Nu știi

Nu știi să minți,
Îi zise ea.
Și râsul ei umple-ncăperea,
Și parc-ar transforma în sfinți
Tot ceea ce durerea
Ascunde-n ea.
Nu știi s-ascunzi,
Nu știi să taci,
Și câteodată te îmbraci
În oameni mici și răi și uzi,
Și-atunci eu n-aș mai vrea decât să taci.
Nu știu nimic.
Mă-nvârt în mine și nu-nvăț,
Mă caut și nu mă dezvăț
De îmbinare, de-ntrebare,
De-astă durere mare.
Nu știu nimic,
Sunt pustnic prost.
Viața mi-am învătat-o pe de rost.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.