu suport sa-i stiu in apropierea mea, ii accept doar pe cei pe care ii cunosc personal. Visul meu in viata nu e sa ma inghesui cu pensionarii in autobuze.

In aceasta dimineata, insa, contrar obiceiurilor, dupa ce-am asteptat aproape 10 minute autobuzul, m-am hotarat sa ma urc totusi in asta, fie el si plin. Nu aveam chef sa intarzii la serviciu. Asa ca am acceptat imbulzeala RATB-ului si am incercat sa nu calc pe nimeni pe bataturi.

Doar ca se pare ca am facut-o. Oh well, I’m not even sorry. N-am fost nesimtita nici macar in momentul in care a inceput sa urle la mine si sa ma faca nesimtita. Pur si simplu, fizic, nu aveam unde sa ma mut. Ironia pe care i-am servit-o a trecut neobservata, semn ca femeia nici n-a inteles ca folosea un cuvant ales prost. In schimb, la fiecare curba autobuzul ma trimitea oarecum spre ea. Nu vreti sa stiti ce priviri „dulci” am primit in acele momente…

6 comentarii la „In dimineata asta am fost nesimtita…

  1. „Uneori oamenii ma vor percepe altfel” – Nu am inteles fraza asta, dar ma asteptam la ceva oribil. Eu am facut lucruri mai dubioase in Ratb, insa stiu ca a fost pentru „binele pasagerilor”.

    • Ma refeream la prima impresie pe care o au oamenii despre mine. In prima zi de facultate am fost intrebata cu uimire „da’ tu citesti?!?!?!?”, cu sprancene arcuite & stuff. Apoi oamenii m-au facut nesimtita, independenta, rece, rea, antisociala, bipolara, etc. Dar eu nu-s asa, parol! Just the shell is hard… :))

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.