Review – Kindle Touch Wi-Fi

Prima dată când m-am jucat cu un Kindle (așa-numitul Kindle Keyboard sau Kindle 3), mi se părea greoi și enervant, nu-mi plăcea cum se schimbau paginile, iar e-ink-ul… Nu înțelegeam what the fuss was about. L-am avut câteva zile și, deși îi vedeam utilitatea, nu prea mă înțelegeam cu el. Am revenit la cititul pe telefon sau pe monitor, pentru a continua lecturile de vară.

Prin noiembrie au apărut pe Groupon ofertele la noul Kindle (Kindle 4), la un preț special – 379 de lei. Am văzut și câteva review-uri, și parcă ar fi meritat banii aștia. M-a bătut un gând să-l cumpăr, dar apoi m-am răzgândit, mi-era frică să nu fie vreo țeapă. A venit Crăciunul, a venit și Moșul, și o dată cu el a venit și Kindle-ul meu. Un Kindle Touch, de care m-am bucurat enorm. Pe data de 24, cât am făcut curat și toate alea, l-am lăsat să-mi citească, folosind funcția Text-to-Speech. Din păcate, când am vrut să-l scot din stand by, am observat că butonul de power nu mergea. M-am uitat pe forumuri, pe review-urile de pe Amazon, și se părea că nimeni n-a avut problema mea – toată lumea comenta despre poziționarea butonului și mai ales despre faptul că se putea atinge prea ușor (și deci, închide aparatul). L-am trimis înapoi la Amazon, care au fost drăguți să mi-l schimbe cu unul nou, cadou care a venit fix de ziua mea. De atunci, îl butonez în continuu, și nu mă mai satur de el.

Cel mai mult îmi place funcția Text-to-Speech (mă repet, știu). E utilă când fac treabă sau când mă culc, seara, în locul unui film. Este distractivă, pentru că nu toate cuvintele sunt pronunțate ca lumea, dar bănuiesc că e din cauză că numele japoneze (citesc 1Q84 de Haruki Murakami) sunt mai ciudățele. În română se produce distracția maximă – mai ales dacă sunt și diacritice – vocea metalică pronunță grupurile de litere aproape ca în engleză, și e funny. For a minute or two, că după aia devine enervant.

Cele mai lăudate funcții ale sale sunt ecranul e-ink, bateria, touchscreen-ul, Amazon-ul de unde poti lua cărți, Wi-Fi-ul, 3G-ul (unde e cazul – la mine nu e și nici nu-i duc lipsa). Ecranul e-ink e chiar special, mie mi se pare că răspunde mai bine decât la Kindle 3, e mai rapid, mai fluent – face el un pic de ghosting (rămâne o umbră a paginii anterioare, dar nu e deranjant). Cărțile se văd perfect pe el, nu reflectă lumina, nu îmi obosesc ochii – nu m-au durut deloc cât am citit pe el, e posibil să ai probleme dacă lumina nu e prea puternică (spre exemplu în autobuz).

Bateria ține – eu îl pun în fiecare seară să-mi citească până dimineață, și de pe 5 ianuarie (suntem în 9 acum) nu a ajuns nici la jumătate. Nu ascult muzică la el, deși am spațiu, pentru că am ustensile care sunt mai bune, dar sunetul e clar – sau cel puțin așa pare la Text-to-Speech.

Touchscreen-ul e foarte ușor de utilizat, răspunde foarte repede, mă așteptam să fie greoi, dar am fost plăcut impresionată.

De pe Amazon poți lua cărți, pe bani sau gratis, dar nu știu să vă explic exact care e procedeul, pentru că aveam deja niște cărți în plan și încă n-am purces la shopping. Mai sunt site-uri care dau cărți gratis pentru Kindle, cele mai notabile fiind Project Gutenberg, Polirom și Nemira (asta e doar din auzite, eu m-am uitat și nu mi s-au părut prea gratis).
Wi-Fi-ul merge, 3G-ul bănuiesc că merge. Browser-ul e cam incompetent pentru gustul meu, dar e util, dacă chiar nu ai altceva la îndemână. Un mare minus – YouTube-ul nu e functional pe Kindle.

Pentru utilizatorii de Kindle 3, va fi probabil enervant faptul că nu pot folosi landscape-ul. Am înțeles că e din cauză că ecranul e împărțit în 3 și landscape n-ar putea să “refacă traseul”. Mie una nu mi se pare deranjant – n-am citit niciodată cărțile de-a latul.

Ce se vede când îl conectezi la calculator? PC-ul ți-l vede ca memorie flash (ca un stick usb), se pot pune cărți pe el direct, cu copy/paste, sau prin Calibre (mai sunt și alte progrămele, dar acesta își face treaba până la capăt). Bonus: cu Calibre, vă puteți abona la ziare și reviste și apoi le veți primi direct pe Kindle (asta e din auzite, nu testată de mine personal).

Câte ceva depre aspect… E un aparat ușor, micuț, nemaipomenit pentru o domnișoară. Ecranul are 6 inch, e un e-ink cu multi-touch (touch-ul e bestial, sincer mă așteptam să răspundă greu, dar cel puțin când tastez cuvinte întregi mă înțeleg parcă mai bine decât cu iPhone-ul), datul paginii e foarte smooth (și mie una mi se pare că e mai user-friendly decât Kindle 3).

Are 213 g, 17.2 x 12 x 1 cm ca dimensiuni, o mufă micro usb, un jack standard de 3.5 mm, cablul de date vine în pachet, dar fără priza de perete (nenecesară aș zice eu, pentru că cine are un device de genul ăsta, are și laptop/calculator), produsul vine ambalat într-o cutie simplă, maro.

Kindle Touch e mic și are nevoie de protecție, mai ales pentru ecranul care mi se pare foarte sensibil. Până acum, n-am găsit încă o husă/copertă care să mă mulțumească măcar la aspect (că scumpe mi se par toate) – mi se par oribile (ori prea negre, ori prea țipătoare, materialul pare ieftin, un fel de carton/imitație de plastic urât). Plus că majoritatea au închidere magnetică, și am înțeles că în trecut au stricat niște aparate cu husele astea, iar eu nu vreau să risc. O să încerc să găsesc o husă/pouch de tabletă de 7 inch drăguță, grosuță și rezistentă pentru Kindle-ul meu.

Ce-mi place? Ecranul, Text-to-Speech, sunetul destul de clar, faptul că poți mări/micșora fonturi (la PDF-uri nu se poate), suportul Amazon (se pot trimite cărți pe mailul de la Amazon, cu subiectul Convert, și le primești înapoi în format mobi), Calibre (un soft foarte util), aparatul e ușor și foarte comod de ținut în mână, touchscreen-ul care reacționează foarte rapid.

Minusuri? Avem. Browser-ul e cam împiedicat, YouTube-ul nu merge (nu suporta Flash), unii ar zice că e aiurea că nu are landscape.

4 păreri la “Review – Kindle Touch Wi-Fi

  1. Iubesc faptul că aparatul nu e făcut pentru browsing – e absolut genial, e exact ceea ce aveam nevoie.
    Nu mai reușesc să citesc cărți normale (mi se par prea grele, prea dificil să car după mine cărțile care mă interesează, etc.). Inițial mă obișnuisem să mai citesc pe laptop – dar e MULT prea ușor să fac ALT-TAB; și stric rău plăcerea lecturii.
    De aceea browserul mi se pare un minus numai bun, și aparatul mi se pare ideal pentru lectură.

    • Pentru mine, browserul nu e un mare minus, cred ca l-am folosit doar de cateva ori, dar mai mult il ignor, in schimb Kindle-ul isi face datoria: e ideal pentru citit. Fix inainte sa adorm, opresc si calculatorul, si muzica, si tot, pentru a ma bucura de lectura. Si uite-asa mai trec 2-3 ore…

  2. Pingback: Albumul lunii ianuarie – Ceremonials | Breathe Me In

Lasă un răspuns