Ziua in care m-am treZit

Visez uneori ca ma trezesc si lumea intreaga nu mai e. E totul desert si praf si vant, sau e noapte si bezna si flacari rosii se intind spre cer. Sunt singura, si nu stiu ce sa caut si daca sa plec sa caut. Se aud strigate reci si vii, ca un cutit in patura noptii, si cerul sangereaza mai tare. Ma trezesc si ma uit in stanga, ma uit in dreapta, ma uit in fata si mi-e frica sa ma uit inapoi. In aer pluteste greu mirosul de sange, si pielea mi se face gaina.

Ma ridic usor de pe jos (am adormit pe iarba uscata) si-mi scutur mainile si picioarele, incercand sa le fac sa mearga. Amorteala ma cuprinde, dar imediat imi revin. Ametesc doar o secunda, iar tacerea mi se pare un pic mai grea. Incep sa pasesc cu frica, si parca m-as uita in spate… Mainile le simt aspre si mirosul de sange e mai puternic. Aud un fosnet in stanga mea, si tresar ca un pui speriat. Fosnet si
maraieli, si probabil ca nu e un semn bun…

Ma apropii de un copac si-i pipai scoarta. Nu e nicio stea pe cer, iar benza rosie e apasatoare. Scoarta e uscata si aspra, aproape la de aspra ca mana mea. O cuprind intre degete si dau s-o miros, cand imi pune cineva mana pe umar. Tresar si nu stiu daca sa tip sau nu. Ma dau un pic in dreapta, in
timp ce ma intorc rapid spre persoana care m-a atins. Luna se dezveleste de dupa norii de sange si vad o fata rece si salbatica, insangerata si cruda. Maraieli continue…

Ma sperii si dau sa fac doi pasi in spate, dar „aia” intinde o mana descarnata, mirosind a hoit, spre fata mea. O dau la o parte, dar atingerea mea ii provoaca o foame, ii citesc foamea in ochi… Prinde viteza si inainteaza spre mine, insfacand aerul, incercand sa ma atinga…

Ma sprijin de copac, si luna se ascunde iar in sange… Nu stiu ce sa fac, si totul pare mort. Cu toata groaza, vad ca „aia” (sau e „ala”? nici nu-mi dau seama) vine spre mine, pipaind noaptea in cautarea mea. Ma atinge cand si cand, cu o mana de mort, mirosind a necaz si hoit si boala, mirosind a tot ce-i rau in lumea asta… Ma atinge si vreau doar sa scap din clestele asta.

Imi trece prin cap sa urc in copac, dar mana uscata e prinsa bine de bluza mea. Incerc sa ies din stransoare, dar nu reusesc. „Aia” (sau „ala”) ma prinde cu amandoua mainile, si trage tare de mine. Incerc sa o imping si sa o alung, dar nu fac decat sa o intarat. Pielea mea e ca un fel de drog si o vrea din ce in ce mai mult. Ii dau un picior, dar nu face decat sa se uite uimita la mine. Nu-mi da drumul nicio clipa. Ii mai dau un picior, inca unul si inca unul. In sfarsit, reusesc sa scap. Ii mai dau un picior, ca sa fiu sigura, si vad cum se departeaza un metru in spate. Cu o privire uimita, cu
gura schimonosita, un pic adusa de spate, sta 2 secunde si se uita tacut la mine. Apoi, gura i se stramba intr-un fel imposibil si un marait de moarte se strecoara printre buzele ei…

Apuc copacul de primele crengi si incep sa urc. „Aia” se uita la mine cu dusmanie, si vine la picioarele mele, incepe sa traga de mine iarasi. Ii mai dau un picior, de data asta in fata, dar nu reusesc s-o urnesc. N-am suficienta forta, si incerc sa ajung totusi cat mai sus.

Imi trag piciorul cu usurinta, dintr-odata, nerealizand pocnetul ce venea din inima noptii…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.