I need more. Asta îmi spun în fiecare seară, când mă uit la ceas și mă sperii, pentru că iar e foarte târziu. În fiecare dimineață, mă trezesc din ce în ce mai greu și-mi promit că mâine nu se va întâmpla la fel. Dar se face din nou seară, și din nou e ora două. Și a doua zi dimineață, mă trezesc un pic mai greu ca ieri…
Nu mai am timp, și nu-l mai găsesc, și parcă am obosit să-l caut. Mă gândesc la părinții mei, care aveau timp să facă de toate, iar eu n-am mai citit o carte de o lună. Nu fac decât să citesc lucruri pentru serviciu și am obosit să trăiesc pentru serviciu. Aș vrea să trăiesc pentru mine, să am timp să mă dau cu ojă în grabă, să mă murdăresc din cauza asta și să fiu nevoită să o șterg și să mă pot mâzgăli din nou. Aș vrea să am timp să arunc gunioul zilnic, ca să mă pot întoarce să mă spăl pe mâini. Acum nici n-am timp să se strângă ceva în coș, îmi ia aproape o săptămână să fac asta, și deci oricum îl duc sâmbăta și mă pot întoarce liniștită să mă spăl pe mâini… Aș vrea să am timp să mă plimb. Să citesc. Să dorm. Să văd. Să ascult. Să respir.
N-aveți cumva un ceas mai liber?

Sursă.