Cum imi amintesc eu moartea – III

A treia scrisoare

E frig. E al dracului de frig. Mi-am făcut un ceai, şi l-am tras mai aproape pe Bobo. Mârâie, plăcut surprins de faptul că-l bag în seamă, şi s-a întins lângă mine. E cald şi moale, exact aşa cum ar fi trebuit să fie un căţel, şi ceaiul are gust de vanilie.
M-am încălţat cu şosetele tale, şi am tras pe mine ploverul tău. S-a făcut un pic mai cald, şi mi s-au înroşit obrajii. Aburii ceaiului îmi vin pe faţă, şi mi se pare că mă învigorează. Bobo e un dulce, şi-mi linge obrajii, de-acum încălziţi de la ceai. Mi-e atât de dor de tine, mă doare pieptul şi nu-mi dau seama dacă e din cauza răcelii, sau din cauză că nu mai eşti.
Mi-am dat seama că nu am zahăr în ceai, şi trebuie să-l scutur pe Bobo de pe mine. Merg uşor, abia calc în şosetele tale, şi fac gălăgie deloc. Ploverul tău stă un pic departe de mine, dar e destul de moale şi pufos, şi se compensează cu asta, nu? În fond, tot de aia îţi plăcea şi ţie. Am găsit lângă zahăr o sticluţă ciudată. Nici nu ştiu când şi de ce a ajuns acolo, cred că unul din noi a pus-o din greşeală. E otrava aceea pentru gândaci. Mai ţii minte când am luat-o, şi nu dădeai cu ea prin casă, doar ca să râzi de mine şi să vezi cum mă supăr? Ai plecat. Otrava a rămas. În ceai e tot dulce. E aproape plină – căci n-am avut noi mulţi gândaci de omorât. Ceaiul îmi tremură în mână, totul e ca într-o pâclă densă. Bobo latră la mine, şi n-am timp să-l liniştesc… Bobo, nu mai linge din st…

Adio, Paul. Mă întreb pe unde eşti, a câta oară pe ziua de azi?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.