Cum imi amintesc eu moartea – V

A cincea scrisoare

Ciudat. Tocmai am observat că nu mai am niciun pix în casă. Bobo le-a ros aproape pe toate, iar pe restul le-am consumat, scriindu-ţi şi desenându-ţi chipul pe şerveţele de hârtie. Scriu cu creionul tău mecanic din facultate, cu care îţi desenai proiectele şi desenele, şi pentru care m-am dus o dată la 2 noaptea să-ţi cumpăr mine.
O dată cu venirea toamnei, la noi acasă e din ce în ce mai frig. Port ploverul tău zile la rând şi trebuie să-l spăl foarte des. Sper că nu te superi pe mine că-l port, chiar dacă ţi-l scămoşez. Miroase a tine şi a detergent curat, si mi-e drag să-l port. Aş vrea să ştiu unde eşti, să mă ajuţi să desfac o sticlă de vin. Să mă ajuţi cu bagajele şi să gătim împreună. Să mă săruţi, să mă ţii în braţe, să ai grijă de mine…
În fine… ţi-am promis că nu mai vorbim de asta. O să tac. Nu vreau să te superi pe mine.
Ieri am fost la spital. Ieri am fi făcut 2 ani de când suntem împreună. Am băut un vin, cu Bobo, şi te-am plâns amândoi. Ni s-a făcut dor de tine, şi lui Bobo i s-a făcut foame. M-am dus să-i desfac o cutie de mâncare lui Bobo, dar nu ştiu cum am tras de cheiţă, că mi-a rămas în mână. Mi-am zis ’la dracu’ în gând, şi mi-am şters o lacrimă. (Să ştii, Paul, că şi când beau vin, încerc să fiu puternică, aşa cum m-ai învăţat tu. Ştiu că nu prea-mi iese, dar iartă-mă, te rog.)
Am luat cuţitul (Bobo ăsta e chiar enervant uneori, tot latră şi mă sâcâie. De ce naiba nu are răbdare?), l-am băgat în conservă, nu ştiu să desfac idioţeniile astea nici dacă mă împuşti. Mă iau nervii şi mai tare, Bobo nu mai tace, plâng, la dracu, şi mi-e dor de tine, Bobo latră în continuu… Şi deodată tace.
A ieşit greu sângele de pe gresia din bucătărie, doctorul n-a mai putut să-l salveze pe Bobo. Casa e şi mai goală, e mai frig şi mai urât. Paul, promit că nu mai beau. Bobo promite să nu mai latre. Unde eşti…

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.