Colectionarul de monede

Toti copiii de la bloc strangeau timbre. Cutii de chibrituri. Clasoare cu fluturi. Caradaste. Soparle. Pietricele.
Colega mea mi-a dat, in prima zi de scoala, o moneda de 1 franc belgian din 1991. Era o zi de 16 septembrie 1993. In clasa a doua, nu-ti raman prea multe de facut decat sa te imprietenesti cu colegul de banca, sau cu vecinul de palier. Colega mea de banca m-a placut, probabil, prea mult, si mi-a intretinut viciul asta tot timpul cat a stat cu mine. Scoala generala a fost presarata cu scurmatul pamantului dupa comori, sau uitatul la Sailor Moon. O faceam pentru ea, eu nu ma omoram dupa desene animate. Uneori, preferam sa discut cu maica-sa despre carti, desi gusturile ei mi se pareau puerile. Aveam 10 ani – ce pot sa zic, daca Sandra Brown mi se parea puerila?
Colega mea zgarma pamantul si-mi scotea de acolo tot felul de monede, care mai vechi, care mai noi. Bunicii ei erau de undeva de la munte, si cand se intorcea de la ei, radia. Si-mi mai aducea un banut.
Avea un frate mai mare, si noi planuiam sa facem in asa fel incat sa ma casatoresc cu el, pentru ca noi doua sa fim mereu impreuna. Nu credeam niciodata in asta, dar ea era foarte entuziasmata de asta. Never wanted to burst that bubble.
Stiu ca intr-un an m-a luat cu ea la bunicii ei. Si in gradina lor a sapat si a sapat, pana cand a dat de o moneda din 1924. Era atat de ruginita, incat nu se mai cunostea nici valoarea ei. Mult timp, a fost cea mai veche moneda din colectia mea.
Peste ani si ani, prietena mea s-a mutat la tara, cu parintii, si a disparut din viata mea. Prin clasa a sasea a plecat, dar colectia mea a continuat sa creasca.
Ajunsesem sa am aproximativ 30 de monede din Romania, printre care una din 1878, din argint, si una din 1943, tot din argint. Erau preferatele mele.
Prima, pentru ca era o legenda de familie – una din strabunele mele pare-se ca a fost tiganca, care s-a indragostit de un roman, si au fost alungati si de romani, si de tigani. Era o moneda din salba ei. Nu stiu cat e de adevarat, dar suna prea romantic ca sa nu iti placa.
A doua, cea din 1943, a fost un noroc chior. Altfel nu-l pot numi. M-a trimis mama sa-i cumpar tigari, si la magazin am dat peste Dennis, pericol public. Un pusti de la noi din cartier care batea tot ce apuca, bea si fuma de la 12 ani, marea belea pe capul omului. L-am vazut ca se juca cu o moneda, si i-am cerut-o ca sa ma uit si eu la ea. Era foarte mare si foarte grea, si era cu capul Regelui Mihai – inca nu aveam o moneda cu efigia lui. L-am intrebat cat cere pe ea, nu prea aveam eu de gand sa plec de-acolo fara s-o capat, si-mi zice ca n-are ce sa faca cu ea, ca nu-si poate lua tigari cu ea. Si mi-a dat-o pe degeaba. I-am cumparat tigari mamei, si am tulit-o, pentru ca mi-era frica sa nu se razgandeasca. Zile in sir, am privit-o si am analizat-o, am scrijelit peretii din balcon cu ea, ca-mi placeau urmele pe care le lasa pe var, si ani la rand m-am certat cu mama, care insista sa-mi faca cercei din ea.
Am avut multe monede preferate. Spre exemplu, am avut drept favorita o moneda din Cehoslovacia, cu o fata langa un izvor pe o parte si un leu cu o stea pe cealalta parte. Am avut drept favorita o moneda din Slovenia, pentru ca avea un cap de Capricorn pe ea. Am avut drept preferate niste monede dintr-o tara pe care nu o stiam, nu intelegeam ce scrie pe ele, dar imi placea forma lor ciudata, hexagonala. Am avut drept favorita chiar si o fisa de telefon din Israel.
Multe monede ciudate mi-au trecut prin mana, si chiar si bancnote din China sau India sau Polonia sau Rusia. Nu colectionam bancnote, nu cred ca o sa colectionez niciodata – pur si simplu, s-a intamplat sa le am, si nu m-am indurat sa le dau mai departe.
Printr-un joc al sortii, am pierdut acea colectie acum ceva timp. Prin alt joc al sortii, alti oameni au avut grija de mine sa-mi readuca colectia inapoi.
Am acum alta colectie, mai micuta, de vreo 32 de monede. Prima a numarat aproximativ 200 de monede, fara dubluri, deci asta de acum nu se apropie nici pe departe de ce aveam o data. Dar chiar si acum, bucuria de a le aduna si colectiona a ramas aceeasi, daca nu chiar s-a marit, pentru ca simt nevoia sa depasesc ce aveam o data.
Nu stiu de ce simteam placerea asta in a colectiona niste banuti despre care nu stiam mai nimic. Nu stiu de ce imi placea sa ma joc cu ei, si chiar si cand aveam 15-16 ani imi placea sa scot monedele din locul in care le tineam si sa le arunc in sus, sa cada pe pat si sa zdrangane in toata casa.
Sunt, chiar si acum, un copil care aduna prostioare. O sa ma vezi la munte adunand pietre si flori si frunze, o sa ma vezi in padure strangand crengute uscate si conuri de brad, in oras o sa strang carti si monede frumoase. Nu trebuie neaparat sa fie vechi, trebuie sa-mi placa suficient de mult ca sa fie ale mele.
Pana la urma, totul se rezuma la placere. Chiar si banii mei.

5 comentarii la „Colectionarul de monede

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.