Mi-ar placea sa-mi adun visele intr-o cutie de bijuterii.
Visele sunt bijuterii si uneori le pierzi, alteori le ignori, dar cand ti-e frig, doar cu ele te incalzesti.
Le-as aduna pe toate sub acelasi capac, sa se vada, sa se studieze, sa se certe intre ele care e mai mare si mai important. Sa lupte ca sa fie ele primele in viata mea, sa lupte care sa devina primul realitate.
Sa se dezbrace unul pe altul, ca foile de ceapa. Sa stie ca sub un vis, e altul, iar sub altul, e un altul. Din ce in ce mai gros, pana cand ajungi la milimetru. Si cand visul cel mai aproape de mine se vede, sa se stie ca e cel mai aproape de sufletul meu. Ca e cel mai mare vis al meu, cel care merita implinit primul, cel care merita sa straluceasca precum o stea.
Cutia mea de vise n-a fost niciodata plina. Intr-o perioada, a fost cutiuta de durere. In care aruncam tot ce-i negru si trist si rau si doare. Dar m-am hotarat sa arunc durerea, sa arunc ce-i negru, ce-i trist, ce-i rau. Am spalat cutiuta si am umplut-o de stele si vise. Si totul arde si lumineaza in ea si visele ma impodobesc. Cutiuta mea acum e plina de vise.
Mai bine că le-ai aruncat. Unii nu au capacitatea de a le arunca. Aș vrea să o am și eu. Cum e, se învață?
Se invata, dar pe pielea ta. Tot ce-ti zic altii suna a sfat si creierul tau e programat sa-l refuze. 🙂 Plus, eu nu stiu sa dau sfaturi. Asa ca nu veni la mine sa te invat. 🙂
Stii ca daca ti le notezi incepi sa ti le amintesti cam pe toate… (e o chestie evolutiv inscrisa in sistemul nostru de invatare: daca subliniezi un anumit subiect de cateva ori, creierul il va prioritiza).
Ah, asta stiu deja. Tin minte ca eram mica si aveam o foaie A4 pe care am tinut-o 2-3 ani, pana am umplut-o (era scrisa pe margini, n-avea colt lasat liber).
Acolo am scris ce-mi placea la mine, ce nu-mi placea, ce puteam sa schimb, ce nu-mi placea la altii (ca sa nu repet si eu), ce fel de oameni nu-mi placeau (ca sa ma feresc de ei). Taiam de pe lista tot ce reuseam sa imbunatatesc, subliniam ce faceam din ce in ce mai bine, etc. O fi fost si aia tot un fel de cutiuta. Tin minte ca am aruncat-o cand am considerat „invatat” sau „achieved” tot ce era acolo.
Dar nici n-am mai avut nevoie sa ma intorc la ea, deci exercitiul a fost util.