Maria – Capitolul V

Maria simte ca trupul ei o inseala. E luat cu imprumut, si e gol. Nu l-a umplut nimeni cu suflet si boare calda de femeie, i-a dat doar ochi si picioare de vampa.
Lutul trupului a ramas gol pe dinauntru. E luat in chirie, iar la sfarsit Maria stie ca va trebui sa dea inapoi o dobanda modica. Pe masura ce merge, isi da seama ca vidul din ea devine mai vid, iar ochii ei mai metalici.
Creatorul nu i-a dat atingere de femeie, desi geme si se comporta ca una. Se imprumuta, pe rand, unor iubiri mai mult sau mai putin adevarate. Ea si le inchipuie adevarate. Lucrul asta o intristeaza pe Maria, si cauta adevarul in barbatii de langa ea. Apoi il cauta in ea, si vede ca nu se suprapun. Maria devine disperata, si cauta mai abitir adevarul. Nu e! Nu e!
Se simte pierduta, ratacita, rece ca un cadavru. Isi atinge bratele, parul, fata. Toate sunt la locul lor, toate sunt acolo. Barbatul de langa ea e si el acolo. Doar sufletul Mariei nu exista. Il cauta, il striga, il vrea, il doreste.
Maria e singura. Atat de singura, incat zici ca e moarta. E rece, rasuflarea ei nu e calda. Picioarele ei cuprind, in febra amorului vandut pe 2 grame de suflet, un barbat pe care nu-l cunoaste. Sigur ca nu-l vrea. Il vrea doar ca s-o faca sa traiasca, dar barbatul e barbat si n-o poate ajuta.
Maria cauta, si cauta, si cauta, si nu se gaseste. O cuprinde oboseala si disperarea. Se intreaba care e rolul ei pe lumea asta, si nu gaseste raspuns sau sprijin. Singura licarire de speranta e ca va muri.
Maria si-ar dori sa stie cand.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.