Iulie 13th, 2009 by breathemein

Saraca Maria.
Acum doua zile era vesela si fara griji. Acum doua zile, soarele ii suradea. Totul era bine, spre perfect, ca si cafeaua amara spre dulce.
Saraca Maria. Trista si nehotarata, iar se uita in oglinda, si nu-i place raspunsul.
Vrea dulce si nu vrea, se piaptana si se zburleste, se uita urat la mine si nasul i se increteste intr-un acces de furie oarba. Maria si-a uitat banii si bunul simt acasa, Maria nu te mai vrea. Maria e a ei. Trista si singura, respira aer de nesimtire. In ea e liniste si tacere.
In Maria, furia se aduna jalnic de des. Crud, trist, un pic vulgar, coltul gurii se lasa in jos, dezamagit. Doar ochii Mariei se ingusteaza putin, doar cat sa-ti spuna ca ai dat-o in bara grav de tot.
In Maria, doar linistea nu mai e nervoasa. Tremurul mainilor, al vocii, al pleoapelor – tremurul Mariei cu totul arata ca te uraste.