Iulie 16th, 2009 by breathemein

Seara din Bucuresti e calda, fara pic de adiere. Picioarele ei se misca, intr-un ritm greu de cunoscut pentru restul lumii. Fata ei face tot felul de figuri, oamenii rad de ea, uneori pare chiar cretina. De fapt, se uita pe podeaua metroului pentru ca i se pare ca sunt urme de sange pe ea. Si-si plimba ochii, de la o pata la alta, si se gandeste oare cum a murit un om acolo? Si se gandeste la parcul pe care l-a strabatut, dar parca nu era ea. Mergea langa ea, era ea intr-un fel, dar nu era. Crengile o loveau usor de picioare, si acum era in metrou, picior peste picior, in rochia ei frumoasa si scurta, si-si bea sucul la cutie. Buzele ei se sarutau cu metalul, si tipii din fata ei isi dadeau coate si faceau gesturi obscene.
Ea stia ca vorbeau despre ea, dar incerca sa le evite privirile iscoditoare. Lor nu le ramanea de facut decat sa se aplece putin, incercand sa se uite pe sub fusta ei.
Isi sorbea linistita sucul, si-si imagina cu sete cum i-ar fi omorat. O enervau, i se parea ca o fac de ras, desi erau doar in partea cealalta de metrou. Oamenii pareau sa n-o observe, sa nu-i observe nici pe ei, asa ca ea batea un ritm inexistent in cutia de suc.
Petele de pe jos se apropiau cu viteza mare, si desenau scenele care le-au creat, apoi se indepartau si se spargeau in vocea indivizilor cu prea putin bun simt.
La un moment dat, s-a auzit un sunet infundat. Au inceput sa rada. Apoi s-a simtit ca si cum ar fi tras ceva metroul inapoi, si apoi ca si cum ar fi calcat pe ceva. Idioti fiind, au inceput sa rada.
-Ha ha! Au calcat un caine!
Cea mai stupida presupunere, cea mai lipsita de haz, din fericire, cea mai departata de adevar.
Mana ei s-a strans mai tare pe cutia metalica de suc. Metroul si-a continuat drumul in viteza, chiar daca deasupra se auzeau zgomote ciudata. Se gandea ca suna ca in filmul ala, Alien, cu extraterestri balosi care sareau din pieptul personajelor principale.
Partea superioara a vagonului a fost smulsa.
un curent de aer rece a intrat o data cu o bala scarboasa. S-a lipit de parul unei femei de langa ea, iar capul femeii s-a dezintegrat in 3 secunde.
Ea a stat, a asteptat si nu s-a miscat. Aproape ca nu indraznea sa respire. Fiinta cea ciudata care se itea deaspura ei semana cu extraterestrul din film - iar asta parea foarte incredibil.
Isi misca capul in stanga si-n dreapta, analizand posibilele victime, si in timpul asta impartea bale acide care descompuneau totul in calea lor.
Vitejii - cei trei viteji - inlemnisera pe scaunul din fata ei. Creatura ciudata nici nu se uita la ea, parea ca doar macina imprejurul lor ca si cum ar fi vrut sa-i separe de orice ajutor. Babuta de langa ei a ramas fara poseta, paza de la metrou a ramas fara baston, iar un nene care a incercat sa intre in teritoriul celor trei a ramas fara picior.
Satula sa imprastie saliva acida (avea, probabil, o rezerva limitata), creatura ciudata a clipit o data trist si o data flamand spre cei trei macho meni. Dupa ce s-a saturat de clipit, a intins spre ei o limba lipicioasa, mirosind a bale supraincalzite, cum mirosea tot vagonul de altfel. Rapid de tot a transportat cei trei tipi spre interiorul ei, probabil la fel de acid si de primitor ca exteriorul ei.
Gandacul supradimensionat s-a saturat cu prada ei frivola, a tras o ragaiala binemeritata dupa atata munca si, cu mult bun simt, a pus capacul la loc peste vagon.
Brusc, a reaparut poseta babutei de langa, bastonul paznicului si piciorul lui nenea ramas schiop acu’ doua minute.
A fost anuntata statia la care urma sa cobor, iar eu ma chinuiam doar sa adun sucul pe care-l varsasem pe mine pentru ca idiotii aia mi-au pus piedica.

Iulie 16th, 2009 by breathemein

Maria se uita la poze. Nu remarca schimbari majore. Si ii place sa-si schimbe sosetele.
Cateodata sta pe intuneric, iar uneori aduna fluturi.
Nu-i plac merele si oasele rupte si adora joaca in noroi.
Uneori, se uita la luminile din oras, si i se pare ca ele cres, si cresc, si cresc…
Si de cele mai multe ori, Maria adora sa moara…

Iulie 15th, 2009 by breathemein

Supla si rosie, ca o flacara vie, se misca fara sa stea, traieste fara sa respire. Maria e azi frumoasa ca un glob din bradul de Craciun. Rosie si fericita, scumpa ca un diamant rar.
Ii place sa mearga noaptea cu masina. Barbatul de langa ea e puternic si conduce cu incredere. Are cu 20 de ani mai mult ca ea, tamplele grizonate denota lupta intelectuala si statut social inalt. Camasa lui e putin descheiata, iar cravata zace aruncata in poala Mariei. Niciunul dintre ei nu stie pe unde sunt, dar nici nu le pasa - se bucura de liniste in doi.
Maria a uitat cum il cheama si incearca acum sa-si aminteasca, in timp ce savureaza fiorul de rece care intra prin geamurile deschise. Vantul ii bate parul si-i mai rupe din cand in cad din tacerea linistita in care se scalda.
Luminile de pe autostrada gonesc mai repede ca ei, si Maria incearca sa ne numere.
E practic imposibil, isi spune ea, si-si da parul de pe fata.
Luca - are fata de Luca - se intoarce catre ea si ii admira nu fata, nici sanii, nici picioarele. Se uita la incheietura mainii, e atat de fragila. Atat de mica si ingusta.
Maria numara in continuare stele de pe pamant. Luca ii numara picaturile de sange din mana.
Si, pentru o clipa, au murit amandoi.

Iulie 14th, 2009 by breathemein

Maria se simte ca un copil sarman.
Nu are minge, nu are paine cu margarina, ca ceilalti copii, iar tenisii de acum 3 ani s-au rupt.
Papusa ei nu mai are haine noi, si in loc de sireturi, Maria poarta ate. Pentru ea, totul e amar si uneori are gust de voma.
Oglinda ii etaleaza un chip perfect, vitrinele magazinelor reflecta o doamna cu silueta perfecta si mers hotarat. Pentru barbati, e felina ideala, mirajul increderii in sine. Pentru femei, e amenintarea constanta. Si peste toate astea, ea le e straina.
In turnul ei de clestar, toate luminile s-au stins. Pe chipul ei, ridurile nu apar. In loc de fata, ea are o masca. Mastile nu imbatranesc, nu rad si nu sufera.
Pentru Maria, noaptea e eterna.
Vantul nu mai bate, totul e un lac fara fund si fara valuri.
Dincolo de perfectiune nu mai e nimic. Daca fugi toata viata catre ea, atunci cand o atingi, nu-ti mai ramane nimic de facut.
Maria asteapta sa moara.

Iulie 13th, 2009 by breathemein

Saraca Maria.
Acum doua zile era vesela si fara griji. Acum doua zile, soarele ii suradea. Totul era bine, spre perfect, ca si cafeaua amara spre dulce.
Saraca Maria. Trista si nehotarata, iar se uita in oglinda, si nu-i place raspunsul.
Vrea dulce si nu vrea, se piaptana si se zburleste, se uita urat la mine si nasul i se increteste intr-un acces de furie oarba. Maria si-a uitat banii si bunul simt acasa, Maria nu te mai vrea. Maria e a ei. Trista si singura, respira aer de nesimtire. In ea e liniste si tacere.
In Maria, furia se aduna jalnic de des. Crud, trist, un pic vulgar, coltul gurii se lasa in jos, dezamagit. Doar ochii Mariei se ingusteaza putin, doar cat sa-ti spuna ca ai dat-o in bara grav de tot.
In Maria, doar linistea nu mai e nervoasa. Tremurul mainilor, al vocii, al pleoapelor – tremurul Mariei cu totul arata ca te uraste.

Iulie 12th, 2009 by breathemein

Maria sta.
Mintea ei nu sta. Creierul ei se oboseste. Spera ca viata ei va deveni mai buna. De cateva zile, se crede fericita. Ceva a umplut golul imens din ea, si ochii ii stralucesc. Ceva in fiinta ei are aroma de cafea. Rasuflarea ei are gust de ceai cald, si miscarile ei au ceva felin in ele.
Maria se se simte aproape fericita, aproape importanta, si parca toti oamenii din lume conteaza acum. S-a schimbat ceva in ea, si se simte generoasa. Se simte om.
Maria e aproape umana astazi. E calda si e vie. In oglinda I se pare ca isi vede sangele circuland prin corp si in el simte, ca niste ace mici, sentimente si emotii si ganduri, cum curg cu toatele si vin navala peste ea.
Stie ca va muri, dar nu o mai intristeaza lucrul asta. E foarte usurata si oarecum fericita.
Maria simte ca a rasarit soarele deasupra ei. Maria simte ca e un nou inceput. Simte ca viata ei o ia de la capat.
Capatul ei se termina azi. Viitorul incepe maine.
In Maria s-a adunat atata liniste…

Iulie 11th, 2009 by breathemein

Am avut ieri ocazia sa ma plimb putin prin oras. N-am mai facut-o de mult, n-am avut de ce. Ma ghideaza o lipsa de chef, ma anima absolut nimc, uneori nu-mi vine sa respir. And so, I went out. Bine, recunosc, am fost “cu treaba” - treaba which went awry, as usual. Asa ca am pornit la pas incet, no music involved (mi s-au stricat castile la mp3 player - am in plan ori unele noi, ori un mp3 player nou). Am mers pe jos de la universitate pana la Romana, studiind cu grija vitrinele magazinelor si incercand, pe cat posibil, sa ma feresc de aerele conditionate care curg. Pe care, apropo, le urasc la maxim. Auzisem intr-o perioada ca in afara nu au voie sa-si atarne cutiile alea pe afara, as vrea sa fie si aici o lege de genul asta, pen’ ca io nu-s obligata sa merg pe strada si sa-mi curga in cap apa lor murdara (presupun eu ca e murdara).
Apoi, am zis ca ma plimbam prin magazine. Am ajuns la Flo & Jo, care intr-o perioada aveau haine dragute. Nu si acum. Nope, not really. Si cand am intrat acolo, mi-au cazut ochii (cum altfel?) pe niste sandale. Le iau, le studiez, ma sperii. Ele, sandalele, erau banale. Pretul lor nu era. Pentru ca erau facute din materiale reciclate. Hartia igienica e si ea facuta din hartie reciclata, dar tot nu costa aproape 300 de lei la reducere (aproximativ 400 de lei costau initial). Mi s-a parut absurd. In afara de faptul ca toate chestiile presupus organice si presupus naturale costa de cel putin 2 ori mai mult decat orice chestie normala, cele reciclate costa si mai mult. Da, stiu ca e scump procedeul de reciclare si refolosire, but still… Practic marfa pe care o iau ei e gratis, nu dau nimic pe materia prima, iar procesul de reciclare si refolosire practic e like so coined and so yesterday, incat ar trebui sa aiba preturi normale articolele respective. This is like the vegans that wear leather shoes. E snobism pur si pe mine ma enerveaza. E un pret nejustificat care n-ar trebui sa fie atat de mare, pentru ca ei n-o fac de dragul planetei, o fac de dragul economiei.
In alta ordine de idei, am terminat de vazut “Weekend cu mama”. Yah, I kno’. Cu telenovelista Adela Popescu si Medeea Marinescu. Un film per total ok, uneori actorii au depasit asteptarile, alteori au dat-o in bara, finalul a fost neasteptat, copilul lui “Cris” era superb - un boboc de floare, manca-o-ar mama. M-a enervat ca totusi pastreaza tristetea aia de tranzitie a filmelor romanesti, sentimentul de oboseala, murdarie si gandaci oriunde s-ar filma, ma enerveaza ca e asa fad uneori, ca toata cinematografia romaneasca. Dar l-a salvat coloana sonora. There is this band - Sleepy Rebels. And their music. Probabil ca cei carora nu le place indie n-o sa reactioneze pozitiv, dar mie imi place sentimentul de aer, de “surrealism” pe care-l emana, vocea tipei si cum se potriveste pe scenele din film - care este unul foarte dramatic, after all.
In concluzie, FARA aer conditionat atarnand pe-afara si curgand in capul trecatorilor! FARA suprapret nejustificat! GO GO GO Sleepy Rebels! Enjoy Sleepy Rebels!

PS: puteti sa ascultati tot albumul aici : http://www.myspace.com/sleepyrebels.

Iulie 7th, 2009 by breathemein

If you would have this one time opportunity, this one chance…
Where would you want to wake up tomorrow?
No time limits, no boundaries, no financial restraints… So, where would it be?

As seen here http://fiftypeopleonequestion.com/.

I wish I could wake up tomorrow in New Zealand, far from all the people I know. And the day after tomorrow, I wish I could wake up in Peru… And the next day, in Alaska… And the next day, in Chile. I wish I was a zig-zag.

Iulie 7th, 2009 by breathemein

…Si simt cum ma scuipa. Scuipa in foc, si ma stinge. Ma bulverseaza. Deschid ochii si nu-mi vine sa cred.
E in genunchi, pe pat, si e furioasa. Ochii ei sunt rosii - ca niciodata, si nu sunt molcomi, ca de obicei. E ura in ei, atata ura, de-mi vine sa plang. Ma tot gandesc si…
- Cine e?
- A?
Privirea mea tampa cred ca spune tot. Imi trag un cearsaf pe mine, si-mi dau parul din ochi. Mainile imi tremura, si cand tipa ea la mine, incep sa plang.
- Cine e EL?
Nesimtita de mine… Idioata… Proasta:
- Care el? Ma prefac inocenta.

Ea s-a dat jos de pe pat, si a aprins lumina. Machiajul mi se scursese pe fata si aratam ca un clovn. Oglinda era nespus de cruda. Ea era goala, cu pantofii pe care ii luasem eu in picioarele perfecte, si ma sfida. Ceva in tinuta ei ma sfida si semana cu altcineva, la fel de sfidator, dar nu-mi aduceam aminte cine. Mi-a cautat in geanta tigarile, si-a luat una si a aprins-o. Flacara brichetei i-a aprins ochii.
Mi-a aruncat o privire dura, dar vocea i s-a imblanzit.
- Ai iesit cu tata ieri.
- Poftim?
- Tata e tipul cu care ai iesit ieri. Ati fost la o cina de afaceri.
- Daa, dar nu inteleg unde vrei sa ajungi.
- Speram sa nu te culci cu el.
In capul meu, o coarda de chitara s-a rupt.
“Taica-su?”
“Taica-su?”
“Taica-su?”

In mintea mea, informatia nu rezona, nu o puteam asimila. M-am frecat la ochi, i-am inchis pentru o secunda, si m-am rugat la dumnezeul in care nu cred ca totul sa fie o minciuna.
Cand am deschis ochii, ea era tot acolo, suparata, cu pantofii de la mine in picioare, si eu zaceam legata de cearsaf ca de stalpul infamiei.
- Pai… Nu m-am culcat cu el.
In linstea aia, cuvintele mele pareau lipite cu aracet prost din comunism. In gura mea, cuvintele alea au avut gust de balega si le-am molfait cu scarba.
Ea a inteles ca o mint.
- Speram sa minta el. Dar mi-a aratat numarul tau de telefon, era foarte fericit si incantat ca te-a gasit. Speram ca totusi a inteles gresit, sau ca te confunda, sau speram ca macar nu te-ai culcat cu el.
Nu avea sens s-o mint. Dar nici sa recunosc. N-as fi suportat s-o vad plangand, stiind ca e vina mea, si ca nu pot repara nimic. Poate daca-i ofer tacerea, imi ofera iertarea.
Se uita la mine, eu ma uitam in jos. Imi sufla fumul in fata, doar ca sa ma uit la ea. Imi venea sa plang si voiam s-o rog sa ma ia in brate, dar o simteam prea mare si prea puternica, atat de rece si de rea, si-mi-era frica sa nu vada ca plang, daca ma uit la ea.
A stat pe pat pana si-a terminat tigara.
- Nu zici nimic?
Am izbucnit intr-un plans cu hohote, si mi-am pus capul pe perna.
Atunci ea s-a ridicat de pe pat, si-a scos pantofii. A cautat in sifonier hainele cu care a venit: o pereche de blugi veche de 5 ani, un tricou spalacit si o pereche de tenisi albastri. S-a dus la masuta de toaleta, a cautat ceva de prins parul, si-a strans parul superb intr-o coada si a venit sa ma sarute pe par.
Atingerea ei m-a facut sa plang si mai tare.
Am auzit-o cum se indreapta, cu pasii tristi, spre iesire. La usa a mai stat o secunda, cred ca astepta s-o chem. A rasuflat greoi, si a inchis usa incet, in urma ei.
Cred ca a plans pe scara, si pe tot drumul, pana a ajuns in Dambovita. De acolo au pescuit-o dimineata. Era trista si imbracata prea subtire pentru o zi atat de urata.

Iulie 4th, 2009 by breathemein

Fotograful s-a saturat de pozat in sufletul oamenilor. S-a gandit ca gesturile si… Gesturile si mai ce?

Si uite aici a intrat fotograful in panica. Si nu stia ce sa mai pozeze. Si s-a uitat spre cer, si in loc de nori, era doar mana mea intinsa.