Liniste

August 21st, 2009 by breathemein

Vara e pe sfarsite. Caldura la fel. Vantul care adie prin copacii la care ma uit noaptea - si el e pe sfarsite. Bateriile mele sunt pe sfarsite, iar uneori simt ca ar fi mai bine sa nu le mai schimb.
De la geamul meu vad, noapte de noapte, un colt de Crangasi nevazut de lume. Ascuns de copacii inalti si de blocurile gri, coltul acela e luminat noaptea, atat de luminat incat se face liniste alba in mine cand ma uit intr-acolo.
Zici ca e mereu acoperit de o perdea de fum, iar frunzele copacilor se clatina intr-o betie neclara. Vara e pe sfarsite, si totusi vara intreaga m-am uitat, seara de seara, intr-acolo. Uneori avioanele de pe cer par niste puncte colorate, care pulseaza. Ma gandesc la viata care zboara in ele, si ma gandesc la viata care zboara din mine.
Vara e pe sfarsite. O sa vina toamna, si alte culori o sa pulseze in mine. Alte tristeti o sa ma bantuie, si alte friguri o sa ma scuture din somn. Uneori umblu de parca as fi beata in continuu, alteori mi-as dori sa fiu beata. Zambetul ce mi-l pictez pe fata e pentru tine, ca sa nu te sperii de grimasa mea de om dezamagit. Pentru mine, zambetul nu mai e fericire si lumina nu mai e siguranta. Linistea e doar moarte, si lacrima e liniste.
Daca ai tacea acum, ai auzi cum imi curg lacrimile.ps200800

One Response to “Liniste”

  1. bb_girl Says:

    Urăsc toamna :x Nu vreau să vină

Leave a Reply