Darkness

Zilele astea a nins foarte mult, si desi fericirea n-a venit, totul s-a dus pe geam. A venit din nou tacerea, nevoia de a nu spune nimic.
Zilele astea a nins, si zapada s-a asternut ca o plapuma de liniste peste tot. Am fost acasa, unde zapada era mare si acoperea tot, si dintr-o privire am vazut cat de nesfarsita e tristetea. Cat de greu e sa te misti mai departe de punctul in care zaci din inertie. Am tras o mare gura de aer in piept, si am inchis pentru o secunda pleoapele. Cand le-am deschis, toate erau la locul lor, unde ar fi trebuit sa fie, iar eu eram o secunda mai incolo.
In toata zapada aia, nesfarsita, uitata, rece si grea, vedeam intunericul, ca si cum ar fi fost aievea. Si din nou mi-am facut mie promisiuni, pentru ca nu mai am cui sa fac promisiuni. Iar de data asta o sa ma tin de ele.
Nu vreau sa mai fiu ce-am fost, dar nici sa devin altceva. Caut echilibru, in tot ce sunt si tot ce am, si daca ar fi sa-l gasesc, nu sunt sigura ca l-as gasi aici. Intre o gura de aer si o inchidere de pleoape, inca mai caut, si ar fi extraordinar daca as sti ce caut. Caut la mine, asta mi-este foarte clar. Dar as vrea sa stiu de pe acum unde o sa ajung maine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.